miercuri, 17 iunie 2026

17.06.2026 – Apariția Sfintei Fecioare Maria la Medjugorje, a doua zi a Novenei Aparițiilor

În această seară, în timpul apariției i-am încredințat Sfintei Fecioare Maria pe toți cei prezenți, toate intențiile noastre și tot ceea ce purtăm în inimă.


Ca de obicei, am rugat-o pe Sfânta Fecioară să mijlocească înaintea Fiului ei pentru pacea în inimile noastre, în familiile noastre și în întreaga lume.


Draga noastră Mamă și-a întins mâinile și, pentru mult timp, s-a rugat asupra tuturor în limba sa maternă, aramaica.


După aceea, încă o dată, Fecioara Maria ne-a dat o misiune: 


„Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții, să protejăm viața și să-i fim recunoscători lui Dumnezeu pentru viața noastră și pentru tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit.”

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Zaro 8 iunie 2026

primit de Angela


În această seară, Sfânta Fecioară Maria s-a prezentat îmbrăcată în întregime în alb; și mantia care o învăluia era albă, aceeași mantie acoperindu-i și capul. Pe cap avea o coroană din douăsprezece stele strălucitoare. Avea mâinile împreunate în rugăciune, iar între ele ținea un lung Rozariu alb, ca de lumină, care îi ajungea aproape până la picioare.


Picioarele îi erau desculțe și se sprijineau pe lume.


Lăudat să fie Isus Cristos!


„Dragi copii, și în această seară vă cer rugăciune și mă unesc rugăciunii voastre. Convertiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu. Faceți din viața voastră o rugăciune neîncetată.


Copii, mergeți împreună cu mine și nu vă temeți; eu sunt mereu cu voi. Merg alături de voi și vă ocrotesc cu iubirea mea.


Copiii mei, veți trăi timpuri dificile și multe vor fi încercările pe care va trebui să le depășiți. Vă spun aceasta pentru a vă pregăti, nu pentru a vă înspăimânta.


Copii, vă rog, nu vă îndepărtați de rugăciune și de Sacramente.


Isus este prezent, viu și adevărat, în Preasfântul Sacrament al Altarului; vă așteaptă în tăcere în tabernacol. Vă rog, copii, plecați-vă genunchii și rugați-vă.


Copii, Fiul meu Isus a murit pentru mântuirea voastră; a murit pentru fiecare dintre voi, a murit din iubire.


Copii, nu vă lăsați înșelați de falsele frumuseți ale acestei lumi; ele sunt trecătoare. Numai Dumnezeu nu dezamăgește niciodată. Aruncați asupra lui orice durere și orice neliniște a voastră.”


În acest moment, Sfânta Fecioară Maria a păstrat o lungă tăcere, apoi mi-a spus:


„Privește, fiică, și roagă-te împreună cu mine.”


L-am văzut pe Isus pe cruce, cu rănile biciuirii și semnele Pătimirii; din coasta sa străpunsă ieșea o mare lumină.


Sfânta Fecioară Maria a îngenuncheat înaintea lui și mi-a spus:


„Fiică, să-l adorăm în tăcere.”


M-am rugat în tăcere și, după ce m-am rugat, am așezat în rănile lui Isus pe toți cei care se încredințaseră rugăciunilor mele.


Apoi Mama și-a continuat mesajul:


„Copii, rugați-vă fără să obosiți niciodată!


Copilașilor, numai Dumnezeu mântuiește. Îndepărtați-vă de rău și urmați calea binelui. Fiți lumină pentru cei care încă nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu.


Copiii mei, și în această seară vă cer încă rugăciune pentru iubita mea Biserică, nu numai pentru Biserica universală, ci și pentru Biserica locală. Rugați-vă pentru toți preoții, fiii mei predilecți, pentru ca ei să rămână slujitori credincioși și sfinți ai lui Cristos.


Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă.”


La sfârșit, Sfânta Fecioară i-a binecuvântat pe toți.


În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

marți, 16 iunie 2026

16.06.2026 – Apariția Sfintei Fecioare Maria la Medjugorje, prima zi a Novenei Aparițiilor

În timpul apariției, când a venit Sfânta Fecioară Maria, i-am recomandat toate intențiile noastre, și ceea ce purtam în inimile noastre și pe toți cei care s-au recomandat rugăciunilor noastre.


Mama noastră dragă ne-a privit îndelung și s-a rugat asupra noastră, a tuturor, în limba sa maternă, aramaica.


După aceea, ne-a dat o misiune: «să petrecem întreaga zi de mâine în rugăciune».


Apoi ne-a binecuvântat cu semnul crucii și a plecat în Paradis.

Anunț participare online Novena Aniversarii Aparițiilor la Medjugorje

Din 16 până în 24 iunie pentru Novena Aniversării Aparițiilor la Medjugorje, ne putem alătura vizionarei Marija în direct pe Colina Aparițiilor la ora 23:00, ora României (16:00 EDT) pentru rugăciunea Rozariului și la ora 00:00 (17:00 EDT) pentru Apariția Sfintei Fecioare Maria!


Pentru a participa accesați link-ul celor de la Mary Tv:

https://marytv.tv/


luni, 15 iunie 2026

Mesajul Sfintei Fecioare Maria, Regina Păcii, din 25 mai 1996 - Medjugorje

 „Dragi copii, astăzi doresc să vă mulțumesc pentru toate rugăciunile și sacrificiile pe care le-ați oferit în această lună consacrată mie. Copilașilor, doresc ca și voi toți să fiți activi în acest timp care, prin mine, este unit într-un mod deosebit cu Cerul. Rugați-vă pentru a putea înțelege că este necesar ca voi toți să colaborați, prin viața și exemplul vostru, la lucrarea mântuirii. Copilașilor, doresc ca oamenii să se convertească și să mă vadă pe mine și pe Fiul meu Isus în voi. Voi mijloci pentru voi și vă voi ajuta să deveniți lumină. Ajutați-i pe ceilalți, pentru că, ajutându-i, și sufletul vostru va găsi mântuirea. Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele.”