vineri, 3 mai 2024

Mesaje pentru a fi meditate în data de 02.05.2016

2 Mai 2016 

Public 


Sursa: holylove.org


Sfânta Fecioară Maria, Refugiul Iubirii Sfinte:


“Lăudat să fie Isus!


Eu îmi doresc să aveți încredere în Refugiul Inimii Mele Neprihănite în aceste timpuri de confuzie. Amintiți-vă că Fiul Meu vă cere să fiți uniți în Adevăr. Întreaga unitate actuală nu are drept motiv răspândirea Adevărului. Voi aveți lideri în mijlocul vostru care sunt mai concentrați pe propria lor putere și control, decât pe căutarea și susținerea Adevărului. Ei vorbesc de unitate, însă este o unitate în care mulți își vor pierde identitatea.” 


"În viitor, întregi națiuni și chiar Biserica însăși își va pierde identitatea sub aparența unității, al cărei scop final însă va fi controlul. Ceea ce catolicii au cel mai prețios - Prezența Reală în Sfântul Sacrament - va fi pus sub semnul încercării. Multe motive sunt ascunse în inimi. Nu vă lăsați amăgiți de ceea ce spun unii și alții, dar rugați-vă ca adevăratele intenții să vă fie revelate.”


"În Refugiul Inimii Mele se află Tradiția Credinței, acolo unde păcatul este definit ca păcat și nu există nicio confuzie. Vă ofer în această lume, această misiune, care este revărsarea Inimii Mele și prin urmare, un refugiu spiritual. Aici eu încerc să disipez răul care a fost propagat înaintea intervenției Cerului. Aici ofer tărie celor care rămân în Tradiția Credinței. Aici harul abundă în mod liber, fără constrângere sau frică de represalii, deoarece nimeni nu are putere asupra Voinței lui Dumnezeu.”


"Să nu vă lăsați amăgiți în a crede faptul că ascultarea dezarmează răul. Adesea ascultarea întărește răul. Multe din cele pe care vi le-am spus astăzi deja au început . Fundamentul acestora a fost creat.”


2 Mai 2017 

Public 

Sursa: holylove.org


Sfântul Francisc de Sales:


“Lăudat să fie Isus!”


"Abandonarea către Iubirea Divină înseamnă să acceptați ceea ce Dumnezeu permite în viețile voastre în momentul prezent. În această acceptare, se află credința care susține faptul că Dumnezeu aduce binele în orice situație. Acest bine poate fi deghizat într-o cruce sau într-un alt mod neobișnuit - poate spre cel mai mare bine al convertirii unui suflet. Dar este acceptarea voastră ceea ce face ca acel sacrificiu să devină desăvârșit.”


"Nu acceptați descurajarea ca parte a crucii. Aceasta vine de la Satan care caută moartea voastră. Pregătiți-vă inima cu curaj în fiecare dimineață. Cereți-i îngerului vostru păzitor să vă asiste.”

marți, 9 aprilie 2024

Mesaj pentru a fi meditat în data de 09.04.2024

8 Aprilie 2022

Public 

Sursa: holylove.org


Pentru încă o dată, eu (Maureen) văd o Flacără Măreață pe care am ajuns să o cunosc ca Inima Tatălui Ceresc. El spune: 


“Fiecărui suflet îi este dăruit un anumit timp pe pământ pentru a-și dobândi recompensa veșnică. Unora li se oferă mai mult timp decât altora. Timpul pierdut niciodată nu se va mai întoarce. Pe cât de repede sufletul învață să trăiască în Adevărul Poruncilor Mele (cele 10 Porunci), cu atât răsplata lui va fi mai mare după moarte. Fiecare moment prezent este o oportunitate de a crește bucuria veșnică în Cer. Sufletele prea adesea cad în greșeala de a trăi doar pentru bucuria trecătoare, fără să privească la veșnicia lor. Aceasta e o capcană a Satanei.”


"Mereu să trăiți în prezent ca și cum ați la Poarta Cerului, prezentându-vă sufletul înaintea judecății. Îngerul vostru păzitor va fi alături de voi, ajutându-vă pentru a trăi astfel - făcând mereu deciziile potrivite în fiecare moment prezent. Învățați să ascultați influența sa pozitivă.”


Citiți Exod 23:20-21


Iată, eu trimit un înger înaintea ta ca să te ocrotească pe drum şi să te conducă la locul pe care l-am pregătit. Fii atent în prezenţa lui, ascultă-i glasul şi nu te revolta împotriva lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci numele meu este în el.

vineri, 5 aprilie 2024

Rugăciune către Tatăl Ceresc pentru a trăi harul său în momentul prezent

Veșnice Părinte, Creatorul Universului, transformă inima mea în acest moment prezent, ca ea să bată în perfectă armonie cu Voința Ta Divină. Iartă-mă pentru toate momentele din trecut pe care le-am risipit și nu le-am încredințat Voinței Tale. Ajută-mă să cooperez mereu cu harul pe care mi-l trimiți în fiecare moment prezent. Amin.


Sursa: holylove.org

luni, 11 martie 2024

Mesaj din 5 Noiembrie 2006 - pentru a fi meditat în data de 10.03.2024

Sursa: holylove.org


Isus: “Inima lumii este în confuzie, respinsă și hrănită de iubirea de sine agresivă. Am nevoie de armata Mea de suflete ispășitoare - cele care aleg Jertfirea Divină cu inimi iubitoare - pentru a mângâia Inima Mea Preaîndurerată în acest ceas de suferință, care îngreunează lumea în păcat și greșeli.” 


"Prin urmare, astăzi, Tatăl dorește să vin la voi pentru această revelație importantă. Câtă vreme este adevărat că odată ce a trecut, momentul prezent a plecat pentru totdeauna, este de asemenea adevărat că umanitatea trăiește în Prezentul Veșnic, pentru că nu există timp și spațiu în Veșnicie. Deci, trăind în momentul prezent din cadrul acestui Prezent Veșnic, voi îmi puteți oferi tot ceea ce ați suferit în trecut, ca un har mântuitor pentru sufletele care traversează calea către pierderea veșnică. Trebuie să îndepliniți doar două condiții: trebuie să vă fi aflat în starea de har sfințitor în momentul în care ați suferit aceea cruce particulară pe care ați dori să mi-o oferiți și trebuie să o fi suferit cu iubire.


"Aceasta înseamnă că fiecare insultă, boală - chiar și în momentele în care ați fost copii, dacă erați deja botezați - fiecare inconveniență, fiecare moment stânjenitor, pot să îmi fie acum dăruite ca un cadou. Acesta crește și întărește arsenalul de arme pe care îl voi folosi împotriva răului din lume. Tot ceea ce trebuie să spuneți este: *“Isuse, îți dăruiesc ție cu iubire toate crucile din trecutul meu.”*

Atunci eu voi lua chiar și cele mai mici cruci, chiar pe acelea pe care nu vi le amintiți și le voi folosi pentru a salva suflete. O mare victorie în lupta împotriva răului, se află în ceea ce vă spun eu astăzi.”  


"Există câteva condiții care slăbesc oferirea către Mine a crucilor trecute. Una ar fi ca sufletul să nu fie în stare de har în momentul în care îmi oferă toate crucile din trecut. Cealaltă ar fi ca el să fie asaltat cu îndoieli legate de mesajul însuși. Dar chiar și aceste condiții care slăbesc oferirea nu vor nega complet actul total de consacrare a crucilor din trecut către Mine. În schimb, Eu voi inspira sufletul să fie disponibil și să îmi ofere aceste cruci din trecut încă o dată.”


"Trebuie să înțelegeți ce mare har e acesta, pe care îl dăruiesc lumii astăzi. Cu acest arsenal, eu pot atinge inimile liderilor greșitori și să le slăbesc natura agresivă. Voi, care Îmi oferiți aceste cruci din trecut, mă ajutați să anulez abisul care există între Cer și Pământ și să restaurez armonia între Voința Divină și Veșnică a Tatălui Meu și voința liberă a omului.”


"Singurul lucru pe care îl veți pierde pentru totdeauna în momentul prezent, e faptul de a nu iubi atunci. Singurul lucru pe care îl salvați în Prezentul Veșnic e tot ceea ce gândiți, spuneți și faceți în Iubirea Sfântă. Sfânta și Divina Iubire este veșnică.”


"În timp ce din ce în ce mai multe suflete îmi oferă toate crucile lor din trecut - mari și mici - eu deschid larg Prima Cameră a Inimilor noastre Unite, Inima Mamei Mele, care este Iubirea Sfântă.”


"În timp ce din ce în ce mai multe suflete se întorc spre Mine prin meritul acestei puternici forțe ale oferirii crucilor din trecut, Atacurile Satanei asupra acestei Misiuni ale Inimilor noastre Unite vor fi mai ușor discernute și combătute. Prin urmare, înțelegeți că, cu cât mai multe persoane îmi oferă crucile din trecutul lor în acest fel, cu atât Satan devine mai slab. Este necesar să înțelegeți aceasta și cu rapiditate să propagați acest mesaj. Multe suflete, multe vocații, multe căsnicii vor fi salvate în acest fel.”


"Puterea acestor sacrificii ale crucilor trecute de la sufletele din întreaga lume îmi vor permite să opresc războaie, să dezvălui răul care este nutrit sub acoperământul întunericului, să întăresc puterea Armatei mele și Tradiția Credinței, și să calmez forțele catastrofale ale naturii. Poate că în acest fel veți înțelege importanța Cuvintelor Mele către Voi astăzi.”


"Vă rog să înțelegeți, dragi frați și surori ai mei, că atunci când ispășiți la Inima Mea unită cu a Mamei Mele, de asemenea voi ispășiți și la Inima lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, oferindu-mi Mie crucile din trecutul vostru, cercul este complet. Ceasul Milostivirii se extinde, iar Dreptatea Mea este amânată prin Voința lui Dumnezeu.”  


“Vă oferim astăzi Binecuvântarea Inimilor noastre Unite.”

Rugăciuni zilnice

Consacrare la Duhul Sfânt


Duhule Preasfânt, mă consacru ție în acest moment prezent. Deschide-mi inima către inspirațiile tale. Luminează-mă ca să fac Voința Sfântă a lui Dumnezeu. Amin.


Rugăciune zilnică de oferire a crucilor trecute


Isuse, îți dăruiesc cu iubire, toate crucile din trecutul meu. Amin.


Rugăciune zilnică de acceptare necondiționată a Voinței Divine


Tatăl meu și Dumnezeul meu, odată cu începerea acestei zile, îți cer harul de a accepta Voința Ta Divină necondiționat, în fiecare moment prezent. Amin.


Rugăciune zilnică pentru a transforma întreaga zi în rugăciune


Tată Ceresc, îți ofer toate întâmplările acestei zile ca o rugăciune. Sunt foarte fericit, Părinte, deoarece știu că vei fi alături de mine la fiecare pas și îmi vei înlesni luptele și frustrările și îmi vei face poverile mele mai ușoare. Îți mulțumesc Tată. Amin.