Novena de Crăciun – Cele Nouă Excese de Iubire (Luisa Piccarreta) - A șasea zi / A șasea oră

Textul Novenei

Iubire reprimată și întemnițată

„Fiica Mea, vino, roag-o pe draga Mea Mamă să-ți facă puțin loc în sânul ei matern, pentru ca tu însăți să vezi starea dureroasă în care Mă aflu.”

Atunci mi se părea, cu gândul, că Regina noastră Mamă, pentru a-L mulțumi pe Isus, îmi făcea puțin loc și mă așeza înlăuntru; dar era o întunecime atât de mare, încât nu-L vedeam; îi simțeam doar respirația, iar El, înlăuntrul meu, continua să-mi spună:

„Fiica Mea, privește un alt exces al Iubirii Mele. Eu sunt Lumina veșnică; soarele este o umbră a Luminii Mele; dar vezi unde M-a condus Iubirea Mea? În ce temniță întunecată Mă aflu? Nu există nici măcar o rază de lumină; pentru Mine este mereu noapte, dar o noapte fără stele, fără odihnă; sunt mereu treaz – ce chin!

Strâmtoarea temniței, fără a Mă putea mișca nici cât de puțin; întunericul des; chiar și respirația – respir prin respirația Mamei Mele – oh, cât este de grea!

Și apoi adaugă întunericul păcatelor creaturilor; fiecare păcat era pentru Mine o noapte și, unindu-se toate împreună, formau un abis de întuneric fără margini. Ce chin!

O, exces al Iubirii Mele: a Mă face să trec de la o nemărginire de lumină și de libertate la o adâncime de întuneric des și de o asemenea strâmtoare, încât să-Mi lipsească libertatea respirației – și toate acestea din iubire pentru creaturi!”

Și, în timp ce spunea acestea, gemea, aproape cu gemete înăbușite din lipsă de spațiu, și plângea.

Eu mă topeam în plâns, Îi mulțumeam, Îl compătimeam; voiam să-I fac puțină lumină cu iubirea mea, așa cum El îmi spunea… dar cine poate spune totul? Aceeași voce interioară adăuga:

„Destul pentru acest moment și vino să vezi al șaptelea exces al Iubirii Mele.”

⸻

_Meditații asupra acestui Exces de Iubire_

Din „Cartea Cerului – Scrierile Luisei Piccarreta”, Volumul 27 – 22 decembrie 1929

Luisa scrie:

Abandonarea mea în Fiatul Divin continuă, iar tandrul meu Isus Se arată ca un Copilaș mic, fie în inima mea, fie în sânul Mamei Cerești, dar atât de mic, cu o frumusețe răpitoare, tot iubire, cu fața scăldată în lacrimi; și plânge pentru că vrea să fie iubit și, suspinând, spune:

„Vai! Vai! De ce nu sunt iubit? Vreau să reînnoiesc în suflete toată iubirea pe care am avut-o când M-am întrupat, dar nu găsesc cui să o dăruiesc. În întruparea Mea am găsit-o pe Regina Mea Mamă, care Îmi dădea prilej să-Mi revărs iubirea și să primească în Inima ei maternă toată iubirea pe care creaturile Mi-o respingeau. Ah! Ea era depozitara iubirii Mele respinse, dulce companie a durerilor Mele, iubirea ei arzătoare care Îmi usca lacrimile!

Lucrările cele mai mari nu se pot face singur; este nevoie de cel puțin două sau trei persoane ca depozitari și hrană ai aceleiași lucrări; fără hrană, lucrările nu pot avea viață, există pericolul să moară chiar la naștere…”

După aceasta a tăcut, dorind să fie legănat în brațele mele, apoi a adăugat:

„Fiica Mea, acum trebuie să știi la ce exces al iubirii M-a condus coborârea Mea din Cer pe pământ. M-a condus într-o temniță extrem de strâmtă și întunecată, care a fost sânul Mamei Mele; dar iubirea Mea nu s-a mulțumit cu atât: în această temniță Mi-a format o altă închisoare, care a fost Umanitatea Mea, ce a întemnițat Dumnezeirea Mea.

Prima temniță Mi-a durat nouă luni; a doua, a Umanității Mele, Mi-a durat treizeci și trei de ani. Dar iubirea Mea nu s-a oprit; la sfârșitul temniței Umanității Mele, Mi-a format temnița Euharistiei, cea mai mică dintre temnițe: o mică Ostie, în care a întemnițat Umanitatea și Dumnezeirea Mea, și trebuia să Mă mulțumesc să stau ca mort, fără a face simțite nici respirația, nici mișcarea, nici bătaia inimii, și nu pentru puțini ani, ci până la sfârșitul veacurilor.

Astfel am trecut din temniță în temniță; aceste temnițe sunt pentru Mine inseparabile, de aceea Mă pot numi Prizonierul divin, Prizonierul ceresc.

În primele două temnițe, în intensitatea iubirii Mele, am maturizat Regatul Răscumpărării; în a treia temniță, cea a Euharistiei, maturizez Regatul Fiatului Meu Divin.

De aceea te-am chemat pe tine [Luisa] în temnița patului tău, pentru ca împreună, amândoi prizonieri, în singurătatea noastră, în armonie, să putem face să se maturizeze binele Regatului Voinței Mele.”

⸻

Volumul 20 – 24 decembrie 1926

[…] Din nou Isus către Luisa:

„Vrei să vezi cum stăteam în sânul Mamei Mele Suverane și ce sufeream în Ea?”

În timp ce spunea acestea, mi-a venit în mijlocul pieptului – scrie Luisa – întins într-o stare de desăvârșită nemișcare: piciorușele și mânuțele îi erau atât de încordate și nemișcate, încât îmi provoca milă; Îi lipsea spațiul pentru a Se mișca, pentru a-Și deschide ochii, pentru a respira liber, iar ceea ce sfâșia cel mai mult era a-L vedea ca și cum ar fi murit neîncetat. Ce durere să-L văd pe micuțul meu Isus murind! Eu mă simțeam pusă împreună cu El în aceeași stare de nemișcare.

După un timp, Pruncul Isus, strângându-mă la Sine, mi-a spus:

„Fiica Mea, starea Mea în sânul matern a fost dureroasă peste măsură. Micuța Mea Umanitate avea folosirea deplină a rațiunii și a înțelepciunii infinite; astfel, încă din primul moment al Zămislirii Mele, înțelegeam toată starea Mea dureroasă, întunericul temniței materne; nu aveam nici măcar o rază de lumină! Ce noapte lungă de nouă luni!

Strâmtoarea locului Mă constrângea la o desăvârșită nemișcare, mereu în tăcere; nu-Mi era îngăduit nici să gânguresc, nici să suspin pentru a-Mi revărsa durerea: câte lacrimi nu am vărsat în sanctuarul sânului Mamei Mele, fără a face cea mai mică mișcare!

Și aceasta era nimic. Umanitatea Mea își luase angajamentul de a muri de atâtea ori, pentru a satisface Dreptatea divină, de câte ori creatura făcuse să moară în ea Voința Divină, făcând marele afront de a da viață voinței umane și de a face să moară în ea o Voință Divină.

O! Cât M-au costat aceste morți; a muri și a trăi, a trăi și a muri a fost pentru Mine chinul cel mai sfâșietor și continuu; cu atât mai mult cu cât Dumnezeirea Mea, deși era una cu Mine și inseparabilă de Mine, primind de la Mine aceste satisfacții, Se arăta ca Dreptate.

Deși Umanitatea Mea era sfântă, era ca o candelă în fața Soarelui imens al Dumnezeirii Mele, iar Eu simțeam toată greutatea satisfacțiilor pe care trebuia să le dau acestui Soare divin și durerea umanității decăzute care trebuia să reînvie în Mine cu prețul atâtor morți ale Mele.

Respingerea Voinței Divine, dând viață voinței proprii, a fost cauza ruinării umanității decăzute, iar Eu trebuia să țin Umanitatea Mea și voința Mea umană într-o stare de moarte continuă, pentru ca Voința Divină să aibă viață continuă în Mine și să-Și întindă Regatul.

Din momentul în care am fost zămislit, M-am gândit și M-am ocupat să întind Regatul Fiatului Suprem în Umanitatea Mea, cu prețul de a nu da viață voinței Mele umane, pentru a face să reînvie umanitatea decăzută.

De aceea, tot ceea ce faci tu [Luisa], ceea ce fac Eu în tine pentru acest Regat, nu este altceva decât continuarea a ceea ce am făcut Eu din momentul în care am fost zămislit în sânul Mamei Mele.

Prin urmare, dacă vrei să desfășor în tine Regatul Fiatului Veșnic, lasă-Mă liber și nu da niciodată viață voinței tale.”

⸻

Rugăciuni 🙏🏻

Iubirea mea, vreau să nimicesc voința mea în a Ta, pentru ca a mea să nu mai aibă niciodată viață, iar Voința Ta să aibă viață în toate și pentru totdeauna; pentru a repara primul act al lui Adam de voință umană și pentru a reda toată gloria Voinței Tale Supreme, ca și cum Adam nu s-ar fi sustras de la Ea.

O, cât aș vrea să-I redau onoarea pierdută, pentru că a făcut voința sa și a respins-o pe a Ta! Și acest act intenționez să-l fac de atâtea ori de câte ori toate creaturile au făcut voința lor – care este cauza tuturor relelor – și au respins-o pe a Ta, care este începutul și izvorul tuturor bunurilor.

De aceea Te rog să vină cât mai curând Regatul Fiatului Suprem, pentru ca toți, de la Adam până la toate creaturile care au făcut voința lor, să primească onoarea și gloria pierdută, iar Voința Ta să primească triumful, gloria și împlinirea Sa.

(Cf. Vol. 20 – 26.10.1926)

Intră acum, o, Tată Creator, în Unitatea Voinței Tale, pentru ca voința mea să fie una cu a Ta; o singură iubire. În această Unitate care cuprinde totul, glasul meu să răsune în Cer, să cuprindă întreaga Creație, să pătrundă în abisurile întunecate, să spună și să strige:

„Să vină Regatul Voinței Tale Divine; facă-se voința Ta precum în Cer, așa și pe pământ!”

Îmi însușesc sfințenia, gloria, adorația, mulțumirea, gândurile, privirile, cuvintele, faptele și pașii lui Adam când era încă nevinovat, pentru a-Ți oferi repetarea actelor sale; iar Tu, văzând în mine Voința Ta Divină lucrătoare, binevoiește, Te rog, să vină Regatul Tău!

(Cf.: Pelerinajul evlavios al sufletului în opera Voinței Divine - Ora a patra)

Preaiubitul meu, sufletul meu vrea să Te învingă prin însăși iubirea Ta și prin puterea și tăria Fiatului Tău, pentru a-Ți cere Regatul Voinței Tatălui Ceresc pe pământ. Pentru a-mi atinge scopul, chem în ajutorul meu toate actele Voinței Tale Divine: chem cerul cu oștirea stelelor sale în jurul Tău, chem soarele cu puterea luminii și a căldurii sale, vântul cu impetuozitatea stăpânirii sale, marea cu valurile ei zgomotoase, chem întreaga Creație; însuflețind fiecare lucru cu glasul meu, vreau să-Ți ofer, în numele tuturor, Regatul Fiatului Tău Divin.

(Cf.: Piosul Pelerinaj… Ora a noua)

„Iubirea mea, în Voința Ta ceea ce este al Tău este al meu; toate lucrurile create sunt ale mele. Soarele este al meu și Ți-l dau în schimb, pentru ca toată lumina și căldura soarelui, în fiecare fărâmă de lumină și de căldură, să-Ți spună că Te iubesc, Te ador, Te binecuvântez și Te rog pentru toți. Stelele sunt ale mele și, în fiecare sclipire a lor, pecetluiesc imensul și infinitul meu Te iubesc pentru toți. Plantele, florile, apa, focul, aerul sunt ale mele și Ți le dau în schimb, pentru ca toate să-Ți spună, și în numele tuturor: «Te iubim cu acea Iubire veșnică cu care ne-ai creat».”

(Cf. Vol. 14 – 6 aprilie 1922)

Sursa traducerii în limba română: canalul Drumul spre Dumnezeu de pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Vb79yd77T8bgZWJUYD2F

Novena de Crăciun - Cele nouă excese ale iubirii (Luisa Piccarreta) - A cincea zi / A cincea oră

Textul Novenei

Iubirea solitară

Al cincilea exces al iubirii

Apoi, vocea interioară a continuat: 

„Fiica mea, nu te îndepărta de mine, nu mă lăsa singur, Iubirea mea vrea companie: un alt exces al Iubirii mele, care nu vrea să fie singură. Dar știi a cui companie o vrea? A creaturii! Vezi tu, în pântecele Mamei mele, împreună cu mine, se află toate creaturile concepute împreună cu mine. Sunt cu ele în toată iubirea; vreau să le spun cât de mult le iubesc, vreau să le vorbesc pentru a le spune despre bucuriile și durerile mele, că am venit printre ele pentru a le face fericite, pentru a le consola, că voi fi printre ele ca fratele lor mai mic, dându-le fiecăreia toate bunurile mele, Împărăția mea, cu prețul morții mele; vreau să le dau sărutările mele, mângâierile mele, vreau să mă joc cu ele. Dar, vai, câtă durere îmi provoacă! Unii fug de mine, alții îmi sunt surzi și mă reduc la tăcere, alții disprețuiesc bunurile mele și nu le pasă de Împărăția mea; îmi răsplătesc sărutările și mângâierile cu indiferență și uitare, și îmi transformă veselia în lacrimi amare... O, cât de singur sunt, chiar și în mijlocul atâtor oameni! O, cât de greu îmi apasă singurătatea! Nu am cu cine să vorbesc, nimănui nu-i pot mărturisi, nici măcar despre iubire; sunt mereu trist și tăcut, pentru că, atunci când vorbesc, nimeni nu mă ascultă.

Ah, fiica mea, te rog, te implor, nu mă lăsa să rămân singur în această solitudine, dăruiește-mi favoarea de a-ți vorbi și ascultă-mă; ascultă învățăturile mele. Eu sunt Maestrul maeștrilor; câte lucruri vreau să te învăț! Dacă mă asculți, mă vei opri din plâns și mă voi juca cu tine; nu vrei să te joci cu mine?

Și pe măsură ce mă abandonam Lui, compătimindu-l pentru singurătatea Lui, vocea interioară continua: „Ajunge, ajunge, și vino mai departe să privești celui de-al șaselea exces al Iubirii mele”.

————————————————

Meditații asupra acestui exces de Iubire

Din „Cartea Cerului – Scrierile Luisei Piccareta”, volumul 36 – 25 decembrie 1938

Luisa Piccarreta scrie: Mintea mea săracă își continuă călătoria în Voința Divină [...] Așa că m-am oprit la coborârea Cuvântului pe pământ și mi-a fost milă de El văzându-L singur. Iar dulce meu Iisus, cu o tandrețe de nedescris, m-a surprins spunându-mi: „Draga mea fiică, te înșeli; singurătatea era din partea ingratitudinii umane, dar din partea divină și din partea lucrărilor noastre, toți M-au însoțit și nu M-au lăsat niciodată singur. Într-adevăr, trebuie să știi că Tatăl și Duhul Sfânt au coborât cu Mine; în timp ce Eu am rămas cu ei în Cer, ei au coborât cu Mine pe pământ. Noi suntem inseparabili; Noi înșine, dacă dorim, nu ne putem separa; cel mult ne bilocăm și, în timp ce ne păstrăm tronul în Ceruri, ne formăm tronul pe pământ, dar nu ne separăm niciodată! Cel mult, Cuvântul a luat partea activă, dar Tatăl și Duhul au fost întotdeauna de acord.

Într-adevăr, când am coborât din Cer, toți s-au mișcat pentru a Mă însoți și a-Mi aduce onorurile cuvenite. Cerul M-a însoțit cu toate stelele sale, aducându-Mi onorurile nemuririi Mele și ale iubirii Mele care nu se sfârșește niciodată; soarele M-a însoțit, aducându-Mi onorurile luminii Mele veșnice, o, cât de bine M-a lăudat cu multiplicitatea efectelor sale! Pot spune că, legănându-mă cu lumina și căldura sa, în limbajul său tăcut mi-a spus: „Tu ești lumina și eu Te cinstesc, Te ador, Te iubesc cu aceeași lumină cu care M-ai creat”. Toți M-au înconjurat: vântul, marea, păsărelele, toți și toate, pentru a-Mi oferi iubirea, gloria cu care îi creasem; și unii au lăudat împărăția Mea, alții imensitatea Mea, alții bucuriile Mele infinite. Lucrurile create Mă sărbătoreau, și dacă plângeam, plângeau și ele, pentru că voința Mea, care locuia în ele, le ținea conștiente de ceea ce făceam; și oh, cât de onorate se simțeau făcând ceea ce făcea Creatorul lor!

Apoi am avut procesiunea Îngerilor, care nu M-au lăsat niciodată singur. Și întrucât toate timpurile sunt ale mele, am avut alaiul poporului meu mare care trăia în voința mea, care mă purta în brațe, și îi simțeam pulsul în inima mea, în sângele meu, în pașii mei; și doar simțindu-mă înconjurat de acest popor, iubit cu propria mea voință, simțeam ca și cum coborârea mea din cer pe pământ ar fi fost reciprocă. Acesta a fost scopul meu principal: să reordonez Împărăția Voinței mele printre copiii mei; nu aș fi creat niciodată lumea dacă nu aș fi avut copii care să semene cu mine și care să nu trăiască după propria mea Voință. Ar fi fost ca și cum aș fi fost o mamă săracă și sterilă, care nu are puterea de a naște copii și nu poate forma o familie proprie. Prin urmare, voința mea are puterea de a genera și de a forma generația sa îndelungată, de a forma Familia sa Divină.

Volumul 27 - 24 octombrie 1929

M-am simțit complet abandonată în Fiatul Divin, urmând și oferind toate faptele Sale, atât cele ale Creației, cât și cele ale Răscumpărării, și, ajungând la Concepția Cuvântului, mi-am spus: „Cât de mult mi-ar plăcea să fac Concepția Cuvântului a mea în Voia Divină, astfel încât să pot oferi Ființei Supreme iubire, glorie și satisfacție, ca și cum Cuvântul ar fi conceput din nou!” Dar, în timp ce spuneam aceasta, dulcele meu Isus mi-a spus: „Fiica mea, în voința mea divină, sufletul deține totul în puterea sa. Nu există nimic din ceea ce Divinitatea noastră a făcut, atât în Creație, cât și în Răscumpărare, din care Fiatul nostru divin să nu dețină sursa, pentru că El nu pierde nimic din faptele noastre; dimpotrivă, El este depozitarul tuturor lucrurilor. Și cine posedă voința noastră divină posedă sursa concepției mele, a nașterii mele, a lacrimilor mele, a pașilor mei, a lucrărilor mele, a tuturor lucrurilor; faptele noastre nu se epuizează niciodată, și pe măsură ce își amintește și dorește să ofere concepția mea, concepția mea se reînnoiește, ca și cum aș fi Conceput din nou, mă ridic la o nouă naștere, lacrimile mele, durerile mele, pașii și faptele mele se ridică la o nouă viață și repetă marele bine pe care l-am făcut în Răscumpărare.

Așadar, oricine trăiește în Voința noastră Divină este repetatorul faptelor noastre, pentru că, la fel cum nimic din ceea ce a fost creat în Creație nu s-a pierdut, tot așa și în Răscumpărare, totul este într-un proces de înviere continuă; dar cine ne dă impulsul? Cine ne dă ocazia să ne mișcăm izvoarele pentru a ne reînnoi faptele? Cei care trăiesc în Voința noastră. În virtutea acesteia, creatura participă la puterea noastră creatoare, astfel încât totul poate fi readus la o viață nouă. Prin acțiunile lor, ofrandele lor, rugăciunile lor, ei mișcă continuu izvoarele noastre, care, mișcate ca de o briză ușoară, formează valuri și se revarsă, multiplicând acțiunile noastre și crescând la infinit. Sursele noastre sunt simbolizate de mare: dacă vântul nu o agită, dacă nu se formează valuri, apele nu se revarsă și orașele rămân uscate. La fel, izvoarele multelor noastre lucrări, dacă Fiatul nostru Divin nu dorește să le miște, sau dacă cei care trăiesc în El nu se obosesc să formeze vreo briză cu acțiunile lor, chiar dacă sunt pline până la refuz, [cu toate acestea] nu se revarsă pentru a-și multiplica bunurile în beneficiul creaturilor.

Mai mult, cei care trăiesc în Fiatul nostru Divin, pe măsură ce își îndeplinesc faptele, aceste fapte se ridică la principiul din care a ieșit creatura; ele nu rămân jos, ci se ridică atât de sus încât caută sânul Celui de la care a ieșit primul act al existenței lor, iar aceste fapte se adună în jurul Principiului, care este Dumnezeu, ca fapte divine. Dumnezeu, văzând faptele creaturii în voința Sa divină, le recunoaște ca fiind faptele Sale și se simte iubit și glorificat așa cum dorește, cu propria Sa iubire și propria Sa glorie.

Rugăciune 🙏🏻

Iubirea mea, Isuse, vreau să-Ți țin companie, să Te consolez și să-Ți arăt iubirea mea, așa că Te sărut cu sărutul voinței Tale. Tu nu te mulțumești doar cu sărutul meu, ci vrei sărutul tuturor creaturilor, așa că te sărut în voința Ta, pentru că în ea găsesc toate creaturile. Și pe aripile voinței Tale, iau toate gurile lor și îți ofer sărutul tuturor. Te sărut cu sărutul Iubirii Tale, astfel încât să nu Te sărut cu iubirea mea, ci cu propria Ta Iubire, iar Tu să simți bucuria, dulceața, blândețea propriei Tale Iubiri pe buzele tuturor creaturilor, astfel încât, atras de propria Ta Iubire, să Te oblig să săruți toate creaturile. (Vezi Vol. 12, 6 decembrie 1917)

Vezi, Isuse al meu zămislit, Regina Suverană este cu noi. Mama mea, vreau să mă închid în Tine, ca să pot rămâne cu micuțul meu Isus și să-I țin companie în singurătatea Lui suferindă. Nu vreau să rămân fără Tine; îmi unesc faptele cu ale Tale pentru a forma o singură faptă și pentru a-Ți cere împreună venirea Împărăției Voinței Divine.

În timp ce contemplu Conceperea Cuvântului, ascund în pântecele Tău matern continuul meu „Te iubesc” și toate durerile mele pentru a aduce un omagiu arzător Fiului lui Dumnezeu. Vreau să contemplu toate durerile Lui, să le pecetluiesc cu „Te iubesc, Te binecuvântez, Te ador și Îți mulțumesc”. Pentru aceeași iubire nemărginită care L-a făcut să coboare din Cer în mica închisoare a pântecului tău, oferindu-I toate faptele Lui unite cu ale mele, Îi cer să ne acorde în curând Împărăția Voinței Sale Divine. (Cf.: Pelerinajul pios al sufletului în opera voinței divine - Ora a noua)

Sursa: https://www.divinovoleredivinoamore.it/novena-di-natale/5-giorno-novena-di-natale

Novena de Crăciun – Cele nouă excese de iubire (Luisa Piccarreta) - Ziua I

Ziua întâi – Ora întâi

Iubirea Sfintei Treimi

Într-o oră mă purtam cu gândul în Paradis și îmi imaginam Preasfânta Treime: Tatăl, care Îl trimitea pe Fiul pe pământ; Fiul, care îndată asculta de Voia Tatălui; Duhul Sfânt, care consimțea.

Mintea mea se pierdea în contemplarea unui mister atât de mare, a unei iubiri atât de reciproce, atât de egale, atât de puternice între Ei și față de oameni; și apoi, nerecunoștința oamenilor, și mai ales a mea, pentru care aș fi rămas acolo nu doar o oră, ci toată ziua.

Dar o voce interioară îmi spunea:

„Destul; vino și vezi alte excese mai mari ale iubirii Mele.”

⸻————————-

_Meditații asupra acestui exces de iubire_

Din „Cartea Cerului – Scrieri ale Luisei Piccarreta”, Volumul 23, 18 decembrie 1927 

Mă gândeam – scrie Luisa Piccarreta – la marea iubire cu care Isus, Binele meu suprem, S-a întrupat în sânul înălțimii Suveranei Doamne, și la cum o creatură, deși fără nicio pată, putea cuprinde un Dumnezeu?

Iar iubitul meu Isus, mi-a spus:

*„Fiica Mea, Mama Mea Cerească poseda Voia Mea; era atât de plină de Ea, încât revărsa lumină, dar atât de mult, încât undele sale de lumină se înălțau până în sânul Dumnezeirii noastre și, făcându-se biruitoare prin puterea Voii noastre Divine pe care o poseda, L-a biruit pe Tatăl Ceresc și, în lumina Sa, a răpit Lumina Cuvântului și L-a făcut să coboare în sânul Ei, în aceeași lumină care se formase în virtutea Voinței Mele Divine.

Nu puteam coborî din Cer dacă nu găseam în Ea aceeași Lumină a noastră, aceeași Voință domnind în Ea; altfel ar fi fost a coborî din primul moment într-o casă străină. Însă Eu trebuia să cobor în casa Mea; trebuia să găsesc locul unde Lumina Mea, Cerul Meu, bucuriile Mele fără număr să poată coborî.

Și Regina Cerească, prin faptul că poseda Voința Mea Divină, Mi-a pregătit acest sălaș, acest Cer, întru nimic diferit față de Patria Cerească. Nu este oare Voința Mea cea care formează Paradisul tuturor Fericiților?

Astfel, cum Lumina _Fiatului Meu_ M-a atras în sânul Ei și Lumina Cuvântului a coborât, luminile s-au cufundat împreună; iar Fecioara curată, Regină și Mamă, cu câteva picături de sânge pe care le-a făcut să curgă din Inima Ei arzătoare, a format vălul Umanității Mele în jurul Luminii Cuvântului și L-a închis înăuntru.

Dar Lumina Mea era imensă și, deși Mama Mea Divină a închis sfera Ei în vălul Umanității Mele pe care Mi-a format-o, nu a putut cuprinde razele. Ele revărsau în afară și, mai mult decât soarele – care, din înălțimea sferei sale, când răsare, își răspândește razele pe pământ pentru a căuta plantele, florile, marea, toate creaturile, pentru a da tuturor efectele pe care le conține lumina sa și, triumfător, privește din înălțime binele pe care îl face și viața pe care o insuflă fiecărui lucru pe care îl atinge – așa făceam Eu: mai mult decât soarele care răsare, dinlăuntrul vălului Umanității Mele, razele care se revărsau afară mergeau să caute toate creaturile, pentru a da fiecăreia Viața Mea și bunurile pe care venisem să le aduc pe pământ.

Aceste raze, dinlăuntrul sferei Mele, loveau fiecare inimă, băteau cu putere ca să-i spună: «Deschideți-Mi, primiți viața pe care am venit să v-o aduc».

Acest soare al Meu nu apune niciodată și continuă și acum să-și facă drumul, răspândindu-și razele, bătând și rebătând inima, voința și mințile creaturilor pentru a da Viața Mea.

Dar câți Îmi închid porțile și ajung să-și bată joc de Lumina Mea!

Însă iubirea Mea este atât de mare, încât, cu toate acestea, nu Mă retrag: continui răsăritul Meu necontenit pentru a da viață creaturilor.”*

⸻

Volumul 15 – 14 aprilie 1923

„Fiica Mea, trebuie să știi că atunci când vreau să fac opere mari, opere la care întreaga familie umană trebuie să ia parte – dacă ar vrea! – este obiceiul Meu să concentrez într-o singură creatură toate bunurile, toate harurile pe care această operă le conține, pentru ca toți ceilalți să poată lua din ele, ca dintr-un izvor, cât vor.

Când fac opere individuale, dau lucruri limitate; însă când fac opere care trebuie să slujească binelui general, dau lucruri fără limită.

Așa am făcut în opera Răscumpărării: pentru a putea ridica o creatură la a zămisli un Om și Dumnezeu, a trebuit să concentrez în Ea toate bunurile posibile și imaginabile; a trebuit să o înalț atât de mult, încât să pun în Ea Germenul aceleiași fecundități părintești. Și precum Tatăl Meu Ceresc M-a născut pe Mine, feciorelnic, în sânul Său, cu germenul feciorelnic al fecundității Sale eterne, fără lucrare de femeie, și în acest însuși Germen a purces Duhul Sfânt, tot așa Mama Mea Cerească, cu acest Germen etern, cu totul feciorelnic al fecundității părintești, M-a zămislit în sânul Ei feciorelnic, fără lucrare de om.

Preasfânta Treime a trebuit să-I dea acestei Fecioare Divine din ale Sale pentru a Mă putea zămisli pe Mine, Fiul lui Dumnezeu. Niciodată Sfânta Mea Mamă nu M-ar fi putut zămisli dacă nu ar fi avut acest Germen.

Și fiindcă Ea era din neamul omenesc, acest Germen al fecundității eterne a dat virtutea de a Mă zămisli ca om; iar fiindcă Germenul era divin, în același timp M-a zămislit Dumnezeu.

Și întrucât, născându-Mă, Tatăl, în același timp, a purces Duhul Sfânt, tot așa, în același timp în care am fost zămislit în sânul Mamei Mele, a purces și nașterea sufletelor. Astfel, tot ceea ce din veșnicie s-a petrecut în Preasfânta Treime în Cer, se repetă în sânul dragei Mele Mame.”

„Lucrarea era foarte mare și incalculabilă pentru mintea creată; trebuia să concentreze toate bunurile și chiar pe Mine Însumi, pentru a face ca toți să poată găsi ceea ce doreau.

De aceea, fiindcă lucrarea Răscumpărării trebuia să fie atât de mare încât să cuprindă toate generațiile, am voit, timp de atâtea secole, rugăciunile, suspinele, lacrimile, penitențele atâtor Patriarhi și Profeți și ale întregului popor al Vechiului Testament; și aceasta am făcut-o pentru a-i dispune să primească un atât de mare bine și pentru a Mă mișca să concentrez în această Creatură Cerească toate bunurile de care toți trebuiau să se bucure.

Ce îi făcea pe acest popor să se roage, să suspine, etc.? Promisiunea viitorului Mesia! Această promisiune era ca un germen al atâtor rugăciuni și lacrimi. Dacă nu ar fi existat această promisiune, nimeni nu și-ar fi bătut capul, nimeni nu ar fi sperat mântuirea.

Acum, fiica Mea, să venim la Voia Mea. Crezi tu că este o sfințenie ca celelalte sfințenii? Un bine, un har aproape egal cu celelalte pe care le-am făcut timp de atâtea secole altor sfinți și întregii Biserici? Nu, nu!

Aici este vorba de o epocă nouă, de un bine care trebuie să slujească tuturor generațiilor! Dar este necesar ca tot acest bine să-l concentrez mai întâi într-una singură, așa cum am făcut în Răscumpărare, concentrând totul în Mama Mea.

Și vezi cum lucrurile merg pas cu pas: pentru a face să vină Răscumpărarea și a dispune sufletele pentru aceasta, am făcut promisiunea viitorului Mesia, pentru ca, sperându-L, nu numai să se dispună, ci să poată găsi și ei în viitorul Răscumpărător mântuirea lor.

Acum, pentru a dispune sufletele să trăiască în Voia Mea și a le face părtașe bunurilor pe care Ea le conține și a-l face pe om să se întoarcă pe calea originii sale, așa cum a fost creat de Mine, am voit Eu să Mă rog mai întâi, făcând să răsune vocea Mea dintr-un punct în altul al pământului până în înălțimea Cerului, spunând:

«Tatăl nostru, care ești în Ceruri».

Nu am spus: Tatăl Meu, ci L-am numit Tatăl întregii familii umane, pentru a-L angaja în ceea ce trebuia să urmeze:

«Sfințească-se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se Voia Ta precum în Cer așa și pe pământ».

Acesta era scopul Creației, iar Eu Îi ceream Tatălui să fie împlinit.

Așa cum Eu M-am rugat, Tatăl a cedat rugăminților Mele și am format germenul unui atât de mare bine. Și pentru ca acest germen să fie cunoscut, i-am învățat pe Apostoli rugăciunea Mea, iar ei au transmis-o întregii Biserici, pentru ca, așa cum poporul viitorului Răscumpărător își găsea mântuirea în El și se dispunea să-L primească pe Mesia cel promis, tot astfel, prin acest germen format de Mine, Biserica să se roage și să repete de atâtea ori aceeași rugăciune a Mea și să se dispună să primească marele bine ca Voia Mea să se facă precum în Cer așa și pe pământ.

Chiar și sfinții, în acest germen și în această speranță ca Voia Mea să se facă precum în Cer așa și pe pământ, și-au format sfințenia; martirul și-a vărsat sângele; nu există niciun bine care să nu provină din acest germen.

Așadar, întreaga Biserică se roagă. Și așa cum lacrimile, penitențele și rugăciunile pentru a-L avea pe Mesia erau îndreptate spre acea Fecioară aleasă pe care trebuia să o dispun pentru a concentra un atât de mare bine, pentru ca oamenii Vechiului Testament să-L poată primi pe Mântuitorul lor – deși nu știau cine era acea Fecioară aleasă – tot astfel acum Biserica, când recită Tatăl nostru, se roagă tocmai pentru tine, pentru ca Eu să concentrez în tine tot binele pe care îl conține Voia Mea, modul și felul în care Voia Divină să aibă viață pe pământ precum în Cer.

Și deși nu ești cunoscută, Biserica, făcând ecou rugăciunii Mele: «Facă-se Voia Ta precum în Cer așa și pe pământ», Mă roagă, Mă presează să concentrez tot acest bine într-o a doua Fecioară, pentru ca, asemenea unei alte salvatoare, să salveze omenirea aflată în primejdie; și, folosindu-Mă de iubirea Mea inseparabilă și de milostivirea Mea, Eu să ascult propria Mea rugăciune unită cu cea a întregii Biserici și să-l fac pe om să se întoarcă la originea sa, la scopul pentru care l-am creat, adică: ca Voia Mea să se facă pe pământ precum în Cer.

Aceasta este tocmai a trăi în Voia Mea; tot ceea ce îți revelez te conduce la aceasta; în aceasta te confirm; acesta este marele fundament pe care îl formez în sufletul tău.

Și pentru a face aceasta, concentrez în tine toate harurile trecute, prezente și viitoare pe care le-am făcut tuturor generațiilor; ba chiar le dublez, le multiplic, deoarece, fiind Voia Mea lucrul cel mai mare, cel mai sfânt, cel mai nobil, care nu are nici început, nici sfârșit, pentru a o depune într-o creatură este drept și potrivit să concentrez în ea toate bunurile posibile, haruri nenumărate, puritate și noblețe divină, pentru ca ea să aibă același alai pe care Voia Mea îl are în Cer.

Este aceeași Voie care a lucrat în Răscumpărare, care a voit să se slujească de o Fecioară; ce minuni și prodigii de haruri nu a lucrat în Ea? Voia Mea este mare, conține toate bunurile și, în a lucra, acționează cu mărinimie! Și dacă este vorba de a face opere, de a face bine întregii omeniri, își pune în joc toate bunurile sale!

Acum vrea să se slujească de o altă fecioară pentru a concentra Voia Sa și a da începutul facerii cunoscute Voia Sa pe pământ precum în Cer.

Și dacă, în Răscumpărare, a voit să vină să-l salveze pe omul pierdut, să satisfacă pentru vinovățiile sale – lucru la care el era neputincios – să-i dea un refugiu și atâtea alte bunuri pe care le conține Răscumpărarea, acum Voia Mea, voind să se arate și mai mult în iubire decât în însăși Răscumpărarea, făcând ca Ea să se facă pe pământ precum în Cer, vine să-i redea omului starea sa de origine, noblețea sa, scopul pentru care a fost creat, vine să deschidă curentul dintre Voia Sa și cea omenească, astfel încât, absorbită de această Voie Divină și stăpânită de Ea, să primească viață în Ea și Ea să domnească pe pământ precum în Cer.”

⸻

Rugăciune

„Vino, o Voie Supremă, să domnești pe pământ; cuprinde toate generațiile, învinge și cucerește pe toate!”

(Vol. 35 – 20 noiembrie 1937)

Sursă: https://www.divinovoleredivinoamore.it/novena-di-natale

Rugăciunea Sfântului Ioan Paul al II-lea către Sfânta Fecioară de Guadalupe

 12 decembrie – Sărbătoarea Preasfintei Fecioare Maria de la Guadalupe

12 decembrie – Sărbătoarea Preasfintei Fecioare Maria de la Guadalupe

O, Fecioară Neprihănită, Maica adevăratului Dumnezeu și Maica  Bisericii! Tu, care din acest loc îți arăți bunătatea și compasiunea față de toți cei care cer ocrotirea ta, ascultă rugăciunea pe care ți-o adresăm cu încredere filială și prezint-o Fiului tău Isus, Mântuitorului nostru.

Mamă a Milostivirii, Învățătoare a jertfei ascunse și tăcute, ție, care vii în întâmpinarea noastră, noi, păcătoșii, îți consacrăm în această zi întreaga noastră ființă și toată iubirea noastră.

Îți consacrăm, de asemenea, viața noastră, munca noastră, bucuriile noastre, bolile noastre și durerile noastre.

Dăruiește pace, dreptate și prosperitate popoarelor noastre, căci tot ceea ce avem și ceea ce suntem îți încredințăm grijii tale, Stăpâna și Mama noastră.

Vrem să fim pe deplin ai tăi și, împreună cu tine, să parcurgem drumul unei fidelități depline față de Isus Cristos în Biserica Sa: ține-ne mereu cu iubire de mână.

Fecioară de la Guadalupe, Mamă a celor două Americi, te rugăm pentru toți episcopii, ca ei să-i călăuzească pe credincioși pe căile unei vieți creștine intense, de iubire și de slujire umilă adusă lui Dumnezeu și sufletelor.

Privește cât de mare este secerișul și mijlocește la Domnul ca El să trezească foame de sfințenie în întregul popor al lui Dumnezeu și să dăruiască numeroase vocații de preoți și persoane consacrate, puternice în credință și zeloase în împărțirea tainelor lui Dumnezeu.

Adu în căminele noastre harul de a iubi și respecta viața care începe, cu aceeași iubire cu care ai zămislit în sânul tău viața Fiului lui Dumnezeu.

Sfântă Fecioară Maria, Mamă a Iubirii Frumoase, ocrotește familiile noastre, pentru ca ele să rămână mereu unite, și binecuvântează educația copiilor noștri.

Nădejdea noastră, privește-ne cu milă, învață-ne să mergem mereu spre Isus și, dacă vom cădea, ajută-ne să ne ridicăm, să ne întoarcem la El prin mărturisirea greșelilor și a păcatelor noastre în Sacramentul Spovezii, care aduce liniște sufletului.

Te rugăm să ne dăruiești o mare iubire pentru toate Sfintele Sacramente, care sunt semnele lăsate de Fiul tău pe pământ.

Astfel, Preasfântă Maică, cu pacea lui Dumnezeu în conștiință, cu inimile eliberate de răutate și ură, vom putea duce tuturor adevărata bucurie și adevărata pace, care vin de la Fiul tău, Domnul nostru Isus Cristos, care trăiește și domnește împreună cu Tatăl, în unire cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin.

Mexic, ianuarie 1979

Sursa: canalul Drumul spre Dumnezeu de pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Vb79yd77T8bgZWJUYD2F

Rugăciunea Sfântului Ioan Paul al II-lea către Sfânta Fecioară de Guadalupe

O, Fecioară Neprihănită, Maica adevăratului Dumnezeu și Maica  Bisericii! Tu, care din acest loc îți arăți bunătatea și compasiunea față de toți cei care cer ocrotirea ta, ascultă rugăciunea pe care ți-o adresăm cu încredere filială și prezint-o Fiului tău Isus, Mântuitorului nostru.

Mamă a Milostivirii, Învățătoare a jertfei ascunse și tăcute, ție, care vii în întâmpinarea noastră, noi, păcătoșii, îți consacrăm în această zi întreaga noastră ființă și toată iubirea noastră.

Îți consacrăm, de asemenea, viața noastră, munca noastră, bucuriile noastre, bolile noastre și durerile noastre.

Dăruiește pace, dreptate și prosperitate popoarelor noastre, căci tot ceea ce avem și ceea ce suntem îți încredințăm grijii tale, Stăpâna și Mama noastră.

Vrem să fim pe deplin ai tăi și, împreună cu tine, să parcurgem drumul unei fidelități depline față de Isus Cristos în Biserica Sa: ține-ne mereu cu iubire de mână.

12 decembrie – Sărbătoarea Preasfintei Fecioare Maria de la Guadalupe

Rugăciunea Sfântului Ioan Paul al II-lea către Sfânta Fecioară de Guadalupe

O, Fecioară Neprihănită, Maica adevăratului Dumnezeu și Maica  Bisericii! Tu, care din acest loc îți arăți bunătatea și compasiunea față de toți cei care cer ocrotirea ta, ascultă rugăciunea pe care ți-o adresăm cu încredere filială și prezint-o Fiului tău Isus, Mântuitorului nostru.

Mamă a Milostivirii, Învățătoare a jertfei ascunse și tăcute, ție, care vii în întâmpinarea noastră, noi, păcătoșii, îți consacrăm în această zi întreaga noastră ființă și toată iubirea noastră.

Îți consacrăm, de asemenea, viața noastră, munca noastră, bucuriile noastre, bolile noastre și durerile noastre.

Dăruiește pace, dreptate și prosperitate popoarelor noastre, căci tot ceea ce avem și ceea ce suntem îți încredințăm grijii tale, Stăpâna și Mama noastră.

Vrem să fim pe deplin ai tăi și, împreună cu tine, să parcurgem drumul unei fidelități depline față de Isus Cristos în Biserica Sa: ține-ne mereu cu iubire de mână.

Fecioară de la Guadalupe, Mamă a celor două Americi, te rugăm pentru toți episcopii, ca ei să-i călăuzească pe credincioși pe căile unei vieți creștine intense, de iubire și de slujire umilă adusă lui Dumnezeu și sufletelor.

Privește cât de mare este secerișul și mijlocește la Domnul ca El să trezească foame de sfințenie în întregul popor al lui Dumnezeu și să dăruiască numeroase vocații de preoți și persoane consacrate, puternice în credință și zeloase în împărțirea tainelor lui Dumnezeu.

Adu în căminele noastre harul de a iubi și respecta viața care începe, cu aceeași iubire cu care ai zămislit în sânul tău viața Fiului lui Dumnezeu.

Sfântă Fecioară Maria, Mamă a Iubirii Frumoase, ocrotește familiile noastre, pentru ca ele să rămână mereu unite, și binecuvântează educația copiilor noștri.

Nădejdea noastră, privește-ne cu milă, învață-ne să mergem mereu spre Isus și, dacă vom cădea, ajută-ne să ne ridicăm, să ne întoarcem la El prin mărturisirea greșelilor și a păcatelor noastre în Sacramentul Spovezii, care aduce liniște sufletului.

Te rugăm să ne dăruiești o mare iubire pentru toate Sfintele Sacramente, care sunt semnele lăsate de Fiul tău pe pământ.

Astfel, Preasfântă Maică, cu pacea lui Dumnezeu în conștiință, cu inimile eliberate de răutate și ură, vom putea duce tuturor adevărata bucurie și adevărata pace, care vin de la Fiul tău, Domnul nostru Isus Cristos, care trăiește și domnește împreună cu Tatăl, în unire cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin.

Mexic, ianuarie 1979

Consfințire la Inima Neprihănită a Mariei

Fecioară puternică şi Mamă preamilostivă, Regină a cerului şi scăparea păcătoşilor, ne consfinţim Inimii Tale Neprihănite. Îţi închinăm făptura noastră şi întreaga noastră viaţă, tot ce avem, tot ce iubim şi tot ce suntem. Ale Tale să fie trupurile noastre, inimile şi sufletele noastre, sălaşurile noastre, familiile şi neamul nostru. Voim ca tot ceea ce este în noi şi în jurul nostru să-ţi aparţină şi să se împărtăşească din binecuvântările Tale de Mamă.

Şi, pentru ca această consfinţire a noastră să aibă într-adevăr tărie şi durată, reînnoim azi la picioarele Tale, Marie, făgăduinţele noastre de la botez şi de la prima Sfântă împărtăşanie. Ne obligăm să mărturisim oricând şi fără frică, adevărurile de credinţă, şi să trăim ca adevăraţi creştini catolici, în desăvârşită supunere faţă de toate îndemnurile Părintelui Papa şi ale Episcopilor, uniţi cu el. Ne obligăm să ţinem poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, mai ales sfinţirea duminicii. Ne obligăm să practicăm în viaţa de toate zilele, pe cât ne va fi cu putinţă, devoţiunile pline de mângâiere ale religiei creştine, mai ales Sfânta împărtăşanie.

În sfârşit, îţi promitem, slăvită Mamă a lui Dumnezeu şi Mamă iubitoare a oamenilor, să punem toată inima noastră în slujba cinstirii Tale binecuvântate, pentru ca, prin stăpânirea Inimii Tale Neprihănite, să grăbim şi să asigurăm domnia Inimii Fiului Tău vrednic de închinare în inimile noastre şi în toate celelalte inimi, în scumpa noastră ţară şi în lumea întreagă, precum în cer aşa şi pe pământ. Amin.