Ziua întâi – Ora întâi
Iubirea Sfintei Treimi
Într-o oră mă purtam cu gândul în Paradis și îmi imaginam Preasfânta Treime: Tatăl, care Îl trimitea pe Fiul pe pământ; Fiul, care îndată asculta de Voia Tatălui; Duhul Sfânt, care consimțea.
Mintea mea se pierdea în contemplarea unui mister atât de mare, a unei iubiri atât de reciproce, atât de egale, atât de puternice între Ei și față de oameni; și apoi, nerecunoștința oamenilor, și mai ales a mea, pentru care aș fi rămas acolo nu doar o oră, ci toată ziua.
Dar o voce interioară îmi spunea:
„Destul; vino și vezi alte excese mai mari ale iubirii Mele.”
⸻————————-
_Meditații asupra acestui exces de iubire_
Din „Cartea Cerului – Scrieri ale Luisei Piccarreta”, Volumul 23, 18 decembrie 1927
Mă gândeam – scrie Luisa Piccarreta – la marea iubire cu care Isus, Binele meu suprem, S-a întrupat în sânul înălțimii Suveranei Doamne, și la cum o creatură, deși fără nicio pată, putea cuprinde un Dumnezeu?
Iar iubitul meu Isus, mi-a spus:
*„Fiica Mea, Mama Mea Cerească poseda Voia Mea; era atât de plină de Ea, încât revărsa lumină, dar atât de mult, încât undele sale de lumină se înălțau până în sânul Dumnezeirii noastre și, făcându-se biruitoare prin puterea Voii noastre Divine pe care o poseda, L-a biruit pe Tatăl Ceresc și, în lumina Sa, a răpit Lumina Cuvântului și L-a făcut să coboare în sânul Ei, în aceeași lumină care se formase în virtutea Voinței Mele Divine.
Nu puteam coborî din Cer dacă nu găseam în Ea aceeași Lumină a noastră, aceeași Voință domnind în Ea; altfel ar fi fost a coborî din primul moment într-o casă străină. Însă Eu trebuia să cobor în casa Mea; trebuia să găsesc locul unde Lumina Mea, Cerul Meu, bucuriile Mele fără număr să poată coborî.
Și Regina Cerească, prin faptul că poseda Voința Mea Divină, Mi-a pregătit acest sălaș, acest Cer, întru nimic diferit față de Patria Cerească. Nu este oare Voința Mea cea care formează Paradisul tuturor Fericiților?
Astfel, cum Lumina _Fiatului Meu_ M-a atras în sânul Ei și Lumina Cuvântului a coborât, luminile s-au cufundat împreună; iar Fecioara curată, Regină și Mamă, cu câteva picături de sânge pe care le-a făcut să curgă din Inima Ei arzătoare, a format vălul Umanității Mele în jurul Luminii Cuvântului și L-a închis înăuntru.
Dar Lumina Mea era imensă și, deși Mama Mea Divină a închis sfera Ei în vălul Umanității Mele pe care Mi-a format-o, nu a putut cuprinde razele. Ele revărsau în afară și, mai mult decât soarele – care, din înălțimea sferei sale, când răsare, își răspândește razele pe pământ pentru a căuta plantele, florile, marea, toate creaturile, pentru a da tuturor efectele pe care le conține lumina sa și, triumfător, privește din înălțime binele pe care îl face și viața pe care o insuflă fiecărui lucru pe care îl atinge – așa făceam Eu: mai mult decât soarele care răsare, dinlăuntrul vălului Umanității Mele, razele care se revărsau afară mergeau să caute toate creaturile, pentru a da fiecăreia Viața Mea și bunurile pe care venisem să le aduc pe pământ.
Aceste raze, dinlăuntrul sferei Mele, loveau fiecare inimă, băteau cu putere ca să-i spună: «Deschideți-Mi, primiți viața pe care am venit să v-o aduc».
Acest soare al Meu nu apune niciodată și continuă și acum să-și facă drumul, răspândindu-și razele, bătând și rebătând inima, voința și mințile creaturilor pentru a da Viața Mea.
Dar câți Îmi închid porțile și ajung să-și bată joc de Lumina Mea!
Însă iubirea Mea este atât de mare, încât, cu toate acestea, nu Mă retrag: continui răsăritul Meu necontenit pentru a da viață creaturilor.”*
⸻
Volumul 15 – 14 aprilie 1923
„Fiica Mea, trebuie să știi că atunci când vreau să fac opere mari, opere la care întreaga familie umană trebuie să ia parte – dacă ar vrea! – este obiceiul Meu să concentrez într-o singură creatură toate bunurile, toate harurile pe care această operă le conține, pentru ca toți ceilalți să poată lua din ele, ca dintr-un izvor, cât vor.
Când fac opere individuale, dau lucruri limitate; însă când fac opere care trebuie să slujească binelui general, dau lucruri fără limită.
Așa am făcut în opera Răscumpărării: pentru a putea ridica o creatură la a zămisli un Om și Dumnezeu, a trebuit să concentrez în Ea toate bunurile posibile și imaginabile; a trebuit să o înalț atât de mult, încât să pun în Ea Germenul aceleiași fecundități părintești. Și precum Tatăl Meu Ceresc M-a născut pe Mine, feciorelnic, în sânul Său, cu germenul feciorelnic al fecundității Sale eterne, fără lucrare de femeie, și în acest însuși Germen a purces Duhul Sfânt, tot așa Mama Mea Cerească, cu acest Germen etern, cu totul feciorelnic al fecundității părintești, M-a zămislit în sânul Ei feciorelnic, fără lucrare de om.
Preasfânta Treime a trebuit să-I dea acestei Fecioare Divine din ale Sale pentru a Mă putea zămisli pe Mine, Fiul lui Dumnezeu. Niciodată Sfânta Mea Mamă nu M-ar fi putut zămisli dacă nu ar fi avut acest Germen.
Și fiindcă Ea era din neamul omenesc, acest Germen al fecundității eterne a dat virtutea de a Mă zămisli ca om; iar fiindcă Germenul era divin, în același timp M-a zămislit Dumnezeu.
Și întrucât, născându-Mă, Tatăl, în același timp, a purces Duhul Sfânt, tot așa, în același timp în care am fost zămislit în sânul Mamei Mele, a purces și nașterea sufletelor. Astfel, tot ceea ce din veșnicie s-a petrecut în Preasfânta Treime în Cer, se repetă în sânul dragei Mele Mame.”
„Lucrarea era foarte mare și incalculabilă pentru mintea creată; trebuia să concentreze toate bunurile și chiar pe Mine Însumi, pentru a face ca toți să poată găsi ceea ce doreau.
De aceea, fiindcă lucrarea Răscumpărării trebuia să fie atât de mare încât să cuprindă toate generațiile, am voit, timp de atâtea secole, rugăciunile, suspinele, lacrimile, penitențele atâtor Patriarhi și Profeți și ale întregului popor al Vechiului Testament; și aceasta am făcut-o pentru a-i dispune să primească un atât de mare bine și pentru a Mă mișca să concentrez în această Creatură Cerească toate bunurile de care toți trebuiau să se bucure.
Ce îi făcea pe acest popor să se roage, să suspine, etc.? Promisiunea viitorului Mesia! Această promisiune era ca un germen al atâtor rugăciuni și lacrimi. Dacă nu ar fi existat această promisiune, nimeni nu și-ar fi bătut capul, nimeni nu ar fi sperat mântuirea.
Acum, fiica Mea, să venim la Voia Mea. Crezi tu că este o sfințenie ca celelalte sfințenii? Un bine, un har aproape egal cu celelalte pe care le-am făcut timp de atâtea secole altor sfinți și întregii Biserici? Nu, nu!
Aici este vorba de o epocă nouă, de un bine care trebuie să slujească tuturor generațiilor! Dar este necesar ca tot acest bine să-l concentrez mai întâi într-una singură, așa cum am făcut în Răscumpărare, concentrând totul în Mama Mea.
Și vezi cum lucrurile merg pas cu pas: pentru a face să vină Răscumpărarea și a dispune sufletele pentru aceasta, am făcut promisiunea viitorului Mesia, pentru ca, sperându-L, nu numai să se dispună, ci să poată găsi și ei în viitorul Răscumpărător mântuirea lor.
Acum, pentru a dispune sufletele să trăiască în Voia Mea și a le face părtașe bunurilor pe care Ea le conține și a-l face pe om să se întoarcă pe calea originii sale, așa cum a fost creat de Mine, am voit Eu să Mă rog mai întâi, făcând să răsune vocea Mea dintr-un punct în altul al pământului până în înălțimea Cerului, spunând:
«Tatăl nostru, care ești în Ceruri».
Nu am spus: Tatăl Meu, ci L-am numit Tatăl întregii familii umane, pentru a-L angaja în ceea ce trebuia să urmeze:
«Sfințească-se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se Voia Ta precum în Cer așa și pe pământ».
Acesta era scopul Creației, iar Eu Îi ceream Tatălui să fie împlinit.
Așa cum Eu M-am rugat, Tatăl a cedat rugăminților Mele și am format germenul unui atât de mare bine. Și pentru ca acest germen să fie cunoscut, i-am învățat pe Apostoli rugăciunea Mea, iar ei au transmis-o întregii Biserici, pentru ca, așa cum poporul viitorului Răscumpărător își găsea mântuirea în El și se dispunea să-L primească pe Mesia cel promis, tot astfel, prin acest germen format de Mine, Biserica să se roage și să repete de atâtea ori aceeași rugăciune a Mea și să se dispună să primească marele bine ca Voia Mea să se facă precum în Cer așa și pe pământ.
Chiar și sfinții, în acest germen și în această speranță ca Voia Mea să se facă precum în Cer așa și pe pământ, și-au format sfințenia; martirul și-a vărsat sângele; nu există niciun bine care să nu provină din acest germen.
Așadar, întreaga Biserică se roagă. Și așa cum lacrimile, penitențele și rugăciunile pentru a-L avea pe Mesia erau îndreptate spre acea Fecioară aleasă pe care trebuia să o dispun pentru a concentra un atât de mare bine, pentru ca oamenii Vechiului Testament să-L poată primi pe Mântuitorul lor – deși nu știau cine era acea Fecioară aleasă – tot astfel acum Biserica, când recită Tatăl nostru, se roagă tocmai pentru tine, pentru ca Eu să concentrez în tine tot binele pe care îl conține Voia Mea, modul și felul în care Voia Divină să aibă viață pe pământ precum în Cer.
Și deși nu ești cunoscută, Biserica, făcând ecou rugăciunii Mele: «Facă-se Voia Ta precum în Cer așa și pe pământ», Mă roagă, Mă presează să concentrez tot acest bine într-o a doua Fecioară, pentru ca, asemenea unei alte salvatoare, să salveze omenirea aflată în primejdie; și, folosindu-Mă de iubirea Mea inseparabilă și de milostivirea Mea, Eu să ascult propria Mea rugăciune unită cu cea a întregii Biserici și să-l fac pe om să se întoarcă la originea sa, la scopul pentru care l-am creat, adică: ca Voia Mea să se facă pe pământ precum în Cer.
Aceasta este tocmai a trăi în Voia Mea; tot ceea ce îți revelez te conduce la aceasta; în aceasta te confirm; acesta este marele fundament pe care îl formez în sufletul tău.
Și pentru a face aceasta, concentrez în tine toate harurile trecute, prezente și viitoare pe care le-am făcut tuturor generațiilor; ba chiar le dublez, le multiplic, deoarece, fiind Voia Mea lucrul cel mai mare, cel mai sfânt, cel mai nobil, care nu are nici început, nici sfârșit, pentru a o depune într-o creatură este drept și potrivit să concentrez în ea toate bunurile posibile, haruri nenumărate, puritate și noblețe divină, pentru ca ea să aibă același alai pe care Voia Mea îl are în Cer.
Este aceeași Voie care a lucrat în Răscumpărare, care a voit să se slujească de o Fecioară; ce minuni și prodigii de haruri nu a lucrat în Ea? Voia Mea este mare, conține toate bunurile și, în a lucra, acționează cu mărinimie! Și dacă este vorba de a face opere, de a face bine întregii omeniri, își pune în joc toate bunurile sale!
Acum vrea să se slujească de o altă fecioară pentru a concentra Voia Sa și a da începutul facerii cunoscute Voia Sa pe pământ precum în Cer.
Și dacă, în Răscumpărare, a voit să vină să-l salveze pe omul pierdut, să satisfacă pentru vinovățiile sale – lucru la care el era neputincios – să-i dea un refugiu și atâtea alte bunuri pe care le conține Răscumpărarea, acum Voia Mea, voind să se arate și mai mult în iubire decât în însăși Răscumpărarea, făcând ca Ea să se facă pe pământ precum în Cer, vine să-i redea omului starea sa de origine, noblețea sa, scopul pentru care a fost creat, vine să deschidă curentul dintre Voia Sa și cea omenească, astfel încât, absorbită de această Voie Divină și stăpânită de Ea, să primească viață în Ea și Ea să domnească pe pământ precum în Cer.”
⸻
Rugăciune
„Vino, o Voie Supremă, să domnești pe pământ; cuprinde toate generațiile, învinge și cucerește pe toate!”
(Vol. 35 – 20 noiembrie 1937)
Sursă: https://www.divinovoleredivinoamore.it/novena-di-natale
