Devoțiunea Preasfântului Chip în viața și revelațiile Sfinților: Sfânta Gertruda

 

   De-a lungul secolelor au fost multe suflete alese care au avut o devoțiune specială către Preasfântul Chip. Printre acestea se numără și Sfântul Augustin, Sfântul Bernard, Sfânta Gertruda și Sfânta Mechtilde. Unul dintre cele mai frumoase imnuri în onoarea Sfântului Chip a fost compus de către Sfântul Bernard în anul 1153 iar un altul a fost compus de Sfântul Bonaventura. Acești sfinți au adorat într-un mod special Preasfântul Cap încoronat cu spini al Domnului nostru Isus Cristos.

   Cu o mare acuratețe Mântuitorul nostru i-a arătat Sfintei Gertruda cât de benefic este pentru un suflet să mediteze asupra Suferințelor Sale și cât de mare este consolarea pe care o dobândește El din compasiunea  oferită Lui.

   Într-o zi, Sfânta l-a văzut pe Domnul într-o stare îngrozitoare. Era legat de un stâlp între 2 călăi, unul dintre ei sfâșiindu-i carnea cu Spini în timp ce altul îl biciuia.

   Ambii îi loveau Chipul Preasfânt. Acesta era atât de desfigurat încât la vederea sa Sfânta Gertruda s-a umplut de o durere amară.

   În timpul vieții sale, după această viziune, Sf. Gertruda nu reușea să-și stăpânească lacrimile atunci când își amintea de aceasta. Se părea că Isus își întorcea Chipul pe de-o parte și de cealaltă însă, de fiecare dată când o făcea, era lovit și mai crud de călăi. „ Spune-mi Doamne” , exclamă Sfânta Gertruda, „ remediul care alină suferințele Preasfântului Tău Chip”. Isus i-a răspuns: „ Dacă cineva meditează asupra suferințelor mele cu sensibilitate și compasiune, inima sa va fi pentru Mine asemeni unui balsam calmant al acestor răni. ”

   Deseori în timpul meditațiilor sale, Sfânta Gertrude a văzut Chipul Divin al Mântuitorului strălucitor asemeni soarelui, în timp ce lumina preoții, îi înflăcăra pe cei devotați și convertea păcătoșii. Când ea a întrebat de ce Binecuvântatul Chip strălucește asemeni soarelui, a primit această explicație : „ Asemeni soarelui, Chipul Meu luminează, încălzește și fructifică. ”

   La un moment dat, pe când Sfânta Gertruda privea plină de compasiune Chipul Adorabil rănit și desfigurat, i-a cerut Domnului un har special pentru toți cei care practică această devoțiune. De pe buzele  Dumnezeiești a auzit atunci această promisiune : „ Toți cei care meditează frecvent la vederea Chipului Meu Dumnezeiesc, atrași de dorințele iubirii, vor primi în interiorul lor, prin Umanitatea Mea, o rază strălucitoare a Divinității Mele care va lumina profund sufletele lor, astfel încât ei să reflecte lumina Chipului meu într-un mod special întreaga veșnicie. ”

Devoțiunea Preasfântului Chip în viața și revelațiile Sfinților: Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfântului Chip

 

   Cu 3 ani înainte de a intra în rândul Carmelitanilor, Sfânta Tereza, împreună cu întreaga sa familie, s-a înregistrat ca membră a Arhifraternității de Reparație către Preasfântul Chip din Tours, Franța. Sfânta Tereza i-a purtat o mare iubire Sorei Maria Sfântului Petru, prin care Domnul nostru ne-a dăruit această devoțiune.

   Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfântului Chip este cunoscută cel mai adesea drept Micuța Floare. Modul ei de copilărie spirituală a fost o inspirație și un mijloc de a atinge culmile sfințeniei pentru nenumărate suflete. Fiind proclamată drept doctor al Bisericii în anul 1997 de către Papa Ioan Paul al II-lea, doctrina ei este autorizată de către Biserică pentru propagare universală. Deși astăzi este una dintre cele mai populare sfinte, micuța ei viață a fost petrecută în izolarea Mănăstirii Carmelitane unde aceasta se ruga să rămână ascunsă și necunoscută. Devoțiunea ei către Preasfântul Chip s-a aprofundat odată cu intrarea sa în Carmel atunci când sora ei mai mare, Pauline (Mama Agnes), care a precedat-o cu intrarea în Carmel, o va introduce în bogăția ascunsă a acestei devoțiuni.

  

   Spre deosebire de Sora Maria Sfântului Petru, devoțiunea Sfintei Tereza nu era bazată pe dorința de a face ispășire pentru încălcarea primelor 3 Porunci ale Decalogului deși Tereza făcea aluzie la reparație în scrierile ei. Dorința sa arzătoare era să imite ascultarea și umilința Domnului în propriile ei suferințe. Ea dorea și se ruga « Fă-mă să semăn cu Tine, Isuse ». Această rugăciune o scrisese pe o bucată de hârtie pe care o purta zi și noapte lângă inima ei.

   Precum ea însăși spune în „ Istoria unui suflet ”, Sfânta Tereza avea o devoțiune arzătoare către Preasfântul Chip:

  „ Ah, doream ca asemeni feței lui Isus, fața mea să rămână cu adevărat ascunsă și nimeni de pe pământ să nu mă cunoască.”

   Pe data de 5 August 1897, cu doar câteva săptămâni înainte de moartea sa, pentru a celebra Sărbătoarea Schimbării la Față, surorile ei i-au adus la infirmerie  „ imaginea sfântului chip, pe care ea l-a iubit atât de mult, agățându-l într-un loc unde ea îl va putea vedea ”.

   În acest context Sfânta Tereza îi va spune Maicii Agnes:

     „ Aceste cuvinte ale lui Isaia (53 :1-3, 63 1-3) sunt întregul fundament al devoțiunii mele către Preasfântul Chip, sau pentru a mă exprima mai bine, fundamentul întregii mele evlavii. ”

( Isaia 53:1-3: Cine a crezut mesajul nostru? Cui i-a fost descoperit braţul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca un lăstar, ca o rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat; nu avea nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă, nu era nimic în înfăţişarea Lui care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era atât de dispreţuit, încât oamenii îşi ascundeau faţa de El, iar noi nu L-am luat în seamă. )

   Mai devreme în aceea zi Sf. Tereza a spus:

   „ Cât de bine și-a redus ochii Săi Domnul când ne-a dăruit Portretul Său. Devreme ce ochii sunt oglinda sufletului, dacă noi i-am fi văzut sufletul, am fi murit de bucurie. O cât de mult bine a făcut Sfântul Chip în viața mea! ”

   Mărturia Mamei Agnes la procesul de beatificare al Sfintei Tereza:                

„ Devoțiunea către Sfântul Chip a fost atracția specială a servei lui Dumnezeu. Pe cât de tandră a fost devoțiunea sa către Pruncul Isus nu se poate compara cu devoțiunea sa către Preasfântul Chip.”   

Devoțiunea Preasfântului Chip al lui Isus în viața și revelațiile Sfinților: Fericita Maria Pierina de Micheli

   Nașterea și copilăria :

   Maria Pierina de Micheli s-a născut pe data de 11 Septembrie 1890, în Milano, Italia și a fost botezată în Biserica Sfântului Petru cu numele de Giuseppina. Suferința a venit repede în viața ei, neîmplinind încă vârsta de 2 ani în momentul în care tatăl său va muri. Astfel familia sa va rămâne fără afecțiunea paternă și fără principalul suport financiar.

   Viziunile Pierinei din copilărie :

   La vârsta de 7 ani, pe data de 3 Mai 1898, Pierina l-a primit pe Isus în prima ei Sfântă Împărtășanie. Mulți ani mai târziu, în anul 1943, amintindu-și de acea zi cu o sfântă bucurie, ea va scrie : « L-am văzut pe pruncul Isus în Ostie! Raiul pe pământ! Astăzi, doar prin credință, știu că El mă iubește! » 

   Apoi a început o perioadă de haruri cerești și viziuni în timpul multor suferințe unite cu Isus. Într-o zi, în timp ce Giuseppina se ruga în Biserica Sfântului Petru, Domnul nostru Răstignit de pe Crucifix a devenit viu și i-a vorbit. Cu altă ocazie la vârsta de 12 ani, când a fost din nou în Biserica Parohiei sale, în timpul serviciului de Vineri de la ora 15:00, a auzit o Voce care i-a spus:

   « - Nimeni nu-mi dăruiește un sărut pentru a face ispășire pentru săruturile celor ca Iuda! »

   În simplitatea ei copilărească, ea a crezut că acea voce a fost auzită de toată lumea și a fost îndurerată vâzând că doar rănile Lui sunt sărutate și nu și chipul. În inima ei a exclamat : „ Ai răbdare, dragă Isuse, îți voi dărui un sărut al dragostei!”, iar în momentul în care a venit rândul ei, a imprimat cu iubire și devotament un sărut pe Chipul Său. Mai târziu, ca novice, i s-a permis să facă adorație de noapte. În noaptea dinspre Joi spre Vineri,  rugându-se înaintea lui Isus Răstignit, l-a auzit spunând:

  

   « - Sărută-mă! »

   Sora Maria Pierina a ascultat imediat iar buzele sale nu au simțit contactul figurii de ghips, ci contactul cărnii Chipului cel viu a lui Isus.

   Maria Pierina devine soră în cadrul Congregației Neprihănitei Zămisliri din Buenos Aires

   De la o vârsta fragedă Giuseppina (Maria Pierina) s-a simțit chemată să fie o călugăriță – o pâine a lui Cristos. În 1912, Surorile Neprihănitei Zămisliri au venit din Buenos Aires, Argentina, și s-au stabilit în Milano, nu departe de casa Giuseppinei. Pe data de 15 octombrie 1913, la vârsta de 23 de ani, Giuseppina a fost acceptată și s-a alăturat Congregației drept novice. Pe data de 16 Mai 1916 și-a împlinit anii de noviciat și și-a atribuit numele de Sora Maria Pierina.

   În 1919 Sora Maria Pierina este trimisă la Casa Congregației din Buenos Aires. Pe data de 12 Aprilie 1920, în timp ce Pierina se plângea lui Isus de una dintre durerile ei, El i-a apărut, acoperit de sânge și cu o expresie tristă și afectuoasă (pe care, scrie ea, nu o voi mai uita niciodată), spunându-i:

   « - Iar eu ce am făcut? »

   Sora Maria Pierina a înțeles aceste cuvinte în profunzime iar din acel moment Chipul Preasfânt al lui Isus a devenit obiectul ei de meditație și ușa către Inima Sa Preasfântă. În 1921 se va întoarce în Milano iar Isus va continua să-i dăruiască multe favoruri de-a lungul multor suferințe,  semn al adevăraților mistici.

   În anul 1928, Mama Estanislada Tognoni a fost aleasă drept Superioară Generală, însă va trebui să se întoarcă la Buenos Aires. În același an, Mama Pierina a fost numită Superioara Comunității din Milano, apoi fiind realeasă în anii 1932 și 1936. În septembrie 1939 Pierina a fost aleasă drept Superioara Comunității din Roma.

    Pierina primește viziuni de la Isus în care Acesta îi cere devoțiunea către Preasfântul Său Chip:

   În timp ce anii treceau, Isus îi apărea adeseori trist, câteodată sângerând, cerându-I să facă ispășire. Acest lucru va face să-i crească dorința ei de a suferi și de a se sacrifica pentru mântuirea sufletelor. În timpul adorației de noapte din prima Vineri a Postului Mare al anului 1936, Isus, după ce a lăsat-o să împărtășească durerea Sa spirituală a Agoniei Sale din Grădina Ghetsimani, cu Fața acoperită de sânge și foarte trist, îi spune :

   „  - Doresc ca Sfântul Meu Chip, care reflectă intimitatea durerii sufletului Meu și suferința și iubirea Inimii Mele, să fie mai mult onorat. Cel care mă contemplă, mă consolează. ”

   În marțea dinaintea Pătimirii, Isus s-a întors la ea și i-a spus :

   „  - De fiecare dată când Chipul meu este contemplat, Eu voi revărsa iubirea Mea în inimi, iar prin Sfântul Meu Chip, va fi obținută mântuirea multor suflete. ”

   În prima Marți din 1937, în timp ce Pierina era în rugăciune, Domnul Isus a instruit-o cu privire la devoțiunea către Sfântul Său Chip. La sfârșit i-a spus:

  

   „  - Poate unele suflete se tem că devoțiunea către Preasfântul Meu Chip o va diminua pe cea către Preasfânta Mea Inimă. Spune-le că dimpotrivă, o va completa și o va face să crească. Contemplând Chipul Meu, sufletele vor împărtăși durerile mele și vor simți nevoia de iubire și de ispășire. Nu este oare aceasta adevărata devoțiune către Inima Mea? ”

   Binecuvântata Fecioară Maria îi apare Pierinei cerând Medalia-Scapular a Sfântului Chip:

   Aceste manifestări au devenit din ce în ce mai frecvente, iar în Mai 1938, în timp ce Pierina era în rugăciune în Capela Comunității, o Doamnă frumoasă, despre care Pierina știa că era Binecuvântata Fecioară Maria, a apărut pe treptele altarului într-o rază de lumină, ținând în mână un Scapular format din 2 părți de flanelă, unite cu un șnur. Una dintre acele părți purta imaginea Sfântului Chip al lui Isus alături de cuvintele „Iliumina Domine Vultum Tuum Super Nos” ( „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne! Psalm 4:6 ), iar pe cealaltă parte o Ostie înconjurată de raze și de cuvintele „Mane Nobiscum Domine” ( Rămâi cu noi, Doamne! )

   Cu delicatețe Fecioara s-a apropiat și i-a spus:

   „ Ascultă cu atenție și spune-i totul Părintelui (confesorului său). Acest Scapular este o armură de apărare, un scut de tărie, o garanție a milostivirii pe care Isus dorește să o dăruiască lumii din aceste timpuri de depravare și ură împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii Sale. Sunt foarte puțini apostoli. Este necesar un remediu divin iar acest remediu este Preasfântul Chip al lui Isus. Toți cei care vor purta acest scapular și vor face, dacă este posibil, o vizită Preasfântului Sacrament în fiecare Marți pentru a face ispășire pentru toate ofensele pe care Sfântul Chip al Fiului Meu Isus le-a primit în timpul Pătimirii Sale și le primește în continuare zilnic în Preasfânta Euharistie:

   1. vor fi întăriți în credință și vor fi pregătiți să o apere.

   2. vor depăși toate dificultățile, interne și externe.

  3. vor avea parte de o moarte liniștită sub privirea iubitoare a Fiului Meu Dumnezeiesc. ”

   Cerința Fecioarei Maria a fost presantă, însă Mama Pierina a răspuns că nu stă în puterea ei să o pună în execuție. Erau necesare permisiunea directorului ei spiritual și fonduri.

   În același an Isus i-a apărut din nou acoperit de sânge și i-a relatat foarte trist:

 
   „ - Vezi cum sufăr? Totuși, foarte puțini mă înțeleg. Aceia care spun că mă iubesc sunt foarte nerecunoscători! Mi-am dăruit Inima drept obiect sensibil al marii mele iubiri către omenire și Mi-am dăruit Chipul drept obiect sensibil al durerilor Mele pentru păcatele oamenilor. Doresc ca Sfântul Meu Chip să fie venerat printr-o sărbătoare specială în Marțea dinaintea Miercurii Cenușii. Doresc ca sărbătoarea să fie precedată de o novenă în care credincioșii fac reparație împreună cu mine, adunându-se împreună și împărtășind durerea mea ”.

   În anul 1939 Isus a spus din nou:

   „ - Doresc ca Sfântul Meu Chip să fie onorat într-un mod particular Marțea. ”

   Mama Maria Pierina de Micheli a simțit dorința Preasfintei Fecioare ca fiind din ce în ce mai arzătoare. Astfel obține permisiunea de la directorul ei spiritual și deși nu avea niciun suport financiar, a început activitatea, conform cerințelor lui Isus și Mariei. Pierina a obținut permisiunea fotografului Burner de a face copii Sfântului Giulgiu precum era reprodus de el și de asemenea a primit permisiunea de a face acest lucru de la Arhiepiscopia de Milan pe data de 9 August 1940.

   Atacurile Diavolului:

   Mijloacele financiare încă nu erau rezolvate, însă credința Pierinei își va spune cuvântul. Într-o dimineață, ea vede pe masa cea micuță un plic iar în momentul deschiderii sale găsește 11.200 de lire italiene. Diavolul, înnebunit de furie, o trântește la pământ vrând s-o înspăimânte și să împiedice distribuția medaliilor. O aruncă la pământ, pe coridor și pe scări, sfâșiind imaginile și fotografiile cu Sfântul Chip. Pierina însă îndură totul. Suportă și sacrifică totul pentru cinstirea Sfântului Chip.

   La început ea este îngrijorată de primirea medaliilor în locul scapularelor de pânză deoarece se simțise chemată pentru a le obține pe acestea din urmă. Astfel își va ridica ochii către Sfânta Fecioară și se va ruga pentru a obține pacea sufletească. 

   Pe data de 17 Aprilie 1943, Preasfânta Fecioară i-a apărut și i-a spus:

   „ - Fiica Mea, fi sigură, Medalia înlocuiește Scapularul cu aceleași promisiuni și favoruri – trebuie doar răspândită pe scară largă. Acum Inima Mea este legată de Sărbătoarea Sfântului Chip al Dumnezeiescului Meu Fiu. Spune-i Papei că Eu doresc acestă sărbătoare.”

   Apoi a binecuvântat-o și a dispărut.

   Astfel a început răspândirea devoțiunii către Preasfântul Chip al lui Isus și răspândirea medaliilor în onoarea Sa. Odată ce devoțiunea și medalia au fost răspândite în întreaga lume cu mult entuziasm, acestea au adus cu ele multe haruri extraordinare, convertiri și vindecări, asemeni unui testament și  unui semn divin lăsat de Dumnezeu pentru a atesta veridicitatea lor.

Moartea Sfânta a Pierinei:

   Motto-ul Mamei Maria Pierina de Micheli a fost: „ Dăruiește-i lui Isus, dăruiește-i Lui totul, dăruiește-i întotdeauna! ”

   Astfel dăruindu-i-se complet lui Isus în întreaga ei viață, la vârsta de 54 de ani, înconjurată de fiicele ei spirituale, Mama Pierina s-a alăturat celui pe care l-a iubit întreaga ei viață. Precum spunea ea în jurnalul său: „ Am simțit o dorință profundă de a trăi mereu unită cu Isus; de a-l iubi intens deoarece moartea putea fi doar un transport de iubire către Mirele meu, Isus. ’” ( 19 iulie 1941 – Jurnalul Pierinei)

   Sora Maria Pierina de Micheli a fost beatificată pe data de 30 Mai 2010 la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma.

Devoțiunea Preasfântului Chip în viața și revelațiile sfinților: Sora Maria Sfântului Petru

Sora Maria Sfântului Petru

 

   Sora Maria Sfântului Petru s-a născut în orașul Rennes, Franța, pe data de 4 Octombrie 1816. În prima parte a copilăriei a fost destul de bolnăvicioasă în și nu foarte pioasă. De fapt, ea se descria drept fiind încăpățânată și ușor înclinată spre mânie. După prima sa spovadă de la vârsta de 6 ani și jumătate va începe o muncă serioasă de autodepășire. În aceeași perioadă părinții ei i-au insuflat devoțiunea către Preasfânta Fecioară Maria. După ce a făcut Prima Sfântă Împărtășanie la vârsta de 10 ani și jumătate, a început să progreseze foarte repede, spre uimirea tuturor cunoscuților săi. A primit multe haruri în rugăciune și a început să înțeleagă faptul că Domnul o chema la o viață consacrată. Sub direcțiunea unui confesor sfânt și înțelept, care a încercat-o timp de 5 ani în virtute și a pregătit-o pentru viața sa ca religioasă, a intrat într-un final în Mănăstirea Carmelitană din Tours, Franța, pe data de 13 Noiembrie 1839.

   Ca și novice a continuat să primească privilegii extraordinare în rugăciune. A prezentat toate comunicările ei interioare cu Domnul superioarelor sale și a așteptat consimțământul lor înainte de a se oferi în totalitate, precum îi ceruse Domnul. Odată permisiunea obținută, Isus a început să-i reveleze marele Său proiect care instituia Opera Reparației. Chiar înainte cu 18 zile ca Domnul să-i dezvăluie Sorei Maria Sfântului Petru această Operă, se stabilise o confraternitate pusă sub patronajul Sfântului Ludovic, Regele Franței, apărător al Bisericii Romano-catolice și apărător al Maiestății Divine împotriva blasfemiei. Domnul Isus îi va spune însă Sorei Maria că devoțiunea pe care El i-o încredințează nu are drept scop numai ispășirea pentru păcatul blasfemiei, ci de asemenea și ispășirea pentru profanarea Zilei Sfinte a Domnului, ambele fiind păcate enorme care atrag mânia lui Dumnezeu.

   „ « Numele Meu este peste tot blasfemiat! » Apoi El m-a făcut să observ că aceste păcate înspăimântătoare îi rănesc Inima Sa Dumnezeiască mai mult decât toate celelalte păcate, arătându-mi că prin blasfemie omul îl blestemă în Fața Sa, îl atacă public, își anulează răscumpărarea și își pronunță singur judecata și condamnarea. Domnul  m-a făcut apoi să văd actul blasfemiei ca o săgeată otrăvită care rănește în mod neîncetat Inima Sa Dumnezeiască. După aceasta, El mi-a revelat că dorește să-mi dăruiască o « Săgeata de Aur » care va avea puterea să-l străpungă de bucurie și va putea vindeca toate celelalte răni cauzate de răutatea păcătoșilor. ” ( Sora Maria Sf. Petru, 26 August 1843)

   „ Îți dăruiesc Numele Meu pentru a fi lumina Ta în întuneric și puterea ta în luptă. Satan va face tot ceea ce îi stă în putere pentru a distruge această lucrare din rădăcinile sale. Te asigur însă că Sfântul Nume al lui Dumnezeu va triumfa și că Sfinții Îngeri lui Dumnezeu vor fi cei care vor dobândi Victoria în această  luptă. ” ( Isus către Sora Maria Sf. Petru 18 Noiembrie 1843 )

   „ O, cui să mă adresez dacă nu unei Carmelitane a cărei vocații o obligă neîncetat să proslăvească Numele meu ? ” 

( Isus către Sora Maria Sf. Petru )

  

   „ În timp ce acest lucru a avut loc, am simțit sufletul meu în întregime pierdut în Dumnezeu și, simultan, am fost copleșită de uimire, în timp ce Domnul nostru m-a făcut să înțeleg sensul cuvintelor rostite lui Avraam: dacă s-ar găsi 10 drepți, Dumnezeu va cruța orașele vinovate de dragul acestor drepți. La fel am înțeles că de dragul celor care vor practica Reparația pentru păcatele comise împotriva măreției lui Dumnezeu, Dreptatea Sa se va liniști iar El va dărui milostivirea Sa celor vinovați. ”  

   „ Atragându-mă cu putere spre contemplarea Chipului său adorabil, Mântuitorul nostru Dumnezeiesc m-a făcut să văd, printr-o rază de lumină care ieșea din măreața Sa înfățișare, că Sfântul Său Chip, pe care l-a prezentat omenirii pentru adorație, este într-adevăr oglinda acelor Perfecțiuni de nedescris cuprinse și conținute în Preasfântul Nume al lui Dumnezeu … Am văzut că prin cinstirea și venerarea acestei Sfinte Înfățisări, acoperite din nou de ofense, noi putem ispăși pentru blasfemiatorii care atacă Dumnezeirea, a cărei figură, oglindă și expresie este Sfântul Chip. ”

     „ Domnul nostru mi-a spus că El caută în mănăstirea noastră suflete care ar putea vindeca rănile aduse Chipului Său, revărsând peste aceste răni vinul compasiunii și uleiul iubirii, care sunt Reparația. După aceasta, Domnul nostru a promis că dacă comunitatea va îmbrățișa acest exercițiu de Reparație, El îi va dărui un sărut al dragostei, care va fi legământul sărutului veșnic. ”

   „ Da, modul prin care Isus, Mântuitorul nostru, dorește să împărtășească sufletelor virtutea cea rară care emană din Preasfântul Său Chip, este prin acest măreț Sacrament, deoarece într-adevăr, acolo, în Preasfântul Sacrament al altarului, Chipul Său adorabil este mai strălucitor decât soarele. El mi-a promis că va imprima asemănarea Sa Dumnezeiască sufletelor care vor cinsti trăsăturile Chipului Său. ”

  Isus: „ O, dacă ai ști ce mare merit dobândești spunând chiar și o singură dată « Vrednic de adorație este numele lui Dumnezeu! »  în spirit de reparație pentru blasfemii. ”

Fragment din Viața Sorei Maria Sfântului Petru

   „ Între timp, ea a avut grijă să pună capăt impetuozității de zel care a uimit-o și care, în opinia ei, ar fi putut fi efectul iubirii de sine. « Dar » a zis sora « cum am fost convinsă că superiorii mei nu făceau nimic doar cu permisiunea specială a lui Dumnezeu, m-am supus ordinelor lor și am făcut tot ceea ce îmi stă în putere pentru a-i asculta. Domnul nostru a creat un gol în zidul ascultării (dacă mă pot exprima astfel) pe care o aveam față de El. Prin aceasta El a venit în inima mea pentru a vorbi despre munca Sa, sau mai degrabă pentru a mă atrage pe mine spre El. »

   « Într-o zi, pe când îi vorbeam Maicii noastre superioare, i-am destăinuit că în timpul rugăciunii am fost ocupată în întregime cu reparația pentru ofensele aduse lui Dumnezeu de către blasfemiatori. Ea m-a mustrat aspru și mi-a interzis să continui, ordonându-mi să îmi orientez gândurile spre a medita pur și simplu la sfârșitul meu, sau la oricare alt subiect similar. Mi-a reproșat mândria de a face reparație pentru alții, în timp ce eu însămi l-am blasfemiat pe Dumnezeu în inima mea. Nu ar fi mai bine, zise ea, să meditezi la aceste cuvinte care s-ar putea să-ți fie adresate ție într-o zi: < Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic > ? »  

   Cu inima îndurerată sărmana soră s-a întors de la superioara ei.

   « Văzând că Maica noastră superioară a părut atât de dezamăgită de mine, m-am dus să-i spun suferințele mele Domnului; deoarece nu puțin m-a tulburat obligația de a-mi schimba metoda de rugăciune și de a rezista atracțiilor pe care mi le dădea El. Am fost torturată de frica neascultării, însă am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a urma metoda de meditație indicată de Maica superioară, relatându-i apoi aceasta. Când mi-a spus că am îndeplinit dorințele sale, sufletul meu s-a liniștit.

   Într-o zi Domnul m-a făcut să înțeleg că este mai necesar pentru mine să îmi ascult superiorii decât să mă bazez pe ceea ce aș crede eu că am auzit de la Însuși Dumnezeu. Cu ajutorul harului, întotdeauna am reușit să fiu supusă dorințelor celor mai mici ale superiorilor mei. »

  

   Cu toate acestea, umila călugăriță a fost prada unor mari suferințe mentale. Nu a obținut nicio consolare din partea nimănui: nici din partea confesorilor nici din partea superiorilor, care în « judecata lor » zicea ea, « și-au propus să mă încerce, pentru a stabili dacă într-adevăr este opera lui Dumnezeu. »

   « Acesta a fost momentul în care am simțit greutatea crucii pe care, încă dinainte de a venit în Carmel, Domnul a promis că mi-o va da în viața religioasă » . Defapt, ea acum a început să-și poarte crucea într-adevăr și vom vedea că nu va fi cruțată de ea până ce nu-și va da ultima suflare. Să ne îndreptăm acum atenția asupra ei, în timp ce ne dezvăluie felul în care s-a purtat cu superiorii ei: « Când Domnul nostru mi-a vorbit cu privire la subiectul Operei Sale, nu am îndrăznit să-i spun Maicii Superioare, ci i-am scris o scrisoare pe care am lăsat-o în cabinetul ei, foarte bucuroasă fiind că ea nu era acolo. » « Cu altă ocazie, printre alte persoane, tremuram înaintea Preasfântului Sacrament, ținând în mână o scrisoare pe care i-am prezentat-o Domnului înainte de a o expedia. Câteodată Opera Reparației era un foc înăuntrul meu. Simțeam nevoia de a vorbi cu cineva care ar fi interesat de aceasta. Însă nu am putut obține permisiunea. »

    « În acest timp, însă, Domnul mi-a trimis o mare consolare: Eram într-o zi îngenunchiată în fața maicii superioare relatându-i suferințele cauzate de opera cu care am fost însărcinată. Blânda noastră mamă mi-a răspuns: < Ce pot să fac eu pentru tine, copila mea? Nimic până la urmă. Tu trebuie să duci munca aceasta înainte prin propriile tale suferințe >. În timp ce ea vorbea, dintr-o carte pe care o ținea în mână, a căzut o mică broșură pe care era imprimată o onorabilă îndreptare către Preasfântul Nume al lui Dumnezeu, urmată de un apel către națiunea franceză pentru a potoli mânia lui Dumnezeu, iritată de blasfemie. Acesta avea o asemănare izbitoare cu acele comunicări pe care le-am primit eu, și care la acel timp păreau să fie doar o simplă himeră de-a mea. Venerabila noastră mamă a fost foarte uimită. Nu văzuse niciodată înainte aceea hârtie. Nimeni din casă nu cunoștea ceva despre aceasta. Cartea care o conținea nu a mai fost luată din bibliotecă de 20 de ani și acest incident s-a întâmplat în prezența mea! Eram într-un extaz de bucurie, neputând să mă abat de la ideea că Cerul a început să vorbească în favoarea mea. »

   Hârtia în cauză a fost publicată în anul 1819, de către l’Abbe Soyer, care va deveni vicar general de Poitiers iar mai apoi episcop. Primului titlu denumit « Apelul către Poporul Francez » îi era adăugat un altul denumit « Reparația » inspirat pentru a calma Mânia lui Dumnezeu.  Acolo se specifica în mod deschis faptul că blasfemia atrage mânia lui Dumnezeu asupra Franței. Pentru a o evita erau specificate rugăciuni și implorări, similare cu cele propuse de Sora Maria Sfântului Petru.

   În surpriza ei, blânda mamă i-a răspuns zâmbind:

  „ - Ei bine soră, dacă nu te-aș fi cunoscut, m-aș fi gândit că ești o vrăjitoare.”

 

  „ I-am răspuns:

    - Mamă, sunt încrezătoare în faptul că Sfinții Îngeri au adus acest lucru la lumină ( deoarece îmi amintisem că i-am invocat înainte să vin în cabinetul Maicii superioare ). Fără îndoială, ei sunt cei care au făcut ca această broșură să fie luată din bibliotecă la momentul potrivit. ”

   Maica superioară a căutat informații suplimentare despre acest subiect și i-a scris părintelui l’Abbe Soyer pentru a găsi o explicație. Părintele i-a răspuns că el a fost cel care a publicat „ Apelul ” la cererea unei carmelitane din Poitiers, denumită Sora Adelaide. Această soră era un suflet al predilecției lui Dumnezeu cu care El a avut cele mai intime comunicări. „ Această admirabilă carmelitană ” spunea el „ a fost cel mai mortificator, umil și sfânt suflet pe care l-am întâlnit. Dacă viața ei va fi scrisă, va contribui într-o mare măsură la edificarea membrilor ordinului tău.”

  

   Sora Adelaide a murit pe data de 31 Iulie 1843.

 

   După doar 26 de zile de la moartea acesteia, Sora Maria Sfântului Petru, călugăriță din cadrul aceluiași ordin, va fi inspirată să ceară opera Reparației pentru blasfemii, ca și cum Dumnezeu ar fi așteptat moartea unui profet înainte de a ridica un altul. ”

   

 ( traducere din engleză : M. L’Abbe Janvier, director of the priests of Holy Face,  - „ Life of Sister Mary of St. Peter ” p. 131-135 )