„V-am
vorbit despre intimitatea sufletului vostru pe care Dumnezeu o respectă. Există
o intimitate în bine, şi o alta în rău, în funcţie de alegerile voastre; să
ştiţi că Dumnezeu le respectă pe amândouă şi nu vă forţează niciodată. Eu
iluminez intimitatea voastră, acest spaţiu profund al vostru, pentru a vă face
conştienţi de ceea ce nu funcţionează în voi. Există multe mecanisme care vă
scapă, însă eu vi le pot arăta dacă vă încredinţaţi mie. E un moment de mare
har pentru voi, atunci când vă puteţi vedea mizeria şi înţelegeţi ceea ce
trebuie să faceţi pentru a depăşi păcatul, mizeria, întunericul.
De
aici însă iau naştere şi suferinţele voastre; când vă pun în faţa
adevărului suferiţi, pentru că vă daţi seama că trebuie să muriţi pentru voi
înşivă, egoismului vostru. Aici se despart drumurile. Unii se decid pentru
Dumnezeu şi suferinţa lor devine purificare care dă roade şi duce la renaştere,
până la a deveni creaturi noi. Alţii Îl refuză pe Dumnezeu şi suferă în faţa
adevărului; însă această suferinţă nu e purificare ci furie, refuz,
agresivitate. Aceştia, cu toate că suferă ca şi ceilalţi, nu suferă pentru
cauza binelui ci pentru cauza răului, fiindcă au devenit duşmanii lui Dumnezeu.
Cei care luptă împotriva lui Dumnezeu suferă; nu Dumnezeu îi face să sufere, ci
adevărul pe care îl resping şi care strigă în ei.
Dacă
aţi şti cât suferă cei care în mod conştient Îl refuză pe Dumnezeu! Sufletul lor strigă pentru că ar vrea să trăiască
adevărul pe care îl intuieşte în sine, şi nu poate. Trebuie să înţelegeţi că
Dumnezeu a pus în voi sămânţa adevărului, pentru că sunteţi fii ai lui
Dumnezeu, creaţi de El, mântuiţi şi sfinţiţi. Această sămânţă nu poate fi
sufocată cu totul niciodată; oricât s-ar strădui omul, ea reîncolţeşte; aţi
fost creaţi pentru a trăi în adevăr. De aceea, cei care Îl resping pe Dumnezeu
suferă, şi, în acelaşi timp îşi pun lor înşişi piedici, refuzând să-şi schimbe
modul de viaţă, să moară faţă de sine: într-un cuvânt, refuză crucea.
Eu nu
pot face altceva decât să vă indic drumul, însă nu pot decide în locul vostru. De
aceea greşesc persoanele care-L roagă pe Dumnezeu să convertească sufletele. De aici se nasc şi multe dintre calomniile care se
aud în lume: Dumnezeu nu-i converteşte pe cei răi, nu schimbă asta sau
cealaltă. Dumnezeu ar putea face totul pentru că e atotputernic, însă
vă lasă liberi, pentru ca în libertate să alegeţi calea voastră, în bine sau în
rău, cu toate consecinţele pe care o astfel de alegere le comportă pentru voi
înşivă şi nu numai; pentru că tot ceea ce voi spuneţi, faceţi şi gândiţi, se
răsfrânge asupra întregii umanităţi.
Omul e
liber din momentul concepţiei până în ultima zi a vieţii, şi nu numai. Dumnezeu
respectă această libertate şi după viaţa pământească. În purgatoriu,
sufletul poartă cu sine şi retrăieşte toate închiderile şi indecizia pe care
le-a trăit pe pământ, aşa cum şi sufletele infernale poartă şi retrăiesc
refuzul lor total faţă de Dumnezeu.
Omul
refuză adevărul pentru că adevărul cere sacrificiu. Dacă adevărul e trăit, nu
lasă niciodată omul indiferent, sau în starea în care se afla. De fapt, a trăi
în adevăr înseamnă a fi gata în fiecare zi, în fiecare moment, pentru
transformarea care, adesea e dureroasă, când este vorba de a lăsa afectele
false, comoditatea, compromisurile şi trădările.
Acest
lucru e solicitant, şi stă la baza refuzului adevărului. Cu toate astea, cine
refuză adevărul, încearcă mereu să găsească justificări pentru refuzul
său, pentru a reduce la tăcere acel strigăt interior care rămâne
pentru veşnicie, care rămâne până şi în cei osândiţi. Acest tânjet după adevăr
rămâne pentru că e imprimat în fiinţa voastră, creată după chipul şi asemănarea
lui Dumnezeu care este Adevăr. De aceea omul caută justificări, pentru a-şi reduce
la tăcere sufletul.
Justificările
merg mereu într-o direcţie obligată, şi anume înspre a-i învinovăţi pe
ceilalţi. Justificarea extremă ajunge la a-L învinovăţi pe Dumnezeu; a-I imputa lui Dumnezeu suferinţa care derivă din
refuzul adevărului.
Astfel,
cei care l-au ales pe Satana, consacrându-i-se (şi nu sunt puţini) adeseori
afirmă că L-au respins pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu n-a făcut nimic pentru
ei. Niciunul din ei nu vă va spune că a refuzat adevărul având deplina
libertate de a alege. Nu de puţine ori, însă, puteţi auzi astfel de afirmaţii
şi din gura multor creştini, care spun că cred, şi fac mari opere de caritate,
însă atunci când îi ajunge vreo nenorocire, dau vina pe Dumnezeu, reproşându-i
şi binele făcut în numele Lui. În final, justificarea cea mai mare
constă în a-L învinui pe Dumnezeu.
Eu vă
spun că a se împotrivi cu ostinaţie adevărului, a deforma adevărul, a se
preface că nu-l vezi dând vina pe Dumnezeu, e un păcat mare împotriva
Spiritului Sfânt.
Eu
operez în fiecare din voi pentru a-l ilumina, pentru a-l îndrepta spre Isus
Cristos care e Calea, Adevărul şi Viaţa, şi pentru a vă face să vă amintiţi
învăţătura Sa. Dacă vă deschideţi şi vă încredinţaţi cu totul Mie, veţi fi
capabili să alegeţi adevărul, mereu şi în orice circumstanţă. De aceea, nu
există nici o justificare pentru cel care Îl refuză pe Dumnezeu, pentru
că eu dăruiesc fiecăruia harul pentru a face paşii corecţi, proporţional
cu structura sa, cu capacităţile sale, cu misiunea sa. Nu există niciun
suflet care să fie lăsat de mine fără ajutor, fără claritate, fără impulsuri;
dacă aş face asta, aş înceta să-mi împlinesc lucrarea.
Adeziunea
la adevăr vă conduce la deplina realizare, întrucât fiecare impuls pe care eu
îl transmit sufletului vostru, tinde să vă facă să progresaţi. Cu cât
progresaţi, impulsurile mele devin tot mai puternice şi mai clare, cresc în
raport cu răspunsul vostru. Dacă însă nu sunteţi dispuşi să parcurgeţi drumul,
dacă sunteţi leneşi spiritual, vă puneţi piedici de unii singuri, pentru că
nu-mi permiteţi să vă conduc înainte şi să amplific impulsurile mele in voi.
Lipsa
voastră de decizie de a trăi adevărul provoacă suferinţe şi celor care doresc
cu seriozitate să se apropie de Dumnezeu. De fapt, voi sunteţi în comuniune unii cu alţii, şi
toţi oamenii sunt legaţi între ei, astfel că indecizia unuia determină şi în
alţii imobilitatea sau dificultatea de a înainta. Dacă toţi ar răspunde
impulsurilor mele, cu siguranţă umanitatea s-ar afla la un cu totul alt nivel.
Eu nu
vă abandonez, vă urmez în fiecare moment şi contez pe voi. Doresc să vă indic
calea către Preasfânta Treime în a Cărei viaţă se împlineşte realizarea
misterului iubirii.
Vă
binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu