Medjugorje: Mesajul Reginei Păcii – Apariția anuală către Jakov

Sfânta Fecioară a venit cu Pruncușorul Isus în brațe.

Apariția a început la ora 14:45 și a durat 8 minute.

Sfânta Fecioară, prin intermediul lui Jakov, a transmis următorul mesaj:

„Dragi copii,

astăzi, în această zi de har, în mod deosebit vă invit să nu trăiți viața tindând spre obiectivele pământești și să nu căutați pacea și bucuria în lucrurile pământești, deoarece, în acest fel, viața voastră este cuprinsă de întuneric și nu vedeți sensul vieții voastre.

Copilașilor, deschideți poarta inimii voastre lui Isus, permiteți-I să cuprindă întreaga voastră viață, pentru ca să puteți începe să trăiți în iubirea și în milostivirea lui Dumnezeu.

Copiii mei, numai cu Isus în inimile voastre veți cunoaște adevăratul scop al vieții voastre și veți tinde spre mântuirea veșnică.

Eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă.”

(cu Aprobare Ecleziastică)

Ghid pentru Spovadă: pentru un examen de conștiință după Cele Zece Porunci

Mai întâi să reflectăm asupra Poruncii Iubirii pe care ne-a dat-o Isus: să ne întrebăm dacă L-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele nostru ca pe noi înșine, deoarece aceasta este temelia tuturor poruncilor și, în lumina ei, trebuie să analizăm respectarea fiecărei porunci.

Pentru a-L iubi pe Dumnezeu trebuie să-L cunoaștem, iar pentru aceasta trebuie să înțelegem în profunzime poruncile Sale.

1. Prima poruncă vorbește despre recunoașterea lui Dumnezeu ca Domn al întregii creații și despre faptul de a nu avea alți dumnezei în locul Lui.

Dumnezeii falși sunt aceia pe care oamenii îi pun înaintea iubirii față de Dumnezeu: confortul personal, aparența, bogăția, dorințele senzuale, reputația, distracția etc.

Orice lucru, loc sau chiar persoană care nu este onorată ca un dar provenit de la Dumnezeu devine un dumnezeu fals în sufletul acelei persoane care pune aceste lucruri înaintea Domnului.

O altă practică frecventă este aceea de a considera binele și succesul ca fiind realizate doar prin efortul omenesc și de a nu recunoaște că ele provin, înainte de toate, din iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Efortul omenesc devine un idol atunci când nu mai recunoaștem atotputernicia și ajutorul lui Dumnezeu și punem succesul uman mai presus de Creator. Este important să realizăm că orice efort omenesc este rodul grijii lui Dumnezeu pentru noi și că fiecare persoană și fiecare lucru bun din viața noastră provin de la El.

2. A doua poruncă vorbește despre a nu folosi în zadar numele lui Dumnezeu.

În limbajul cotidian, numele lui Dumnezeu, respectiv al lui Isus, a devenit un termen colocvial frecvent, folosit pentru a exprima surpriză, frică sau mânie. Motivația lăuntrică a inimilor noastre, însă, atunci când rostim aceste nume, trebuie să fie numai de reverență, omagiu și respect.

Această poruncă se referă și la păcatul blasfemiei, ori de câte ori numele lui Dumnezeu, al lui Isus, al Fecioarei Maria, al îngerilor, al sfinților și al sufletelor răposaților sunt profanate și se folosesc în înjurături.

3. Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului.

Această poruncă explică faptul că omul trebuie să meargă la biserică duminica și în zilele de sărbătoare, să se odihnească și să nu facă munci inutile în această zi și nici să-i pună pe alții să le facă. O muncă care nu este necesară este aceea care poate aștepta fără probleme ziua următoare. Activitățile acestei zile ar trebui să fie legate în principal de caritate: îngrijirea bolnavilor, a persoanelor cu dizabilități și a celor nevoiași, oferirea de hrană celor întristați, ajutorarea celor aflați în nevoie și îngrijirea celor care se confruntă cu dificultăți fizice, psihice sau emoționale. Această zi ar trebui dedicată unei spiritualități care izvorăște dintr-o inimă ce dorește să-L iubească, să-L laude pe Dumnezeu și să petreacă timp cu El.

4. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.

Respectul față de părinți trebuie să izvorască din aprecierea rolului pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru ei în viața noastră. Chiar dacă nu toți părinții sunt buni, să ne amintim că Dumnezeu Însuși i-a ales pentru noi, conform planului Său pentru fiecare dintre noi. În tinerețe, cinstirea părinților se manifestă prin respectarea autorității părintești, iar mai târziu, când îmbătrânesc, îi cinstim îngrijindu-ne de bunăstarea lor fizică și emoțională. Odată cu înaintarea în vârstă, este necesar să fim cei care le poartă de grijă. Dacă ne sustragem acestei responsabilități, înseamnă că vom încălca această poruncă. Atunci când îi cinstim și îi respectăm pe părinții noștri, Îl cinstim și Îl respectăm pe Dumnezeu.

5. Să nu ucizi.

Orice formă de omucidere constituie o încălcare a acestei porunci. Un întreg domeniu, cel al avortului, a fost construit în jurul încălcării acestei porunci. Aceasta include și utilizarea celulelor stem embrionare. O altă încălcare gravă este acceptarea eutanasiei și a sinuciderii. Viața umană trebuie respectată din momentul conceperii până la moartea naturală. Dumnezeu a creat viața și numai El are dreptul de a o chema înapoi la Sine, iar orice încălcare a acestei porunci reprezintă o încercare inutilă a omului de a-și controla propriul destin. Acceptarea voinței lui Dumnezeu exclude o asemenea atitudine și stă la baza respectării tuturor poruncilor.

6. Să nu săvârșești fapte de desfrânare.

Ca și în cazul celorlalte porunci, încălcarea acesteia are loc mai întâi în inimă. Desfrânarea presupune, de obicei, consimțământul a două persoane, dar poate fi săvârșită și de o singură persoană și chiar numai în inimă. Actul sexual a fost creat de Dumnezeu în scop procreativ. În afara acestui context, orice gând sau faptă care încalcă puritatea inimii omului este un păcat, dacă are loc în afara căsătoriei. Plăcerea sexuală devine în societatea contemporană un instrument de divertisment, prin care omul își pune propria plăcere mai presus de ascultarea de Dumnezeu și de dorința de a-I fi plăcut. Actul sexual nu trebuie redus la o alegere liberă la care toți pot participa în afara căsătoriei, deoarece scopul nostru trebuie să fie acela de a căuta mereu să-i fim plăcuți lui Dumnezeu.

7. Să nu furi.

Furtul este o iubire dezordonată de sine. Încălcând această poruncă, omul se pune mai presus de voința lui Dumnezeu, pierzând respectul pentru limitele a ceea ce îi aparține. Pe scurt: ia ceea ce nu este al lui. Este furt și atunci când omul „fură” buna reputație a cuiva, distrugând-o prin cuvinte rele. Aici se include și furtul credinței din inima cuiva, atunci când omul deformează credința celuilalt prin cuvinte sau fapte. Fiecare mic furt îl încurajează pe om să fure lucruri tot mai mari și mai importante.

8. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.

Păcatele de calomnie și defăimare încalcă această poruncă. Lipsa de respect și încălcarea ei au loc mai întâi în inimă, deoarece lipsește caritatea din inima persoanei care nu respectă Adevărul în cuvintele sale. Iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele trebuie să vegheze asupra inimii în respectarea acestei porunci. Omul care o încalcă trebuie să se convertească la Adevăr.

9. Să nu dorești femeia aproapelui tău.

Și această poruncă trebuie respectată mai întâi în inima omului. Inima este călăuza omului, iar acolo unde merge inima, îl urmează și omul. Este necesar ca omul să evite cu prudență orice invidie față de soțul sau soția altei persoane și să respecte jurămintele matrimoniale făcute de fiecare cuplu. În societatea contemporană, importanța căsătoriei este neglijată și multe cupluri nici măcar nu se căsătoresc înainte de a conviețui, iar dintre cei care o fac, destui nu mai văd căsătoria ca un reper pentru proiectele lor de viitor și ajung astfel să-și trădeze partenerul, provocând multă suferință. Inima noastră trebuie să păstreze dorința de a rămâne statornică pe calea dreptății, respectând această poruncă.

10. Să nu dorești nimic din ceea ce aparține aproapelui tău.

Ascultarea de această poruncă trebuie să aibă loc în inimă, deoarece invidia începe mai întâi în inimă, înainte de a se materializa într-un act propriu-zis. Sufletului îi este permis să admire bunurile altora, dar nu să le dorească. Fiecare suflet este chemat să-și țină dorințele sub control, în acord cu voința lui Dumnezeu pentru el. Providența lui Dumnezeu este desăvârșită pentru fiecare suflet, iar cei care au mai mult sunt chemați să împartă cu cei care au mai puțin, deoarece acesta este modul în care Dumnezeu dorește să-i ajute pe cei mai nevoiași.

Ascultarea de Cele Zece Porunci înseamnă ascultarea de fiecare dintre ele, nu doar de unele. Ea trebuie să izvorască dintr-o inimă plină de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele și cere „da”-ul fiecăruia dintre noi. Ele reflectă o responsabilitate pe care o avem cu toții și pentru care, la sfârșitul vieții noastre, va trebui să dăm socoteală Iubirii Veșnice care este Dumnezeu.

Sursa: canalul Drumul spre Dumnezeu de pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Vb79yd77T8bgZWJUYD2F

Novena de Crăciun - Cele nouă Excese ale iubirii (Luisa Piccarreta) - A noua zi/A noua oră

Textul Novenei

Iubirea agonizantă

Isus: „Fiica mea, starea mea este din ce în ce mai dureroasă. Dacă mă iubești, ține-ți privirea fixată asupra mea, pentru a vedea dacă poți aduce puțină alinare micului tău Isus. Un cuvânt de iubire, o mângâiere, un sărut, vor da o pauză plânsului și suferințelor mele.

Ascultă, fiica mea, după ce am dat opt excese din iubirea mea, pe care omul mi le-a răsplătit atât de rău, iubirea mea nu a renunțat și a vrut să adauge un al nouălea la al optulea exces; și aceasta a fost anxietatea, suspinele aprinse, flăcările dorinței, pentru că am vrut să părăsesc pântecele mamei mele pentru a îmbrățișa omul, iar acest lucru a redus mica mea Umanitate, încă nenăscută, la o asemenea agonie încât eram pe punctul de a-mi da ultima suflare. Și când eram pe punctul de a-mi da ultima suflare, Divinitatea mea, care era inseparabilă de mine, mi-a dat înghițituri de viață, și astfel mi-am reluat viața, pentru a-mi continua agonia și a mă întoarce din nou să mor.

Acesta a fost al nouălea exces al iubirii mele: să agonizez și să mor din cauza iubirii continue pentru creatură. O, ce lungă agonie de nouă luni! O, cum m-a sufocat iubirea și m-a făcut să mor! Și dacă nu aș fi avut Dumnezeirea în mine, care mi-a redat viața de fiecare dată când eram pe punctul de a muri, iubirea m-ar fi consumat înainte de a ieși la lumina zilei.

Apoi a adăugat: „Uită-te la mine, ascultă-mă, cum mă chinui! Cum îmi bate, gâfâie, arde micuța mea inimă! Uită-te la mine, acum mor!” Și a căzut într-o tăcere profundă.

Mă simțeam ca și cum aș fi murit, sângele mi s-a înghețat în vene și, tremurând, i-am spus: „Iubirea mea, viața mea, nu muri, nu mă lăsa singură! Tu vrei iubire, iar eu te voi iubi, nu te voi mai părăsi niciodată. Dă-mi flăcările tale, ca să te pot iubi mai mult și să mă consum în întregime pentru tine.”

————————-

Meditații asupra acestui Exces de iubire

Din “Cartea Cerului - Scrierile Luisei Piccarreta”, Volumul 35 - 28 decembrie 1937

Așa cum a făcut cu Luisa, Isus se adresează și nouă: [...] „Fiica iubirii mele, lasă-mă să mă desfăsor liber, pentru că nu mai pot să mă abțin. Cât de greu este să iubești și să nu fii iubit în schimb, și să nu ai pe nimeni căruia să-i poți exprima surprizele iubirii tale! Este cea mai de nedescris durere pentru Ființa noastră Supremă; de aceea, ascultă-mă. Acum trebuie să știi că am venit pe pământ pentru a-mi salva locuințele. Omul este locuința mea, pe care am creat-o cu atâta iubire, la care, pentru a o face demnă de Mine, au contribuit Puterea mea și arta creativă a Înțelepciunii mele. Această locuință era o minune a Iubirii noastre și a mâinilor noastre divine. Acum, retrăgându-ne din voința noastră, locuința noastră a devenit dărăpănată, întunecată și un loc de locuit pentru dușmani și hoți. Ce durere a fost aceasta pentru noi!

Așadar, viața mea aici de pe pământ a servit la restaurarea și salvarea acestei locuințe, pe care o formasem cu atâta iubire. Era și a noastră și era necesar să o salvăm pentru a putea locui din nou în ea. Prin urmare, pentru a o salva, am oferit toate remediile posibile și imaginabile: mi-am oferit propria Viață pentru a o fortifica, pentru a o cimenta din nou, mi-am revărsat tot Sângele pentru a o curăța de toată murdăria și, prin moartea mea, i-am redat viața pentru a o face demnă să-l primească din nou ca locuitor pe Cel care o crease.

Acum, după ce am oferit toate mijloacele pentru a salva locuința noastră, era potrivit să-l salvăm pe Regele care urma să o locuiască. Iubirea noastră a rămas la jumătatea drumului, blocată, ca și cum ar fi fost suspendată și oprită în calea sa; prin urmare, Regatul Voinței noastre va servi pentru a salva acel Fiat respins de creatură, pentru a-i da acces în locuința sa, pentru a-l face să domnească și să domine ca Suveranul care este. Nu ar fi o lucrare demnă de Înțelepciunea noastră creatoare să salvăm locuințele și să-L lăsăm pe Cel care trebuie să le locuiască rătăcind, în aer liber, fără un regat și fără stăpânire. A salva locuințele și a nu-L salva pe El Însuși, nici a nu-L lăsa să locuiască în locuințele salvate, ar fi absurd, ca și cum nu am avea puterea suficientă să ne salvăm pe noi înșine; acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Dacă am putut să salvăm opera noastră creatoare, vom putea să ne salvăm viața în opera noastră.

Da, vom avea Împărăția noastră, vom face minuni nemaiauzite pentru a o avea! Iubirea noastră își va încheia călătoria, nu va rămâne la jumătatea drumului, își va arunca lanțurile, își va continua cursul, aducând balsam rănilor voinței umane, va împodobi aceste locuințe cu ornamente divine și, cu imperiul său, va chema Fiatul nostru să locuiască și să domnească, acordându-i toate drepturile care i se cuvin. Dacă nu exista siguranța Împărăției Voinței Mele, ce rost ar avea să reparăm și să restaurăm aceste locuințe?

Ah, fiica mea, tu nu înțelegi pe deplin ce înseamnă să nu faci voia noastră! Toate drepturile noastre ne sunt luate, iar multe dintre viețile noastre divine sunt sufocate. Iubirea noastră a fost și este atât de mare încât, în fiecare act al creaturii, am vrut să ne creăm pe noi înșine pentru a ne face iubiți, pentru a ne face cunoscuți și pentru a fi într-un schimb continuu de viață între creaturi și noi. A face acest lucru fără voința noastră este imposibil; numai ea are puterea și virtutea de a face creatura adaptabilă pentru a primi viața noastră divină și pune în mișcare iubirea noastră pentru a ne crea pe noi înșine în actul creaturii.

Trebuie să știi că în fiecare act pe care creatura îl face în voința noastră, o forță irezistibilă ne cheamă: o privim, ne reflectăm în ea și, cu o iubire căreia nu îi putem rezista, ne creăm viața; și dacă ai ști ce înseamnă să ne creăm viața! O astfel de manifestare de iubire pătrunde în ea încât, în accentul nostru de iubire, spunem: „Ah, creatura ne-a făcut să ne formăm viața în actul ei! Simțim egalitatea iubirii, a sfințeniei, a gloriei noastre și așteptăm cu nerăbdare repetarea continuă a acțiunilor sale în voința noastră, pentru a ne repeta viața, pentru a ne avea în acțiunea sa iubindu-ne pe noi înșine, glorificându-ne pe noi înșine. Și atunci avem adevăratul scop al Creației: ca totul să ne servească; chiar și cea mai mică acțiune a creaturii servește pentru a repeta viața noastră și pentru a arăta iubirea noastră. Prin urmare, a trăi în voința noastră va fi totul pentru noi și totul pentru creație.”

Rugăciune 🙏🏻

Dragul meu Pruncușor Isus, îmi doresc ca, atunci când vei deschide ochii la lumina acestei lumi, să te vezi înconjurat de mulțimile operelor Tale, fiecare dintre ele spunându-ți împreună cu mine: „Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc! Te binecuvântez, Îți mulțumesc, Te ador!” Împreună cu toate acestea, aș dori să-Ți sărut pentru prima dată buzele de pruncușor!

Imediat după ce Te-ai născut, Te-ai refugiat, tremurând, în brațele Maicii Tale cerești, iar Ea Te-a strâns la pieptul ei, Te-a sărutat, Te-a încălzit, Te-a hrănit cu laptele ei și Ți-a liniștit plânsul.

Și eu, Pruncușorul meu Isus, vreau să mă așez în brațele Mamei tale și să-mi depun sărutul pe al ei; vreau să-mi vărs iubirea pentru tine în laptele ei feciorelnic, ca să te hrănesc cu iubirea mea. Tot ce a făcut ea pentru tine, vreau să fac și eu pentru tine.

Copilașul meu iubit, vezi, eu nu sunt singură; am totul cu mine: am soarele să te încălzească și, să-ți usuce lacrimile, am toate faptele tale. Tu plângi și suspini pentru că nu te vezi iubit; dar eu, cu iubirea mea pentru tine, vreau să-ți cânt un cântec de leagăn care te va împăca cu somnul, pentru ca să-mi fie mai ușor să invoc din tine, când te vei trezi, Împărăția FIAT-ului tău divin. 

(Cf.: Pelerinajul evlavios al sufletului în Opera Voinței Divine - Ora a noua)

16 decembrie 1928 - Volumul 25 - Luisa scrie: Meditam și, întrucât astăzi era începutul Novenei către Pruncușorul Isus, mă gândeam la cele Nouă Excese despre care Isus mi-a vorbit cu atâta tandrețe în timpul Întrupării Sale, care sunt scrise în primul volum, și simțeam o mare repulsie să i le menționez confesorului meu, pentru că el mi-a spus, când le-a citit, că vrea să le citească în public în capela noastră. Acum, în timp ce mă gândeam la aceasta, micuțul meu Prunc Isus a apărut în brațele mele, micuț, micuț, mângâindu-mă cu mânuțele sale mici și spunându-mi: 

„Cât de frumoasă este fiica mea! Cât de frumoasă este! Cât de mult trebuie să-ți mulțumesc că M-ai ascultat”.

Iar eu am spus: „Iubirea mea, ce spui? Eu trebuie să-ți mulțumesc pentru că mi-ai vorbit și m-ai învățat cu atâta dragoste, dându-mi atâtea lecții pe care nu le meritam”. Iar Isus a spus: „Ah, fiica mea, câți dintre cei cărora vreau să le vorbesc nu mă ascultă și mă reduc la tăcere, sufocându-mi flăcările. Așadar, trebuie să ne mulțumim reciproc, tu mie și eu ție. Și atunci, de ce vrei să te opui citirii celor Nouă excese? Ah! Nu știi câtă viață, câtă iubire și har conțin ele! Trebuie să știi că cuvântul meu este creație, și povestindu-ți cele nouă excese ale iubirii mele în Întrupare, nu numai că am reînnoit iubirea pe care am avut-o întrupându-mă, ci am creat o iubire nouă pentru a investi creaturile și a le câștiga pentru a se dărui mie. Aceste Nouă Excese ale iubirii mele, manifestate cu atâta iubire tandră l și simplitate, au constituit preludiul multor lecții pe care a trebuit să ți le dau despre Fiatul meu Divin pentru a forma Împărăția sa, iar acum, pe măsură ce le citești, iubirea mea se reînnoiește și se dublează. Nu vrei, atunci, ca iubirea mea, dublându-se, să se reverse și să învețe alte inimi, astfel încât, ca un preambul, ele să se predispună spre lecțiile voinței mele, pentru a o face cunoscută și a o face să domnească?

Iar eu: „Dragul meu Copil, cred că mulți au vorbit despre Întruparea Ta”.

Iar Isus: „Da, da, au vorbit, dar erau cuvinte luate de pe malul mării iubirii Mele, așa că sunt cuvinte care nu posedă nici tandrețe, nici plinătatea vieții. În schimb, acele câteva cuvinte pe care ți le-am spus, eu ți le-am spus din viața sursei iubirii mele și ele conțin viață, o forță irezistibilă și o asemenea tandrețe încât numai cei morți nu se vor simți mișcați să plângă, micuță Copilă, care ai suferit atâtea dureri din pântecele Mamei mele Cerești”.

După aceea, primul exces al iubirii lui Isus în Întrupare a fost citit în capelă de către Confesor, iar dulcele Isus al meu a ascultat cu atenție din interiorul meu și, trăgându-mă spre El, mi-a spus: „Fiica mea, cât de fericit mă simt ascultându-i, dar fericirea mea crește ținându-te în această Casă a Voinței mele[1], pentru că amândoi suntem ascultători, eu a ceea ce ți-am spus și tu a ceea ce ai auzit de la Mine; Iubirea mea crește, fierbe și se revarsă, simte, simte cât de frumoasă este! Cuvântul conține suflul, și pe măsură ce cineva vorbește, cuvântul poartă suflul, care, ca aerul, circulă din gură în gură și comunică puterea Cuvântului meu creator, iar noua Creație pe care cuvântul meu o conține coboară în inimi. Ascultă, fiica mea, în Răscumpărare am avut compania Apostolilor mei și am fost numai iubire printre ei pentru a-i instrui, fără a precupeți niciun efort pentru a pune bazele Bisericii mele. Acum, în această Casă, simt compania primilor copii ai Voinței mele și simt că scenele mele pline de iubire se repetă când te văd printre ei, care cu toată iubirea doresc să împărtășească lecții despre Fiatul meu divin pentru a pune bazele Împărăției Voinței Mele Divine. Dacă ați ști cât de fericit mă simt când vă aud vorbind despre Voința mea Divină, aștept cu nerăbdare să vorbiți, pentru a vă putea asculta și a simți fericirea pe care mi-o aduce Voința Mea Divină.”

———————————

Concluzia novenei

Așa am petrecut zilele novenei (scrie Luisa). Când a sosit ajunul, m-am simțit mai aprinsă ca niciodată de o fervoare neobișnuită și eram singură în cameră, și iată că Pruncul Iisus mi-a apărut înainte, frumos, da, dar tremurând, ca și cum ar fi vrut să mă îmbrățișeze, și m-am ridicat și am alergat să-L îmbrățișez, dar în timp ce Îl îmbrățișam, El a dispărut; și acest lucru s-a repetat de trei ori. Eram atât de emoționată și entuziasmată încât nu pot explica.

——————————-

Dintr-o scrisoare a Sfântului Hannibal Maria Di Francia către Luisa: J.M.J.A. Messina, 14 februarie 1927

[...] Vă spun, de asemenea, că citind cele nouă Excese de iubire, ale căror schițe le avem deja pregătite, omul este uimit de imensa Iubire și suferință a Domnului nostru Isus Cristos, Cel binecuvântat care a suferit din iubire pentru noi, pentru mântuirea sufletelor. În nicio carte nu am citit o Revelație atât de emoționantă și de pătrunzătoare pe această temă! […]

Sursa traducerii în limba română: canalul Drumul spre Dumnezeu de pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Vb79yd77T8bgZWJUYD2F

Sursa originală: https://www.divinovoleredivinoamore.it/novena-di-natale/9-giorno-novena-di-natale

Novena de Crăciun - Cele nouă excese ale iubirii (Luisa Piccarreta) - A opta zi/A opta oră

Textul Novenei

Iubirea celui care cerșește

Isus: „Fiica mea, nu mă lăsa singur; odihnește-ți capul pe pieptul scumpei mele Mame, ca să auzi și în afară gemetele și rugăciunile mele. Eu, văzând că nici gemetele, nici rugămințile mele nu mișcă creatura la compasiune față de Iubirea mea, mă comport ca cel mai sărac dintre cerșetori și, întinzând mâna mea cea micuță, implor măcar milă, ca o milostenie, pentru sufletele, afecțiunile și inimile lor. Iubirea mea a vrut să câștige inima omului cu orice preț; și văzând că după șapte excese ale Iubirii mele el era reticent, se prefăcea că nu aude, nu-i păsa de mine și nu voia să se dăruiască mie, Iubirea mea a vrut să meargă mai departe; ar fi trebuit să se oprească, dar nu; a vrut să depășească limitele și, din pântecele mamei mele, a făcut ca vocea mea să ajungă la fiecare inimă în cel mai sugestiv mod, cu cele mai fervente rugăciuni, cu cele mai pătrunzătoare cuvinte...

Dar știi ce i-am spus? „Fiule, dă-mi inima ta; îți voi da tot ce dorești, atâta timp cât îmi vei da inima ta în schimb. Am coborât din Ceruri să ți-o iau: te rog, nu mă refuza! Nu-mi dezamăgi speranțele!” Și văzându-l ezitant, ba chiar pe mulți întorcându-mi spatele, am început să gem, strângând mânuțele mele mici și, plângând cu vocea sufocată de suspine, am adăugat: „Vai, vai, eu sunt micul cerșetor; nu-mi dai nici măcar inima ta din milă?” Nu este oare un exces mai mare decât Iubirea mea, faptul că Creatorul, pentru a se apropia de creatură, ia forma unui copil mic, ca să nu inspire teamă, și cere cel puțin inima creaturii sub forma milei? Și văzând că ea nu vrea să i-o dea, se roagă, geme și plânge?”

Și apoi m-am auzit spunând: „Și tu, nu vrei să-mi dai inima ta? Poate că și tu vrei ca Eu să gem, să mă rog și să plâng pentru a-mi da inima ta? Vrei să-mi refuzi milostivirea pe care ți-o cer?”

Și în timp ce spunea asta, am simțit ca și cum ar fi suspinat. Și am spus: „Isuse al meu, nu plânge, îți dau inima mea și tot ce am.” Apoi vocea interioară a continuat: „Mergi mai departe, mergi la al nouălea exces al Iubirii mele.”

————————-

Meditații asupra acestui Exces de Iubire

Din „Fecioara Maria în Împărăția Voinței Divine, Ziua 20”

Învățătură de la Regina Cerului, Fecioara Maria, Mama lui Isus: Draga mea fiică, Inima mea maternă este plină de bucurie; simt nevoia să-mi exprim dragostea arzătoare: vreau să-ți spun că eu sunt Mama lui Isus. Bucuriile mele sunt infinite; mări de fericire mă inundă. Pot spune: Eu sunt Mama lui Isus; creatura lui, slujitoarea lui este Mama lui Isus, și totul se datorează Fiatului. El m-a umplut de Har și a pregătit o locuință demnă pentru Creatorul meu. De aceea, slavă, onoare și mulțumiri să fie întotdeauna Supremului Fiat.

Acum ascultă-mă, fiica inimii mele. De îndată ce micuța umanitate a lui Isus s-a format în pântecele meu, prin puterea Fiatului Suprem, Soarele Cuvântului Veșnic s-a întrupat în ea. Aveam Raiul meu, format de Fiat, împânzit de stele strălucitoare care sclipeau de bucurie, fericire și armonii de o frumusețe divină, iar Soarele Cuvântului Veșnic, strălucind cu o lumină de nepătruns, a venit să-și ocupe locul în acest Rai, ascuns în micuța sa umanitate; și, incapabil să-l conțină, centrul acestui Soare era în Ea, dar lumina lui se revărsa, acoperind cerul și pământul, ajungând la fiecare inimă și, cu vârful său de lumină care bătea la fiecare creatură, cu voci de lumină pătrunzătoare, le spunea: “Fiii mei, deschideți-mi; dați-mi un loc în inimile voastre; am coborât din Cer pe pământ pentru a-mi forma Viața în fiecare dintre voi; Mama mea este centrul în care locuiesc, iar toți copiii mei vor fi circumferința, unde vreau să-mi formez atâtea vieți câte copii sunt”.

Și lumina a bătut și a bătut fără încetare, iar micuța Umanitate a lui Isus a gemut, a plâns și s-a zvârcolit, iar în acea lumină, care a ajuns în inimi, el și-a revărsat lacrimile, gemetele și frământările de iubire și durere.

Acum trebuie să știți că Mama voastră a început o nouă viață. Eram conștientă de tot ceea ce făcea Fiul meu. L-am văzut devorat de mări de flăcări de iubire; fiecare bătaie a inimii sale, fiecare respirație și fiecare durere erau mări de iubire pe care le elibera, învăluind toate creaturile pentru a le face ale sale prin forța iubirii și a durerii. Căci trebuie să știți că, de îndată ce micuța Sa Umanitate a fost concepută, El a conceput toate durerile pe care trebuia să le îndure, până în ultima zi a Vieții Sale. El a cuprins toate sufletele în Sine, pentru că, fiind Dumnezeu, nimeni nu-I putea scăpa. Imensitatea Sa cuprindea toate creaturile, Omnisciența Sa le făcea pe toate prezente în fața Lui. Așa că Isus al meu, Fiul meu, a simțit greutatea și povara tuturor păcatelor fiecărei creaturi. Iar eu, Mama voastră, L-am urmat în toate și am simțit în Inima mea maternă noua generație a suferințelor lui Isus al meu și noua generație a tuturor sufletelor, pe care, ca Mamă, a trebuit să le nasc împreună cu Isus pentru Harul, Lumina și Viața nouă pe care dragul meu Fiu a venit să le aducă pe pământ.

Fiica mea, trebuie să știi că din momentul în care am fost concepută, te-am iubit ca o Mamă, te-am simțit în Inima mea, am ars de iubire pentru tine, dar nu am înțeles de ce. Fiatul Divin m-a făcut să fac lucruri, dar mi-a ascuns secretul. Dar când S-a întrupat, mi-a revelat secretul și am înțeles rodnicia maternității mele, faptul că nu eram doar Mama lui Isus, ci Mama tuturor, și că această maternitate urma să se formeze pe rugul durerii și al iubirii. [...]

Rugăciune 🙏🏻

 „Iubirea mea, Isuse, în voința Ta, eu te iubesc în actul coborârii Tale din Ceruri; îmi imprim iubirea pentru Tine în actul zămislirii Tale. Te iubesc în prima picătură de Sânge care s-a format în Umanitatea Ta; te iubesc în prima bătaie a inimii Tale, pentru a marca toate bătăile inimii Tale cu iubirea mea pentru Tine; Te iubesc în prima ta suflare, te iubesc în primele tale dureri, te iubesc în primele tale lacrimi pe care le-ai revărsat în pântecele mamei tale; vreau să-ți răsplătesc rugăciunile, ispășirile și ofrandele cu acest „Te iubesc” al meu. Vreau să sigilez fiecare moment al vieții tale cu un „Te iubesc” din partea mea: Te iubesc în nașterea ta, te iubesc în frigul pe care l-ai îndurat, te iubesc în fiecare picătură de lapte pe care ai supt-o de la mama ta; intenționez să umplu scutecele cu care te-a înfășat mama ta cu un „Te iubesc”; Îți răspândesc acest „Te iubesc” peste pământul pe care mama ta te-a așezat în iesle, unde membrele tale fragile au simțit duritatea fânului, dar mai mult decât fânul, duritatea inimilor. „Te iubesc” în fiecare strigăt al tău, în toate lacrimile și durerile copilăriei tale, și revărs acest „Te iubesc” în întreaga relaționare, comunicare și iubire pe care le-ai avut cu mama ta. Pecetluiesc acest „Te iubesc” în fiecare act interior al tău și în fiecare durere pe care ai suferit-o. În toată Sfânta Ta Umanitate, o, Isuse al meu, chiar și în cele mai intime fibre ale inimii Tale, îmi imprim iubirea pentru mine și pentru toți. Iubirea mea nu te va părăsi niciodată; voința Ta este viața iubirii mele.

(Vezi Vol. 17 - 17 mai 1925)

Sursa traducerii în limba română: canalul Drumul spre Dumnezeu de pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Vb79yd77T8bgZWJUYD2F

Novena de Crăciun – Cele Nouă Excese de Iubire (Luisa Piccarreta) - Ziua a șaptea / Ora a șaptea

Textul Novenei

Iubirea imploratoare

Vocea interioară continua: „Fiica mea, nu Mă lăsa singur în atâta singurătate și în atâta întuneric; nu ieși din sânul Mamei Mele, pentru a privi al șaptelea exces al Iubirii Mele. Ascultă-Mă: în sânul Tatălui Meu Ceresc Eu eram pe deplin fericit; nu era niciun bine pe care să nu-l posed: bucurie, fericire, totul era la dispoziția Mea; Îngerii, plini de reverență, Mă adorau și ascultau dorințele Mele. Ah, excesul Iubirii Mele, aș putea spune, M-a făcut să-Mi schimb soarta, M-a strâns în această temniță întunecată, M-a dezbrăcat de toate bucuriile, fericirea și bunurile Mele, pentru a Mă îmbrăca cu toate nefericirile creaturilor; și toate acestea pentru a face schimbul, pentru a le da lor soarta Mea, bucuriile Mele și fericirea Mea veșnică.

Dar aceasta ar fi fost nimic, dacă nu aș fi găsit în ele o ingratitudine extremă și o perfidie încăpățânată. 

O, cum a rămas surprinsă Iubirea Mea veșnică în fața unei asemenea ingratitudini și a plâns încăpățânarea și perfidia omului! Ingratitudinea a fost spinul cel mai pătrunzător care Mi-a străpuns Inima, de la zămislirea Mea până la ultima clipă a morții Mele. Privește, Inimioara Mea este rănită și din ea curge sânge; ce durere, ce mare spasm simt! Fiica mea, să nu Îmi fi ingrată; ingratitudinea este durerea cea mai grea pentru Isus al tău, este faptul de a-Mi închide în față ușile, pentru a Mă lăsa afară, înghețând de frig.

Dar, în fața unei asemenea ingratitudini, Iubirea Mea nu s-a oprit și s-a înfățișat ca o Iubire imploratoare, rugătoare, gemândă și cerșetoare; și acesta este al optulea exces al Iubirii Mele.”

—————————————

Meditații asupra acestui Exces de Iubire

Din „Cartea Cerului – Scrierile Luisei Piccarreta”, Volumul 35 – 25 decembrie 1937

Urmăream faptele Voinței Divine, scrie Luisa, iar mintea mea săracă se oprea asupra faptului coborârii Cuvântului Divin pe pământ. Dumnezeule, câte minuni, câte surprize ale iubirii, ale puterii, ale Înțelepciunii divine! Sunt atât de multe și de mari încât nu știi de unde să începi să vorbești despre ele. Iar iubitul meu Isus, ca și cum ar fi fost inundat de marea lui iubirii care ridică valurile, m-a surprins spunând: „Fiica mea binecuvântată, în coborârea mea pe pământ au fost atâtea minuni, atâta fervoare a iubirii, încât nici îngerii, nici creaturile nu sunt în stare să înțeleagă ceea ce Divinitatea noastră a realizat în misterul Întrupării mele.

Acum, trebuie să știi că Ființa noastră Supremă posedă în natură mișcarea sa neîncetată. Dacă această mișcare ar putea înceta chiar și pentru o clipă, ceea ce nu se poate, toate lucrurile ar rămâne paralizate și fără viață, pentru că toate lucrurile, viața, conservarea și tot ceea ce există în Cer și pe pământ, totul depinde de această mișcare. Prin urmare, coborând din Cer pe pământ, Eu, Cuvântul și Fiul Tatălui, m-am îndepărtat de prima noastră mișcare, adică am rămas și am plecat. Tatăl și Duhul Sfânt au coborât împreună cu Mine, ei au fost colaboratori – și nu am făcut nimic fără să fi făcut împreună cu ei – și au rămas pe Tronul plin de Maiestate în Împărăția Cerurilor.

Așadar, când am plecat, Imensitatea mea, Iubirea mea, Puterea mea au coborât împreună cu Mine; iar iubirea mea, care este incredibilă și nu se mulțumește decât dacă dă naștere la tot atâtea vieți câte creaturi există, nu numai că [a făcut acest lucru], ci peste tot și în toate a format viața mea, a înmulțit-o și, ținând imensitatea mea în puterea sa, a umplut-o cu atât de multe vieți ale mele, încât fiecare să poată avea o viață proprie și Divinitatea să poată avea gloria și cinstea atâtor vieți divine câte lucruri și creaturi au venit la lumina zilei.

Ah! Iubirea noastră ne-a răsplătit pentru opera Creației și, formând atât de multe vieți ale noastre, nu numai că ne-a răsplătit, ci ne-a dat mai mult decât am făcut noi. Dumnezeirea noastră a fost entuziasmată și a fost fascinată de dulceața de a vedea stratagemele redescoperite ale Iubirii noastre, văzând atât de multe vieți ale noastre împrăștiate, folosind imensitatea noastră ca o circumferință în care să le așeze. Așadar, în timp ce viața mea era văzută ca centru, imensitatea și puterea mea erau văzute ca circumferința în care erau depuse aceste nenumărate vieți, care, găsind totul și pe toți, s-au dăruit pentru a ne iubi și a fi iubite.

Am fost surprinsă să aud asta, scrie Luisa, iar dulcele Isus, fără să-mi mai dea timp, a adăugat imediat: „Fiica mea, nu te mira; când lucrăm, facem lucrări complete, astfel încât nimeni să nu poată spune: «El nu a făcut asta pentru mine, viața lui nu este în întregime a mea».

Vai! Iubirea nu apare când lucrurile nu sunt ale cuiva și nu sunt ținute în puterea cuiva. Și nu face același lucru și soarele, creat de Noi? În timp ce luminează ochii până când sunt cu toții plini de lumină, în același timp este lumină deplină, completă pentru mâna care lucrează, pentru piciorul care merge, astfel încât toate lucrurile create și creaturile să poată spune: „Soarele este al meu”? Și în timp ce centrul soarelui se află sus în atmosferă, lumina lui se îndepărtează și rămâne, iar cu circumferința sa de lumină învelește pământul și devine viața și lumina tuturor, chiar și a micuței flori și a firului de iarbă. Soarele nu este viață: el deține lumina și dă lumină, și toate bunurile pe care lumina lui le conține.

Dumnezeirea noastră este viață, este autorul și viața tuturor lucrurilor; de aceea, coborând din Cer pe pământ, a trebuit să săvârșesc fapte desăvârșite și, mai mult decât Soarele, a trebuit să-mi arăt viața și să o înmulțesc în nenumărate vieți, pentru ca Cerul, pământul și toți oamenii să poată avea parte de viața mea. Dacă nu ar fi fost așa, nu ar fi fost opera Înțelepciunii și a Iubirii noastre infinite. [...]

Așa că am continuat să mă gândesc la nașterea micului Rege Isus și I-am spus: „Dragă Copilaș, spune-mi: ce ai făcut când ai văzut atâta ingratitudine umană pentru marea Ta iubire?”

Iar Isus a spus: „Fiica mea, dacă aș fi ținut cont de ingratitudinea oamenilor față de marea mea iubire, aș fi ales calea către Cer, întristându-mi și amărându-mi iubirea și transformând sărbătoarea în doliu. Vrei să știi ce fac în marile mele opere pentru a le face mai frumoase? Cu fast și cu o manifestare mai mare decât iubirea mea, pun totul deoparte – nerecunoștința umană, păcatele, mizeriile, slăbiciunile – și îmi îndeplinesc cele mai mari lucrări ca și cum aceste lucruri nu ar exista. Dacă aș fi vrut să acord atenție răutăților omului, nu aș fi putut să fac lucrări mari sau să pun toată iubirea mea în acțiune: aș fi rămas blocat, sufocat în iubirea mea. În schimb, pentru a fi liber în lucrările mele și pentru a le face cât mai frumoase cu putință, pun totul deoparte și, dacă este necesar, acopăr totul cu iubirea mea, astfel încât să văd doar iubirea și voința mea; și astfel merg mai departe în lucrările mele cele mai mari și le fac ca și cum nimeni nu m-ar fi jignit, pentru că pentru gloria noastră nu trebuie să lipsească nimic din eleganța, frumusețea și măreția lucrărilor noastre.

De aceea, aș dori ca și tu să nu te concentrezi asupra slăbiciunilor, nenorocirilor și relelor tale, pentru că cu cât te gândești mai mult la ele, cu atât te simți mai slăbită, cu atât relele te copleșesc mai mult și nenorocirile te strâng mai tare în strânsoarea lor; Gândindu-te la ele, slăbiciunea alimentează slăbiciunea, iar bietul om cade și mai jos, relele capătă putere, mizeriile îl înfometează până la moarte; în schimb, dacă nu te gândești la ele, ele dispar de la sine. Dimpotrivă, când ne referim la bine: un bine alimentează alt bine, un act de iubire provoacă altă iubire, abandonarea voinței mele te face să simți noua viață dumnezeiască în tine; astfel încât gândul la bine formează hrana, puterea, pentru a face alt bine. De aceea, vreau ca gândurile tale să fie ocupate numai cu iubirea mea și cu trăirea după voința mea. Iubirea mea va arde mizeriile și toate relele tale, iar Voința mea Divină va deveni viața ta și va folosi mizeriile tale pentru a forma scaunul de picioare pe care să-și ridice tronul.

Așa că am continuat să mă gândesc la micuțul Isus care s-a născut și, oh, cât mi s-a sfâșiat inima când l-am văzut plângând, suspinând, gemând, tremurând de frig! Voiam să-i dau un „te iubesc” pentru fiecare durere și lacrimă a Micuțului Divin, ca să-l încălzesc și să-i potolesc plânsul. Și Isus a adăugat: „Fiica mea, pe cei care trăiesc în voința mea îi simt în lacrimile mele, în plânsul meu; Îi simt curgând în suspinele mele de plâns, în tremurările membrelor mele de prunc, iar prin virtutea Voinței mele pe care ei o posedă, îmi transformă lacrimile în zâmbete, suspinele în bucurii cerești; cu cântece de leagăn și iubire, Mă încălzesc și îmi transformă durerile în sărutări și îmbrățișări. Într-adevăr, trebuie să știi că acela care trăiește în Voința Mea, primește continuu altoiri din tot ceea ce face umanitatea mea: dacă gândesc, îi altoiesc gândurile; dacă vorbesc și mă rog, îi altoiesc cuvintele; dacă lucrez, îi altoiesc mâinile. Nu este lucru pe care să-l fac fără a determina o altoire spre a altoi creatura și a face din ea repetarea vieții Mele, cu atât mai mult cu cât, fiind Voința Mea Divină în ea, găseam Puterea Mea, Sfințenia Mea și însăși viața Mea, pentru a mă face să fac ceea ce voiam de la ea.

Câte minuni pot să fac acolo unde găsesc Voința Mea în creatură! Am venit pe pământ pentru a acoperi totul cu iubirea mea, pentru a îneca răul însuși și a arde totul cu iubirea mea. Din dreptate, am vrut să-i ofer primatul Tatălui meu, pentru că era drept ca Lui să îi fie oferită onoarea, gloria, iubirea și recunoștința pe care toată lumea i le datora. Așa că iubirea mea nu mi-a dat pace: ea umple golurile slavei și onoarei sale și merge până la a răsplăti cu iubire Divinitatea, care a creat cerul, soarele, vântul, marea, pământul înflorit și toate celelalte, pentru care omul nici măcar nu a spus un mulțumesc pentru numeroasele daruri primite. El a fost adevăratul hoț, cel nerecunoscător, uzurpatorul bunurilor noastre. Iubirea mea a alergat și a alergat pentru a umple abisul distanței dintre Creator și creatură; l-a răsplătit pe Tatăl meu Ceresc cu iubire și, cu iubire, a răscumpărat toate generațiile umane, pentru a le reda viața Voinței mele Divine; ea formase deja multe vieți din Ea pentru a forma răscumpărarea lor. Și când iubirea mea plătește, valoarea ei este atât de mare încât poate plăti pentru toată lumea și poate răscumpăra orice dorește. Prin urmare, tu ești deja răscumpărată de iubirea mea, așa că lăsa-mă să mă bucur de tine și să domnesc asupra ta.

Rugăciune 🙏🏻

Isuse al meu, vreau să te iubesc și vreau atât de multă iubire încât să compensez iubirea tuturor generațiilor care au existat și vor exista; dar cine îmi poate da atât de multă iubire încât să pot iubi pentru toată lumea? Iubirea mea, în Voința Ta există putere creatoare, așa că în Voința Ta vreau eu însămi să creez atâta iubire încât să compensez și să depășesc iubirea tuturor și a tot ceea ce toate creaturile sunt obligate să îi ofere lui Dumnezeu, Creatorul nostru.

(Vol. 12, 2 februarie 1921)

Volumul 14 - 28 martie 1922

Mă contopesc complet cu Sfânta Voință a iubitului meu Isus, scrie Luisa, iar El mi-a spus: „Fiica Voinței Mele, dacă ai ști minunile, miracolele care se întâmplă când te contopești cu Voința Mea, ai fi uimită. Ascultă. Tot ceea ce am făcut pe pământ este într-o atitudine continuă de dăruire față de om, formând o coroană în jurul lui: gândurile mele formează o coroană în jurul inteligenței creaturii, cuvintele mele, lucrările mele, pașii mei etc. formează o coroană în jurul cuvintelor, lucrărilor și pașilor lor, astfel încât, împletind lucrurile lor cu ale mele, pot spune Tatălui meu Ceresc că lucrarea lor este ca a mea. Acum, cine adoptă această atitudine continuă a mea? Cine se lasă împletit cu opera mea, cu care am încununat întreaga familie umană? Cei care trăiesc în voința mea. Pe măsură ce v-ați contopit gândurile cu voința mea, gândurile mele care v-au încununat au simțit ecoul gândurilor mele în mintea voastră și, identificându-se cu ale voastre, le-au înmulțit cu ale mele și au format o coroană dublă în jurul inteligenței umane, iar Tatăl meu a primit nu numai de la mine, ci și de la voi, gloria Divină de la toate inteligențele create; și așa a fost cu cuvintele și cu toate celelalte. Și Tatăl primește această glorie Dumnezeiască nu numai de la creaturi, ci și de la toate celelalte lucruri create, pentru că toate lucrurile au fost create pentru a revărsa iubire continuă asupra omului, iar omul, în dreptate, ar trebui să aducă omagiu și iubire Creatorului său pentru fiecare lucru creat. Acum, cine furnizează acest lucru? Cine face ca să devină propriu sieși acel Fiat prin care toate lucrurile au fost create, pentru a răspândi omagiul, adorarea și iubirea Divină pentru Creatorul său peste toate lucrurile? Cel care trăiește în Voința mea! Aproape cu fiecare cuvânt, el face al său acel Fiat atotputernic, ecoul Fiatului veșnic răsună în Fiatul său divin în care trăiește, și se răspândește și aleargă și zboară, și fiecărui lucru creat îi imprimă un alt Fiat și îi dă înapoi Creatorului său omagiul și iubirea pe care El le-a dorit. Asta am făcut eu când eram pe pământ. Nu era nimic pentru care să nu-i răspund Tatălui meu Divin în numele tuturor creaturilor. Acum vreau asta, o aștept de la cei care trăiesc în voința mea.

Dacă ai putea vedea cât de frumos este să vezi slava Mea, iubirea Mea, adorația Mea profundă unită cu a ta în fiecare sclipire a stelelor, în fiecare picătură de lumină solară! O, cum aleargă, zboară pe aripile vântului, umplând întreaga atmosferă, călătorind peste apele mării, odihnindu-se pe fiecare plantă, fiecare floare, înmulțindu-se cu fiecare mișcare! Este o voce care răsună peste toate și spune: „Iubire, glorie și adorație Creatorului meu”. De aceea, oricine trăiește în voința mea este ecoul vocii mele, repetorul vieții mele, gloria perfectă a creației mele. Cum să nu o iubesc? Cum să nu-i dau tot ce ar trebui să dau tuturor celorlalte creaturi împreună și să o fac să exceleze peste toate? Ah, iubirea mea ar fi într-o situație dificilă dacă nu aș face astfel!”

Volumul 16 - 29 decembrie 1923

[...] Am primit Sfânta Împărtășanie”, scrie Luisa, „și, ca de obicei, chemam și așezam toate lucrurile create în jurul lui Isus, pentru ca toate să formeze o coroană în jurul Lui și să-I ofere în schimb iubire, omagiu Creatorului lor. Toate s-au grăbit la chemarea mea și am văzut clar toată iubirea lui Isus pentru mine în toate lucrurile create; iar Isus aștepta cu atâta tandrețe și iubire în inima mea întoarcerea atâtor iubiri, iar eu, privind peste toate și îmbrățișând totul, m-am adus la picioarele lui Isus și I-am spus:

Rugăciune 🙏🏻

 „Iubirea mea, Isuse, Tu ai creat totul pentru mine și mi-ai dat totul, astfel încât totul este al meu, iar eu îți ofer totul pentru a Te iubi; de aceea, îți spun în fiecare picătură de lumină solară: „Te iubesc”; în sclipirea stelelor: „Te iubesc”; în fiecare picătură de apă: „Te iubesc”. Voia Ta mă face să văd iubirea Ta pentru mine în adâncul oceanului, și îmi imprim iubirea mea pentru Tine în fiecare pește care se aruncă în mare; vreau să-mi imprim iubirea mea pentru Tine în zborul fiecărei păsări. Te iubesc pretutindeni, iubirea mea. Vreau să-mi imprim iubirea mea pentru Tine pe aripile vântului, în mișcarea frunzelor, în fiecare scânteie de foc; Te iubesc pentru mine și pentru toți.”

Toată Creația era cu mine spunându-mi: „Te iubesc”.  Dar când am vrut să îmbrățișez toate generațiile umane în Voința Veșnică, să-i fac pe toți să se prosterneze înaintea lui Isus, astfel încât fiecare să-și îndeplinească datoria de a spune în fiecare faptă, cuvânt și gând un „Te iubesc” lui Isus, aceștia mi-au scăpat, iar eu m-am simțit pierdută și nu știam ce să fac; așa că i-am spus lui Isus, iar El mi-a răspuns: „Fiica mea, tocmai asta înseamnă să trăiești în Voința Mea: să aduci toată Creația înaintea Mea și, în numele tuturor, să-Mi dai răsplata pentru îndatoririle lor. Nimeni nu trebuie să-ți scape, altfel Voința Mea ar găsi lacune în Creație și nu ar fi satisfăcută. Dar știi de ce nu poți găsi pe toată lumea și mulți îți scapă? Este puterea liberului arbitru. Dar vreau să te învăț secretul prin care îi vei găsi pe toți: intră în Umanitatea mea și vei găsi toate faptele lor ca și cum ar fi în custodie, pentru care m-am angajat să-i satisfac înaintea Tatălui meu Ceresc, și du-te și urmează toate faptele mele, care au fost faptele tuturor, astfel încât vei găsi totul și Îmi vei da înapoi iubirea pentru toți și pentru toate. Totul este în Mine; după ce am făcut totul pentru toți, totul este păstrat în Mine, și Eu redau Tatălui Divin datoria de a iubi totul, iar cine dorește poate folosi acest lucru ca mijloc de a se înălța la Cer.

Am intrat în Isus, continuă Luisa, și cu ușurință am găsit totul și pe toți, și urmând lucrarea lui Isus, am spus:

Rugăciune 🙏🏻

 „În fiecare gând al fiecărei creaturi, Te iubesc; în fiecare privire, Te iubesc; în fiecare sunet al fiecărui cuvânt, Te iubesc; în fiecare bătaie a inimii, respirație și afecțiune, Te iubesc; în fiecare picătură de sânge, în fiecare lucrare și pas, Te iubesc”.

Dar cine poate spune tot ce am făcut și am spus? spune Luisa. Multe lucruri nu pot fi spuse; într-adevăr, ceea ce se spune este spus foarte prost, din cele ce sunt spuse când cineva este împreună cu Isus...

Sursa traducerii în limba română: canalul Drumul spre Dumnezeu de pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Vb79yd77T8bgZWJUYD2F