Textul Novenei
Iubirea agonizantă
Isus: „Fiica mea, starea mea este din ce în ce mai dureroasă. Dacă mă iubești, ține-ți privirea fixată asupra mea, pentru a vedea dacă poți aduce puțină alinare micului tău Isus. Un cuvânt de iubire, o mângâiere, un sărut, vor da o pauză plânsului și suferințelor mele.
Ascultă, fiica mea, după ce am dat opt excese din iubirea mea, pe care omul mi le-a răsplătit atât de rău, iubirea mea nu a renunțat și a vrut să adauge un al nouălea la al optulea exces; și aceasta a fost anxietatea, suspinele aprinse, flăcările dorinței, pentru că am vrut să părăsesc pântecele mamei mele pentru a îmbrățișa omul, iar acest lucru a redus mica mea Umanitate, încă nenăscută, la o asemenea agonie încât eram pe punctul de a-mi da ultima suflare. Și când eram pe punctul de a-mi da ultima suflare, Divinitatea mea, care era inseparabilă de mine, mi-a dat înghițituri de viață, și astfel mi-am reluat viața, pentru a-mi continua agonia și a mă întoarce din nou să mor.
Acesta a fost al nouălea exces al iubirii mele: să agonizez și să mor din cauza iubirii continue pentru creatură. O, ce lungă agonie de nouă luni! O, cum m-a sufocat iubirea și m-a făcut să mor! Și dacă nu aș fi avut Dumnezeirea în mine, care mi-a redat viața de fiecare dată când eram pe punctul de a muri, iubirea m-ar fi consumat înainte de a ieși la lumina zilei.
Apoi a adăugat: „Uită-te la mine, ascultă-mă, cum mă chinui! Cum îmi bate, gâfâie, arde micuța mea inimă! Uită-te la mine, acum mor!” Și a căzut într-o tăcere profundă.
Mă simțeam ca și cum aș fi murit, sângele mi s-a înghețat în vene și, tremurând, i-am spus: „Iubirea mea, viața mea, nu muri, nu mă lăsa singură! Tu vrei iubire, iar eu te voi iubi, nu te voi mai părăsi niciodată. Dă-mi flăcările tale, ca să te pot iubi mai mult și să mă consum în întregime pentru tine.”
————————-
Meditații asupra acestui Exces de iubire
Din “Cartea Cerului - Scrierile Luisei Piccarreta”, Volumul 35 - 28 decembrie 1937
Așa cum a făcut cu Luisa, Isus se adresează și nouă: [...] „Fiica iubirii mele, lasă-mă să mă desfăsor liber, pentru că nu mai pot să mă abțin. Cât de greu este să iubești și să nu fii iubit în schimb, și să nu ai pe nimeni căruia să-i poți exprima surprizele iubirii tale! Este cea mai de nedescris durere pentru Ființa noastră Supremă; de aceea, ascultă-mă. Acum trebuie să știi că am venit pe pământ pentru a-mi salva locuințele. Omul este locuința mea, pe care am creat-o cu atâta iubire, la care, pentru a o face demnă de Mine, au contribuit Puterea mea și arta creativă a Înțelepciunii mele. Această locuință era o minune a Iubirii noastre și a mâinilor noastre divine. Acum, retrăgându-ne din voința noastră, locuința noastră a devenit dărăpănată, întunecată și un loc de locuit pentru dușmani și hoți. Ce durere a fost aceasta pentru noi!
Așadar, viața mea aici de pe pământ a servit la restaurarea și salvarea acestei locuințe, pe care o formasem cu atâta iubire. Era și a noastră și era necesar să o salvăm pentru a putea locui din nou în ea. Prin urmare, pentru a o salva, am oferit toate remediile posibile și imaginabile: mi-am oferit propria Viață pentru a o fortifica, pentru a o cimenta din nou, mi-am revărsat tot Sângele pentru a o curăța de toată murdăria și, prin moartea mea, i-am redat viața pentru a o face demnă să-l primească din nou ca locuitor pe Cel care o crease.
Acum, după ce am oferit toate mijloacele pentru a salva locuința noastră, era potrivit să-l salvăm pe Regele care urma să o locuiască. Iubirea noastră a rămas la jumătatea drumului, blocată, ca și cum ar fi fost suspendată și oprită în calea sa; prin urmare, Regatul Voinței noastre va servi pentru a salva acel Fiat respins de creatură, pentru a-i da acces în locuința sa, pentru a-l face să domnească și să domine ca Suveranul care este. Nu ar fi o lucrare demnă de Înțelepciunea noastră creatoare să salvăm locuințele și să-L lăsăm pe Cel care trebuie să le locuiască rătăcind, în aer liber, fără un regat și fără stăpânire. A salva locuințele și a nu-L salva pe El Însuși, nici a nu-L lăsa să locuiască în locuințele salvate, ar fi absurd, ca și cum nu am avea puterea suficientă să ne salvăm pe noi înșine; acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Dacă am putut să salvăm opera noastră creatoare, vom putea să ne salvăm viața în opera noastră.
Da, vom avea Împărăția noastră, vom face minuni nemaiauzite pentru a o avea! Iubirea noastră își va încheia călătoria, nu va rămâne la jumătatea drumului, își va arunca lanțurile, își va continua cursul, aducând balsam rănilor voinței umane, va împodobi aceste locuințe cu ornamente divine și, cu imperiul său, va chema Fiatul nostru să locuiască și să domnească, acordându-i toate drepturile care i se cuvin. Dacă nu exista siguranța Împărăției Voinței Mele, ce rost ar avea să reparăm și să restaurăm aceste locuințe?
Ah, fiica mea, tu nu înțelegi pe deplin ce înseamnă să nu faci voia noastră! Toate drepturile noastre ne sunt luate, iar multe dintre viețile noastre divine sunt sufocate. Iubirea noastră a fost și este atât de mare încât, în fiecare act al creaturii, am vrut să ne creăm pe noi înșine pentru a ne face iubiți, pentru a ne face cunoscuți și pentru a fi într-un schimb continuu de viață între creaturi și noi. A face acest lucru fără voința noastră este imposibil; numai ea are puterea și virtutea de a face creatura adaptabilă pentru a primi viața noastră divină și pune în mișcare iubirea noastră pentru a ne crea pe noi înșine în actul creaturii.
Trebuie să știi că în fiecare act pe care creatura îl face în voința noastră, o forță irezistibilă ne cheamă: o privim, ne reflectăm în ea și, cu o iubire căreia nu îi putem rezista, ne creăm viața; și dacă ai ști ce înseamnă să ne creăm viața! O astfel de manifestare de iubire pătrunde în ea încât, în accentul nostru de iubire, spunem: „Ah, creatura ne-a făcut să ne formăm viața în actul ei! Simțim egalitatea iubirii, a sfințeniei, a gloriei noastre și așteptăm cu nerăbdare repetarea continuă a acțiunilor sale în voința noastră, pentru a ne repeta viața, pentru a ne avea în acțiunea sa iubindu-ne pe noi înșine, glorificându-ne pe noi înșine. Și atunci avem adevăratul scop al Creației: ca totul să ne servească; chiar și cea mai mică acțiune a creaturii servește pentru a repeta viața noastră și pentru a arăta iubirea noastră. Prin urmare, a trăi în voința noastră va fi totul pentru noi și totul pentru creație.”
Rugăciune 🙏🏻
Dragul meu Pruncușor Isus, îmi doresc ca, atunci când vei deschide ochii la lumina acestei lumi, să te vezi înconjurat de mulțimile operelor Tale, fiecare dintre ele spunându-ți împreună cu mine: „Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc! Te binecuvântez, Îți mulțumesc, Te ador!” Împreună cu toate acestea, aș dori să-Ți sărut pentru prima dată buzele de pruncușor!
Imediat după ce Te-ai născut, Te-ai refugiat, tremurând, în brațele Maicii Tale cerești, iar Ea Te-a strâns la pieptul ei, Te-a sărutat, Te-a încălzit, Te-a hrănit cu laptele ei și Ți-a liniștit plânsul.
Și eu, Pruncușorul meu Isus, vreau să mă așez în brațele Mamei tale și să-mi depun sărutul pe al ei; vreau să-mi vărs iubirea pentru tine în laptele ei feciorelnic, ca să te hrănesc cu iubirea mea. Tot ce a făcut ea pentru tine, vreau să fac și eu pentru tine.
Copilașul meu iubit, vezi, eu nu sunt singură; am totul cu mine: am soarele să te încălzească și, să-ți usuce lacrimile, am toate faptele tale. Tu plângi și suspini pentru că nu te vezi iubit; dar eu, cu iubirea mea pentru tine, vreau să-ți cânt un cântec de leagăn care te va împăca cu somnul, pentru ca să-mi fie mai ușor să invoc din tine, când te vei trezi, Împărăția FIAT-ului tău divin.
(Cf.: Pelerinajul evlavios al sufletului în Opera Voinței Divine - Ora a noua)
16 decembrie 1928 - Volumul 25 - Luisa scrie: Meditam și, întrucât astăzi era începutul Novenei către Pruncușorul Isus, mă gândeam la cele Nouă Excese despre care Isus mi-a vorbit cu atâta tandrețe în timpul Întrupării Sale, care sunt scrise în primul volum, și simțeam o mare repulsie să i le menționez confesorului meu, pentru că el mi-a spus, când le-a citit, că vrea să le citească în public în capela noastră. Acum, în timp ce mă gândeam la aceasta, micuțul meu Prunc Isus a apărut în brațele mele, micuț, micuț, mângâindu-mă cu mânuțele sale mici și spunându-mi:
„Cât de frumoasă este fiica mea! Cât de frumoasă este! Cât de mult trebuie să-ți mulțumesc că M-ai ascultat”.
Iar eu am spus: „Iubirea mea, ce spui? Eu trebuie să-ți mulțumesc pentru că mi-ai vorbit și m-ai învățat cu atâta dragoste, dându-mi atâtea lecții pe care nu le meritam”. Iar Isus a spus: „Ah, fiica mea, câți dintre cei cărora vreau să le vorbesc nu mă ascultă și mă reduc la tăcere, sufocându-mi flăcările. Așadar, trebuie să ne mulțumim reciproc, tu mie și eu ție. Și atunci, de ce vrei să te opui citirii celor Nouă excese? Ah! Nu știi câtă viață, câtă iubire și har conțin ele! Trebuie să știi că cuvântul meu este creație, și povestindu-ți cele nouă excese ale iubirii mele în Întrupare, nu numai că am reînnoit iubirea pe care am avut-o întrupându-mă, ci am creat o iubire nouă pentru a investi creaturile și a le câștiga pentru a se dărui mie. Aceste Nouă Excese ale iubirii mele, manifestate cu atâta iubire tandră l și simplitate, au constituit preludiul multor lecții pe care a trebuit să ți le dau despre Fiatul meu Divin pentru a forma Împărăția sa, iar acum, pe măsură ce le citești, iubirea mea se reînnoiește și se dublează. Nu vrei, atunci, ca iubirea mea, dublându-se, să se reverse și să învețe alte inimi, astfel încât, ca un preambul, ele să se predispună spre lecțiile voinței mele, pentru a o face cunoscută și a o face să domnească?
Iar eu: „Dragul meu Copil, cred că mulți au vorbit despre Întruparea Ta”.
Iar Isus: „Da, da, au vorbit, dar erau cuvinte luate de pe malul mării iubirii Mele, așa că sunt cuvinte care nu posedă nici tandrețe, nici plinătatea vieții. În schimb, acele câteva cuvinte pe care ți le-am spus, eu ți le-am spus din viața sursei iubirii mele și ele conțin viață, o forță irezistibilă și o asemenea tandrețe încât numai cei morți nu se vor simți mișcați să plângă, micuță Copilă, care ai suferit atâtea dureri din pântecele Mamei mele Cerești”.
După aceea, primul exces al iubirii lui Isus în Întrupare a fost citit în capelă de către Confesor, iar dulcele Isus al meu a ascultat cu atenție din interiorul meu și, trăgându-mă spre El, mi-a spus: „Fiica mea, cât de fericit mă simt ascultându-i, dar fericirea mea crește ținându-te în această Casă a Voinței mele[1], pentru că amândoi suntem ascultători, eu a ceea ce ți-am spus și tu a ceea ce ai auzit de la Mine; Iubirea mea crește, fierbe și se revarsă, simte, simte cât de frumoasă este! Cuvântul conține suflul, și pe măsură ce cineva vorbește, cuvântul poartă suflul, care, ca aerul, circulă din gură în gură și comunică puterea Cuvântului meu creator, iar noua Creație pe care cuvântul meu o conține coboară în inimi. Ascultă, fiica mea, în Răscumpărare am avut compania Apostolilor mei și am fost numai iubire printre ei pentru a-i instrui, fără a precupeți niciun efort pentru a pune bazele Bisericii mele. Acum, în această Casă, simt compania primilor copii ai Voinței mele și simt că scenele mele pline de iubire se repetă când te văd printre ei, care cu toată iubirea doresc să împărtășească lecții despre Fiatul meu divin pentru a pune bazele Împărăției Voinței Mele Divine. Dacă ați ști cât de fericit mă simt când vă aud vorbind despre Voința mea Divină, aștept cu nerăbdare să vorbiți, pentru a vă putea asculta și a simți fericirea pe care mi-o aduce Voința Mea Divină.”
———————————
Concluzia novenei
Așa am petrecut zilele novenei (scrie Luisa). Când a sosit ajunul, m-am simțit mai aprinsă ca niciodată de o fervoare neobișnuită și eram singură în cameră, și iată că Pruncul Iisus mi-a apărut înainte, frumos, da, dar tremurând, ca și cum ar fi vrut să mă îmbrățișeze, și m-am ridicat și am alergat să-L îmbrățișez, dar în timp ce Îl îmbrățișam, El a dispărut; și acest lucru s-a repetat de trei ori. Eram atât de emoționată și entuziasmată încât nu pot explica.
——————————-
Dintr-o scrisoare a Sfântului Hannibal Maria Di Francia către Luisa: J.M.J.A. Messina, 14 februarie 1927
[...] Vă spun, de asemenea, că citind cele nouă Excese de iubire, ale căror schițe le avem deja pregătite, omul este uimit de imensa Iubire și suferință a Domnului nostru Isus Cristos, Cel binecuvântat care a suferit din iubire pentru noi, pentru mântuirea sufletelor. În nicio carte nu am citit o Revelație atât de emoționantă și de pătrunzătoare pe această temă! […]
Sursa traducerii în limba română: canalul Drumul spre Dumnezeu de pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Vb79yd77T8bgZWJUYD2F
Sursa originală: https://www.divinovoleredivinoamore.it/novena-di-natale/9-giorno-novena-di-natale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu