sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Mesaj de la Sfanta Treime (Nusfalau)

Trebuie să ştiţi că în Rai există doar iubire fără suferinţă. Izvorul iubirii depline este Sfânta Treime. Sfinţii şi Îngerii primesc această iubire şi o revarsă către Sfânta Treime, unii către alţii, către pământeni şi către sufletele din Purgator. Nu uitaţi: biletul de intrare în Rai este iubirea. Cei care n-au învăţat-o pe Pământ vor fi nevoiţi să o înveţe în Purgator. Am înţeles în Rai că nimic nu este mai important decât iubirea, nici în Cer şi nici pe Pământ. Cel care primeşte Iubirea – pe Dumenezeu – şi o dă mai departe familiei şi celor dragi, acela a făcut totul pe Pământ. Trebuie să ştiţi că gândurile, vorbele, faptele voastre sunt plăcute lui Dumnezeu, dacă în spatele acestora se află iubirea. Aceasta trebuie să o învăţaţi în fiecare zi şi să o puneţi în practică!!! Să condamnaţi în voi toate păcatele, în mod special invidia, gelozia, care duc de la voi unitatea şi iubirea, iar fără acestea mai devreme sau mai târziu se poate destrăma comunitatea voastră de ispăşire. Prin trăirea iubirii coborâţi pe Pământ atmosfera Raiului, închideţi Iadul, îl legaţi pe cel Rău şi veţi grăbi realizarea Noului Cer şi al Noului Pământ, venirea Sfintei Fecioare, revărsarea Spiritului Sfânt. Dacă învăţaţi să fiţi primii în a iubi pe toată lumea, fără discriminare, chiar şi duşmanul, şi îl vedeţi şi îl apreciaţi pe Isus în aproapele, sunteţi pe cea mai bună cale spre cel mai frumos ţel. Să conştientizaţi din nou mottoul vieţii voastre: voi aveţi voie doar să iubiţi şi să fiţi buni.
Dacă vă oferiţi viaţa Nouă şi o trăiţi cu Noi, vă vom face foarte fericiţi!
Spuneti Sfintei Treimi: „Te iubesc Tată Ceresc, care m-ai creat şi-mi porţi de grijă! Te iubesc Isuse, care Ţi-ai vărsat și ultimul strop de sânge şi pentru mine! Te iubesc Spirite Sfinte, Doamne, care prin șoaptele tale mă conduci spre fericirea veşnică!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu