joi, 14 mai 2020

Remediile din timpul pedepselor, primite de Marie Julie Jahenny


Dumnezeu nu lovește niciodată înainte de a avertiza. El a trimis-o pe Maica Sa la Salette, dar Ea nu a fost ascultată și nici crezută.

Dumnezeu va pedepsi întregul univers, într-un fel cum nu s-a mai văzut. El ne-a dăruit remedii naturale și supranaturale, ca să ne putem apăra în fața pedepselor și ne-a cerut să avem lumânări de ceară binecuvântate, pentru zilele de întuneric.

 

Rugăciune către Sfânta Cruce: (care trebuie recitată în timpul dezastrelor):

 

Te salut, te ador și te îmbrățișez, o, Cruce adorabilă, a Mântuitorului meu. Protejează-ne, ocrotește-ne, salvează-ne. Isus te-a iubit atât de mult, iar prin exemplul Său te iubesc și eu.

Sfânta Ta Imagine îmi potolește temerile, iar eu simt doar pace și încredere.

 

Promisiunea Domnului, cu privire la această rugăciune:

 

„Veți simți atât de multe haruri și o tărie atât de mare, încât acest mare potop va trece pe lângă voi, ca și cum ar fi ceva neînsemnat. Acesta este un har al iubirii Mele.”

 

Rugăciune către Sfânta Cruce, în timpul marilor furtuni:

 

1.    O, Crux Ave, spes unica. Et Verbum caro factum est. O, Jesu Christe, Victor Mortis, Salva Nos.

 

2.    O, Crux Ave, spes unica. Et Verbum caro factum est.

O Isuse Cristoase, învingătorul morții, mântuiește-ne!

 

Traducerea: Te salut, o, Cruce, singura noastră speranță...

  Și Cuvântul s-a făcut trup.

O, Isuse Cristoase, învingătorul morții, mântuiește-ne!

 

Cuvintele Domnului nostru către Marie-Julie Jahenny, în timpul unui extaz:

„Trebuie să aveți o medalie cu Inima Mea Dumnezeiască și o medalie pe care este inscripționată Crucea Mea Adorabilă.[1]  Veți scufunda ambele imagini într-un pahar cu apă, fie ele din carton sau metal. Veți bea apoi această apă, care este de două ori binecuvântată și de două ori purificată. O singură picătură în mâncarea voastră, o picătură mică, va fi suficientă să țină departe nu doar un flagel, ci toate flagelurile Dreptății Mele. Le veți dărui un strop din această apă sărmanelor suflete, lovite de flagelurile bolilor necunoscute. Pentru a înlătura toate temerile și groaza, va trebui să vă atingeți frunțile cu imaginea sau medalia Neprihănitei Fecioare Maria (Medalia Miraculoasă). Sufletele voastre vor rămâne calme. Mintea voastră nu se va teme de apropierea terorii oamenilor. Sufletele voastre nu vor simți efectele Marii Mele Dreptăți.

Veți bea o infuzie de Rotunjoară (Glechoma hederacea), mai ales în timpul crizelor, durerilor în piept și al durerilor de cap violente.

Pentru Holeră veți folosi Păducelul (Craetagus oxyacantha).

Pentru febra de origine necunoscută, veți folosi umilul Toporaș (Viola odorata); parfumul și virtutea umilinței sale vor avea efect.

 

În timpul Plăgii Mortale:

Va exista doar un singur remediu pentru a ne proteja. Acesta va fi înghițirea unei bucăți, foarte mici și subțiri, de hârtie, pe care va scrie:

„O, Isuse, Învingătorul morții, mântuiește-ne, o, Crux Ave.”[2]

 

Recoltă compromisă:

Va fi un timp anume când recoltele, pomii fructiferi și cartofii nu se vor mai face, iar grâul va fi afectat, conform unei profeții primite de Marie-Julie. Ea a văzut că spicele de grâu se vor înnegri și vor fi compromise. Singura metodă pentru a salva recolta, dacă nu se va fi înnegrit deja în totalitate, va fi să se așeze în pământul acela, medalii ale Sfântului Benedict și să se formeze o cruce, cu ajutorul lor.

 

 

Animalele:

Animalele noastre vor fi și ele ținta unor atacuri, atât prin boli și epidemii, cât și prin diavolii care vor intra în ele. Pentru a evita răul, trebuie să le punem la gât, o medalie a Sf. Benedict.

 

Lumânări de ceară binecuvântate:

În timpul celor 3 zile de întuneric, singurele lumânări care vor arde, vor fi lumânările de ceară[3], binecuvântate de preot.

 

Preasfânta Fecioară Maria:

Copilașii mei, vă asigur că printre loviturile Dreptății, vor avea loc pentru voi, micuții mei, semne mărețe (Preasfânta Fecioară repetă de 3 ori) de har, protecție și minuni, în întregime Dumnezeiești.

Micuții mei preaiubiți, eu doresc să vă calmez, doresc să vă liniștesc. Să țineți aproape de voi, mereu, obiectele de protecție: lumânările binecuvântate, medaliile și celelalte obiecte prin care se revarsă binecuvântările Cerului; binecuvântările ocrotirii, binecuvântările tuturor binefacerilor cerești, binecuvântările care vă țin departe de strigătele lui Satan, cel care aleargă în aer și pe pământ, și binecuvântările care vor calma furtuna, dezlănțuită de vocile luciferice.



[1] Medalia Miraculoasă îndeplinește ambele cerințe, de una singură.

[2] Aveți grijă să nu folosiți cerneală toxică.

 Nota editorului: Atenție, aceste remedii sunt pentru timpurile marilor pedepse care așteaptă omenirea, atunci când Mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra întregii lumi. Nu le folosiți pentru a evita vizitele la medicul dumneavoastră.

[3] Lumânările trebuie să fie 100% din ceară, deoarece cele care nu sunt din ceară, nu vor lumina în timpul celor 3 zile de întuneric.