Textul Novenei
Iubirea solitară
Al cincilea exces al iubirii
Apoi, vocea interioară a continuat:
„Fiica mea, nu te îndepărta de mine, nu mă lăsa singur, Iubirea mea vrea companie: un alt exces al Iubirii mele, care nu vrea să fie singură. Dar știi a cui companie o vrea? A creaturii! Vezi tu, în pântecele Mamei mele, împreună cu mine, se află toate creaturile concepute împreună cu mine. Sunt cu ele în toată iubirea; vreau să le spun cât de mult le iubesc, vreau să le vorbesc pentru a le spune despre bucuriile și durerile mele, că am venit printre ele pentru a le face fericite, pentru a le consola, că voi fi printre ele ca fratele lor mai mic, dându-le fiecăreia toate bunurile mele, Împărăția mea, cu prețul morții mele; vreau să le dau sărutările mele, mângâierile mele, vreau să mă joc cu ele. Dar, vai, câtă durere îmi provoacă! Unii fug de mine, alții îmi sunt surzi și mă reduc la tăcere, alții disprețuiesc bunurile mele și nu le pasă de Împărăția mea; îmi răsplătesc sărutările și mângâierile cu indiferență și uitare, și îmi transformă veselia în lacrimi amare... O, cât de singur sunt, chiar și în mijlocul atâtor oameni! O, cât de greu îmi apasă singurătatea! Nu am cu cine să vorbesc, nimănui nu-i pot mărturisi, nici măcar despre iubire; sunt mereu trist și tăcut, pentru că, atunci când vorbesc, nimeni nu mă ascultă.
Ah, fiica mea, te rog, te implor, nu mă lăsa să rămân singur în această solitudine, dăruiește-mi favoarea de a-ți vorbi și ascultă-mă; ascultă învățăturile mele. Eu sunt Maestrul maeștrilor; câte lucruri vreau să te învăț! Dacă mă asculți, mă vei opri din plâns și mă voi juca cu tine; nu vrei să te joci cu mine?
Și pe măsură ce mă abandonam Lui, compătimindu-l pentru singurătatea Lui, vocea interioară continua: „Ajunge, ajunge, și vino mai departe să privești celui de-al șaselea exces al Iubirii mele”.
————————————————
Meditații asupra acestui exces de Iubire
Din „Cartea Cerului – Scrierile Luisei Piccareta”, volumul 36 – 25 decembrie 1938
Luisa Piccarreta scrie: Mintea mea săracă își continuă călătoria în Voința Divină [...] Așa că m-am oprit la coborârea Cuvântului pe pământ și mi-a fost milă de El văzându-L singur. Iar dulce meu Iisus, cu o tandrețe de nedescris, m-a surprins spunându-mi: „Draga mea fiică, te înșeli; singurătatea era din partea ingratitudinii umane, dar din partea divină și din partea lucrărilor noastre, toți M-au însoțit și nu M-au lăsat niciodată singur. Într-adevăr, trebuie să știi că Tatăl și Duhul Sfânt au coborât cu Mine; în timp ce Eu am rămas cu ei în Cer, ei au coborât cu Mine pe pământ. Noi suntem inseparabili; Noi înșine, dacă dorim, nu ne putem separa; cel mult ne bilocăm și, în timp ce ne păstrăm tronul în Ceruri, ne formăm tronul pe pământ, dar nu ne separăm niciodată! Cel mult, Cuvântul a luat partea activă, dar Tatăl și Duhul au fost întotdeauna de acord.
Într-adevăr, când am coborât din Cer, toți s-au mișcat pentru a Mă însoți și a-Mi aduce onorurile cuvenite. Cerul M-a însoțit cu toate stelele sale, aducându-Mi onorurile nemuririi Mele și ale iubirii Mele care nu se sfârșește niciodată; soarele M-a însoțit, aducându-Mi onorurile luminii Mele veșnice, o, cât de bine M-a lăudat cu multiplicitatea efectelor sale! Pot spune că, legănându-mă cu lumina și căldura sa, în limbajul său tăcut mi-a spus: „Tu ești lumina și eu Te cinstesc, Te ador, Te iubesc cu aceeași lumină cu care M-ai creat”. Toți M-au înconjurat: vântul, marea, păsărelele, toți și toate, pentru a-Mi oferi iubirea, gloria cu care îi creasem; și unii au lăudat împărăția Mea, alții imensitatea Mea, alții bucuriile Mele infinite. Lucrurile create Mă sărbătoreau, și dacă plângeam, plângeau și ele, pentru că voința Mea, care locuia în ele, le ținea conștiente de ceea ce făceam; și oh, cât de onorate se simțeau făcând ceea ce făcea Creatorul lor!
Apoi am avut procesiunea Îngerilor, care nu M-au lăsat niciodată singur. Și întrucât toate timpurile sunt ale mele, am avut alaiul poporului meu mare care trăia în voința mea, care mă purta în brațe, și îi simțeam pulsul în inima mea, în sângele meu, în pașii mei; și doar simțindu-mă înconjurat de acest popor, iubit cu propria mea voință, simțeam ca și cum coborârea mea din cer pe pământ ar fi fost reciprocă. Acesta a fost scopul meu principal: să reordonez Împărăția Voinței mele printre copiii mei; nu aș fi creat niciodată lumea dacă nu aș fi avut copii care să semene cu mine și care să nu trăiască după propria mea Voință. Ar fi fost ca și cum aș fi fost o mamă săracă și sterilă, care nu are puterea de a naște copii și nu poate forma o familie proprie. Prin urmare, voința mea are puterea de a genera și de a forma generația sa îndelungată, de a forma Familia sa Divină.
Volumul 27 - 24 octombrie 1929
M-am simțit complet abandonată în Fiatul Divin, urmând și oferind toate faptele Sale, atât cele ale Creației, cât și cele ale Răscumpărării, și, ajungând la Concepția Cuvântului, mi-am spus: „Cât de mult mi-ar plăcea să fac Concepția Cuvântului a mea în Voia Divină, astfel încât să pot oferi Ființei Supreme iubire, glorie și satisfacție, ca și cum Cuvântul ar fi conceput din nou!” Dar, în timp ce spuneam aceasta, dulcele meu Isus mi-a spus: „Fiica mea, în voința mea divină, sufletul deține totul în puterea sa. Nu există nimic din ceea ce Divinitatea noastră a făcut, atât în Creație, cât și în Răscumpărare, din care Fiatul nostru divin să nu dețină sursa, pentru că El nu pierde nimic din faptele noastre; dimpotrivă, El este depozitarul tuturor lucrurilor. Și cine posedă voința noastră divină posedă sursa concepției mele, a nașterii mele, a lacrimilor mele, a pașilor mei, a lucrărilor mele, a tuturor lucrurilor; faptele noastre nu se epuizează niciodată, și pe măsură ce își amintește și dorește să ofere concepția mea, concepția mea se reînnoiește, ca și cum aș fi Conceput din nou, mă ridic la o nouă naștere, lacrimile mele, durerile mele, pașii și faptele mele se ridică la o nouă viață și repetă marele bine pe care l-am făcut în Răscumpărare.
Așadar, oricine trăiește în Voința noastră Divină este repetatorul faptelor noastre, pentru că, la fel cum nimic din ceea ce a fost creat în Creație nu s-a pierdut, tot așa și în Răscumpărare, totul este într-un proces de înviere continuă; dar cine ne dă impulsul? Cine ne dă ocazia să ne mișcăm izvoarele pentru a ne reînnoi faptele? Cei care trăiesc în Voința noastră. În virtutea acesteia, creatura participă la puterea noastră creatoare, astfel încât totul poate fi readus la o viață nouă. Prin acțiunile lor, ofrandele lor, rugăciunile lor, ei mișcă continuu izvoarele noastre, care, mișcate ca de o briză ușoară, formează valuri și se revarsă, multiplicând acțiunile noastre și crescând la infinit. Sursele noastre sunt simbolizate de mare: dacă vântul nu o agită, dacă nu se formează valuri, apele nu se revarsă și orașele rămân uscate. La fel, izvoarele multelor noastre lucrări, dacă Fiatul nostru Divin nu dorește să le miște, sau dacă cei care trăiesc în El nu se obosesc să formeze vreo briză cu acțiunile lor, chiar dacă sunt pline până la refuz, [cu toate acestea] nu se revarsă pentru a-și multiplica bunurile în beneficiul creaturilor.
Mai mult, cei care trăiesc în Fiatul nostru Divin, pe măsură ce își îndeplinesc faptele, aceste fapte se ridică la principiul din care a ieșit creatura; ele nu rămân jos, ci se ridică atât de sus încât caută sânul Celui de la care a ieșit primul act al existenței lor, iar aceste fapte se adună în jurul Principiului, care este Dumnezeu, ca fapte divine. Dumnezeu, văzând faptele creaturii în voința Sa divină, le recunoaște ca fiind faptele Sale și se simte iubit și glorificat așa cum dorește, cu propria Sa iubire și propria Sa glorie.
Rugăciune 🙏🏻
Iubirea mea, Isuse, vreau să-Ți țin companie, să Te consolez și să-Ți arăt iubirea mea, așa că Te sărut cu sărutul voinței Tale. Tu nu te mulțumești doar cu sărutul meu, ci vrei sărutul tuturor creaturilor, așa că te sărut în voința Ta, pentru că în ea găsesc toate creaturile. Și pe aripile voinței Tale, iau toate gurile lor și îți ofer sărutul tuturor. Te sărut cu sărutul Iubirii Tale, astfel încât să nu Te sărut cu iubirea mea, ci cu propria Ta Iubire, iar Tu să simți bucuria, dulceața, blândețea propriei Tale Iubiri pe buzele tuturor creaturilor, astfel încât, atras de propria Ta Iubire, să Te oblig să săruți toate creaturile. (Vezi Vol. 12, 6 decembrie 1917)
Vezi, Isuse al meu zămislit, Regina Suverană este cu noi. Mama mea, vreau să mă închid în Tine, ca să pot rămâne cu micuțul meu Isus și să-I țin companie în singurătatea Lui suferindă. Nu vreau să rămân fără Tine; îmi unesc faptele cu ale Tale pentru a forma o singură faptă și pentru a-Ți cere împreună venirea Împărăției Voinței Divine.
În timp ce contemplu Conceperea Cuvântului, ascund în pântecele Tău matern continuul meu „Te iubesc” și toate durerile mele pentru a aduce un omagiu arzător Fiului lui Dumnezeu. Vreau să contemplu toate durerile Lui, să le pecetluiesc cu „Te iubesc, Te binecuvântez, Te ador și Îți mulțumesc”. Pentru aceeași iubire nemărginită care L-a făcut să coboare din Cer în mica închisoare a pântecului tău, oferindu-I toate faptele Lui unite cu ale mele, Îi cer să ne acorde în curând Împărăția Voinței Sale Divine. (Cf.: Pelerinajul pios al sufletului în opera voinței divine - Ora a noua)
Sursa: https://www.divinovoleredivinoamore.it/novena-di-natale/5-giorno-novena-di-natale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu