Maria Valtorta-Evanghelia asa cum mi-a fost revelata
5 iunie 1944
Vad un drum principal, plin de lume, cu magarusi care merg purtand in spinare provizii si oameni, cu magarusi care vin.Oamenii imboldesc dobitoacele, iar aceia care sunt pe jos umbla iute, caci este frig.
Aerul este curat si uscat, iar cerul senin, atmosfera avand acea limpezime sticloasa a zilelor din dricul iernii.Despuiate, campurile par mai late, iar pe pasuni creste o iarba cu firul marunt, inghetata de vanturile iernii; pe pasuni oile cauta un strop de hrana si cata soarele ce se iveste abia-abia.Stau lipite unele de altele, deoarece si lor le este frig, si behaie ridicand botul privind soarele ca si cum ar vrea sa-i zica "Vino mai iute, ca e frig!".Terenul are unduiri tot mai bine conturate.Este o zona deluroasa, cu vai manoase si coaste, cu albii si coline.Calea trece printre acestea si merge catre sud-est.
Maria se afla pe un magarus gri, infasurata toata in haina groasa.Inaintea seii se afla acel harnasament pe care l-am vazut si pe drumul spre Hebron, iar deasupra cufarul cu lucrurile de stricta necesitate.
Iosif merge mai deoparte, tinand fraiele "Esti ostenita?" O intreaba din cand in cand.
Maria il priveste surazand si spune "Nu".Cand el o intreaba aceasta pentru a 3 a oara, ea adauga "Mai degraba tu trebuie ca esti ostenit, avand a merge pe jos".
"O pentru mune asta nu-i nimic.Ma gandesc ca, daca as fi gasit un alt magarus, puteai sedea mai thinit si am fi ajuns mai iute.Insa n-am gasit cu niciun chip.Acuma au cu totii trebuinta de animalele de calatorie.Dar, sus inima! Indata ajungem la Betleem.Dincolo de muntele acela este Efrata!
Tac amandoi.Atunci cand nu vorbeste, Fecioara pare a se reculege intr-o rugaciune launtrica.Surade cu blandete unui gand al sau, iar - daca priveste la oamenii din multime - pare a nu-i vedea drept ceea ce sunt: un barbat, o femeie, un batran, un pastor, un bogat ori un sarac, ci dreot ceea ce numai Ea vede.
"Nu ti-e frig?", intreaba Iosif cand vantul se inteteste.
"Nu.Multumesc!"
Insa Iosif nu o crede.Ii pipaaie picioarele ce atarna pe coasta magarusului, picioarele incaltate cu sandale ce abia de se vad iesind la iveala de sub haina cea lunga, si trebuie ca le simte reci, deoarece da din cap si scoate o invelitoare pe care o poarta de-a curmezisul, infasurand cu ea picioarele Mariei si intinzandu-i-o si pe pantec, astfel incat mainile sa-i stea la caldura sub aceasta si haina.
Intalnesc un pastor care le taie calea cu turma da, trecand de pe pasunea din dreapta pe cea din stanga.Iosif se apleaca sa-i spuna ceva.Ciobanul incuviinteaza.Iosif prinde de haturi magarusul si-l trage inaooia turmei, pe pasune Pastorul scoate din desaga-i o strachina rudimentara si mulge o oaie grasa cu ugerul umflat, iar apoi ii da lui Iosif strachina, acesta oferindu-i Mariei.
"Dumnezeu sa va binecuvinteze pe amandoi", spune Maria, "pe tine pentru dragostea ce mi-o porti, iar pe tine pentru bunatatea ce-mi arati.Am sa ma rog pentru tine".
"De departe veniti?"
"De la Nazaret", raspunde Iosif.
"Si incotro va duceti?"
"La Betleem"
"Lunga cale pentru femeia ce se gaseste in aceasta stare.E sotia ta?"
"E sotia mea".
"Aveti unde sta?"
"Nu".
"Rau destul! Betleemul e intesat de lume venita din toate partile ca sa se inscrie sau ca sa mearga sa se inscrie altundeva.Nu stiu daca veti afla adapost.Cunosti imprejurimile?"
"Nu prea".
"Nu-i nimic...te invat eu...pentru Ea (si arata inspre Maria).Duceti-va la han.Are sa fie plin, dar va zic de han ca sa aveti un punct de reper.Acesta se gaseste intr-o piata, cea mai mare.In aceea da drumul acesta, nu aveti cum sa va inselati.Este o fantana inaintea lui, iar hanul este intins, dar nu inalt, si are o poarta mare.Are sa fie plin.Dar, daca nu o sa gasiti loc la han, sau in vreo casa, luati-o pe dupa han, spre iesirea din cetate.In stanci sunt staule, pe care uneori le folosesc negustorii care merg la Ierusalim ca sa-si adaposteaca animalele pentru care nu se gaseste loc la han.Sunt numai niste grajduri, in munte-umede, reci si far' de poarta.Dar tot sunt un adapost, pentru ca femeia...nu poate sa ramana in drum.Poate ca acolo veti afla un locsor...si fan pentru asternutul vostru si pentru magar.Fie ca Dumnezeu sa va insoteasca".
"Iara tie sa-ti dea bucurie!" Raspunde Maria.
Iosif la randu-i ii spune "Pacea sa fie cu tine!"
O pornesc iarasi la drum.De pe povarnisul pe care tocmai l-au suit se infatiseaza o vale mai larga.Pe vale, sus si jos, pe coastele molcome ce o inconjoara se gasesc o multime de case.Acesta este Betleemul.
"Iata-ne in tinutul lui David, Maria.Acum ai sa te odihnesti.Imi pari tare ostenita..."
"Nu.Ma gandeam....ma gandesc".Maria ii cuprinde mana lui Iosif si ii spune cu un suras fericit: "Ma gandesc ca tocmai a sosit vremea".
"Doamne indurate!Ce ne facem?"
"Nu-ti fie teama, Iosif.Fii statornic. Nu vezi cat de linistita sun eu?"
"Dar trebuie ca ai dureri".
"O, nicidecum! Sunt plina de bucurie, de o bucurie atat de mare, atat de puternica, atat de frumoasa, atat de greu de stapanit, ca inima mea bate tare-tare si imi spune: << Se naste El!Se naste El! >>.Asta imi face fiece bataie a ei.Pruncul meu bate la inima mea si zice: "Maicuta, iata-ma venind ca sa-ti dau sarutarea lui Dumnezeu".O, ce bucurie, Iosife al meu!"
Insa Iosif nu prea se bucura, ci se gandeste la urgenta de a gasi un adapost si pasul.Cerseste din poarta in poarta salas.Nu afla nimic, totul e ocupat.Ajung la han.Si acesta e in de lume care s-a instalat pana si prin rusticele soproane care inconjura marea curte interioara.
Iosif o lasa pe Maria pe magarus in curte si iese ca sa caute pe la alte case.Se intoarce descurajat: nu este niciun loc.Iutele amurg iernatic incepe sa-si astearna umbrele.Iosif il implora pe hangiu, ii implora pe drumeti; ei sunt barbati si in putere, iar pe langa ei e o femeie care sta sa aduca pe lume un prunc; ii roaga sa se indure.Nu o fac.
Este acolo si un fariseu bogat care ii priveste cu un vadit dispret si, atunci cand se apropie Maria, se da la o parte ca si cum ar fi in preajma unei leproase.Iosif il priveste si se inroseste de manie.Maria il prinde de mana pentru a-l potoli si spune: "Nu mai starui.Haide sa mergem.Va avea Dumnezeu grija".
Ies de acolo si o iau pe langa zidul hanului.O cotesc pe o straduta cuprinsa intre aceta si niste case saracacioase O iau pe dupa han.Cauta.Iata un fel de grote, niste pivnite as spune mai degrava decat staule, intr-atat sunt dr joase si umede.Cele mai bune sunt deja ocupate.Iosif se simte doborat.
"Hei galileanule! Striga dupa el un batran."Acolo in soate, sub ruina aia, este o vizuina.Acolo poate nu-i inca nimeni".
Grabesc catre acea "vizuina", caci tocmai asta este.Printre daramaturile unei constructii naruite se afla o spartura, care da intr-o grota, mai degrava o spartura in munte decat o grota.Imi pare ca este vorba despre temelia vechii constructii, careia acum ii servesc drept acoperis daramaturile sustinute de niste trunchiuri de copac abia fatuite.
Ca sa vada mai bine, caci e lumina tare lutina, Iosif ia amnarul si iasca si aprinde o lampita pe care o scoate din desaga pe care o poarta de-a curmezisul pieptului.Intra si este intampinat de un muget."Vino, Maria."E goala.Inauntru nu-i decat un bou.Iosif zambeste.Tot e ceva!..."
Maria coboara de pe magarus si intra.
Iosif atarna mica lampa intr-un cui infipt intr-unul din trunchiurile care servesc pe post de stalpi.Se vad pe sus panze de paianjen, iar pe jos -peste lutul batucit si stricat, cu gropi, cioturi, ramasite si excremente -paie imprastiate.In fund, se afla un bou care se intoarce si priveste cu ochii-i linistiti, in vreme ce dintre buze ii atarna fan.Mai sunt acolo si un scaun rudimentar si, intr-un ungher, langa o ferestruica, doua pietre.Negreata din acel colt arata ca acolo se face focul.
Maria se apropie de bou.Ii este frig.Isi pune mainile pe gatul lui ca sa-i simta caldura.Boul mugeste, dar nu se impotriveste.Pare a o intelege.Nu se impotriveste nici atunci cand Iosif il impinge mai incolo pentru a lua cat mai mult fan din iesle ca sa-i faca un asternut Mariei - ieslea este dubla, adica are un locas de unde mananca boul, iar deasupra un fel de policer ce are in el fan pus deoparte; din acela ia Iosif.Ba ii face loc si magarusului care - ostenit si infometat - se pune iute pe mancat.
Iosif dibuieste si un hardau intors cu gura in jos, lovit pe toate partile.Iese, caci afara a vazut un parau si se intoarce cu apa pentru magarus.Apoi pune mana pe o legatura de crengi asezata intr-un ungher si cauta sa mature putin pe jos.Asterne dupa aceea fanul, langa bou, in ungherul cel mai uscat si ferit.Simtind insa ca acest fan nenorocit este umed, ofteaza.Aprinde focul si, cu o exemplara rabdare, usuca fanul manunhi cu manunchi, apropiindu-l de sursa de caldura.
Maria, sezand pe scaunel, ostenita, priveste si zambeste.Acum totul este pregatit.Maria se aseaza mai bine in fanul moale, cu spatele rezemat de un trunchi.Iosif sfarseste...randuiala intinzandu-si haina ca o panza de cort peste deschizatura ce serveste drept intrare; precar adapost.Apoi ii ofera paine si branza Fecioarei si ii da sa bea apa dintr-o plosca.
"Dormi acuma", ii spune mai apoi."Eu am sa veghez pentru ca focul sa nu se stinga.Din fericire sunt lemne, sa speram ca vor ajunge si ca vor arde.Am sa curat astfel untdelemnul din lampa".
Maria se intinde ascultatoare.Iosif o inveleste cu haina ei si cu acoperitoarea ce o avea mai devreme pe picioare.
"Dar tie...tie are sa-ti fie frig".
"Nu, Maria.Stau langa foc.Cauta de te odihneste.Maine are sa fie mai bine".
Maria inchide ochii fara a mai starui.Iosif se ghemuieste in ungherul sau, pe scaunas, avand niste maracini alaturi, atat de putini incat nu cred sa tina mult.
Stau asa: Maria este asezata in dreapta, cu spatele la...usa, pe jumatate ascunsa de trupul boului, care s-a asezat in culcusul sau de paie; Iosif se afla la stang, spre intrare, oblic insa, cu fata indreptata spre foc si cu spatele la Maria.Se intoarce insa din cand in cand sa se uite la ea si o vede linistita, ca si cum ar dormi.Frange incetisor ramurelele si le azvarle una cate una in focul mic sa nu se stinga, ca sa dea lumina si ca sa dureze putinele lemne.Nu se vede decat stralucirea, cand mai vie, cand mai amortita, a focului, caci lampa a fost stinsa; in semiîntuneric iese in evidenta numai culoarea alba a boului si a chipului si mainilor lui Iosif.Toate celelalte alcatuiesc un tot nedefinit scufundat in penumbra apasatoare.
Viziunea se incheie "Nu va fi o dictare", spune Maria. "Viziunea vorbeste de la sine.Cade in inima voastra sa-i desprindegi invatatura de iubire, umilinta si puritate.Odihneste-te.Odihneste-te veghind, dupa cum vegheam eu asteptandu-l pe Isus.El are sa vina ca sa-ti aduca pacea.
