Mesajul lui Isus: De ce imi spuneti "Doamne, Doamne"? (prin vizionara Stefania Caterina)

MESAJUL LUI ISUS DIN 14.01.2011

Vă binecuvântez, dragii mei fii, la începutul acestui nou an, care se deschide înaintea voastră ca o mare pagină albă; permiteţi ca pe această foaie degetul lui Dumnezeu să scrie încă o parte din istoria voastră. Deschideţi-vă spiritul pentru a primi toate harurile care şi-n acest an vă vor fi date dacă veţi fi dispuşi să mergeţi alături de Mine.

Doresc să abordăm un aspect foarte important pentru drumul vostru spiritual şi pentru discernământul vostru: raportul dintre credinţă şi religiozitate. Acest aspect vă priveşte pe fiecare, însă puţini dintre voi îl iau în considerare; de aceea doresc să vă ajut să înţelegeţi.

Trebuie să înţelegeţi înainte de toate că acţiunea Spiritului Sfânt în spiritul vostru trezeşte chipul lui Dumnezeu pe care-l purtaţi în voi, şi alimentează dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu; insuflă iubirea faţă de Tatăl, faţă de Mine; generează în voi nevoia de a trăi după legile divine. Treptat, Spiritul Sfânt vă ajută să percepeţi viaţa Preasfintei Treimi care se află în fiecare din voi ca o sămânţă, menită să se dezvolte de-a lungul etapelor existenţei voastre prin căldura iubirii lui Dumnezeu. La toate astea, omul de bunăvoinţă răspunde cu credinta, cu un mare act de încredere faţă de Creator, care implică disponibilitatea de a fi supus lui Dumnezeu pentru ca El să-l conducă spre bine. Credinţa conţine speranţa a ceea ce va fi dar încă nu se vede,  ceva ce omul credincios percepe ca fiind adevărat, sigur şi bun pentru el. De aceea, credinţa e sinonim pentru certitudine.

Omul a încercat dintotdeauna să-şi exprime credinţa în cele mai diverse moduri, în funcţie de epocă şi de loc, crezând că astfel va fi mai ascultat de Dumnezeu, manifestându-şi astfel şi fidelitatea. Aceste moduri de exprimare a credinţei alcătuiesc religiozitatea, care este prezentă în fiinţa omenească ca expresie a unei nevoi profunde, aceea de a fi în contact cu Dumnezeu. De aceea, religiozitatea derivă din credinţă şi este expresia sa tangibilă. Însă nu e mereu aşa. Adesea, de fapt, religiozitatea ascunde lipsa unei credinţe autentice, până la a deveni o mască ce deformează trăsăturile celui care o poartă şi alterează relaţia dintre om şi Dumnezeu.

Acest lucru vă scandalizează? Vreau să vă explic ce se petrece în mulţi dintre voi.

Ţineţi cont de următorul lucru: omul se simte mic înaintea lui Dumnezeu, ştie că nu este perfect; greşeşte adesea şi se simte vinovat. Se teme de pedeapsă şi-l cuprinde frica. Atunci raportul de încredere faţă de Dumnezeu se clatină, şi omul nu-L mai percepe de Dumnezeu ca pe un Tată iubitor ci ca pe un judecător sever. Astfel, se simte dator să-şi sporească eforturile pentru a-i plăcea lui Dumnezeu, pentru a-i placa mânia, şi se refugiază în religiozitate; de aici se nasc multe probleme. În acest caz,religiozitatea nu mai este expresia credinţei adevărate, ci un disconfort interior vizavi de Dumnezeu, adică exact contrariul a ceea ce ar trebui să fie.

Mulţi oameni Îl invocă pe Dumnezeu împinşi de frică sau de sentimentul de vinovăţie, care n-au nimic de-a face cu credinţa. Preocupaţi de nevoia de a-L mulţumi pe Dumnezeu, recită rugăciuni lungi, ţin posturi şi fac penitenţe însă inima lor e plină de teamă. Spiritul lor se sufocă în religiozitate, dar ei nu-şi dau seama. Înmulţesc practicile religioase, şi în ei se declanşează un mecanism subtil: frica îi împinge către religiozitate, care însă nu poate rezolva problema fricii de Dumnezeu şi a sentimentului de vinovăţie; credinţa se clatină şi ei devin şi mai evlavioşi, fără să ajungă însă la adevărata eliberare. Astfel, se întâmplă adesea că sub aparenţa multor „drepţi” care se roagă fără încetare se ascund inimi împietrite, închise bunătăţii lui Dumnezeu, incapabile să se încredinţeze Îndurării Divine.

Mai sunt şi cei care-L invocă pe Dumnezeu ca Tată, dar care nu se simt fii adevăraţi. Afirmă încontinuu că sunt nedemni de harurile primite, şi spun tuturor că sunt păcătoşi. Şi aici apare problema de dinainte: omul nu are încredere în paternitatea lui Dumnezeu, se teme de El pentru că e Atotputernic. În loc să fie fericit ca fiu al lui Dumnezeu, îşi iroseşte forţele încercând să-I demonstreze nimicnicia sa, sperând să-L îmbuneze cu umilinţa lui. Vă spun însă că aceasta nu este umilinţă, e servilismul care se naşte din frică, din neîncrederea subtilă, din neconştientizarea propriei identităţi.

Umilinţa adevărată este conştientizarea propriei limite, care e însă însoţită mereu de încrederea în Bunătatea lui Dumnezeu, ce poate umple orice lacună şi care poate lua pe umeri şi păcatele voastre. Cine se simte nedemn, nu e o persoană umilă; e pur şi simplu un om care nu a descoperit propria demnitate de fiu al lui Dumnezeu. Şi în acest caz persoana se refugiază într-o religiozitate care uneori primeşte conotaţii patologice: rugăciuni extenuante, penitenţe exegerate, care nu rezolvă problema de fond. Lipseşte credinţa, şi prin urmare şi percepţia propriei demnităţi.

Există o altă formă de religiozitate: aceea a celor care-L invocă pe Dumnezeu pentru a-şi face lor pe plac şi pentru a se prezenta ca drepţi înaintea oamenilor, aşa cum făceau feriseii. Stăruiesc în rugăciuni frumoase, în cuvinte şi citate frumoase, şi găsesc satisfacţie făcând acestea; sunt mulţumiţi de sine şi se consideră drepţi şi faţă de cei din jurul lor; se fac judecătorii celorlalţi şi aşteaptă laude şi apreciere. Evlavia lor acoperă ambiţii şi pretenţii, nu se naşte din credinţă ci din egocentrism. Aceştia sunt atât de îndrăgostiţi de ei înşişi încât sunt orbiţi, până într-acolo că nu-şi dau seama nici măcar de ceea ce se petrece în ei. Îl laudă pe Dumnezeu, se laudă pe sine, într-un soi de proslăvire care le periclitează credinţa. Astfel, sub cuvinte frumoase, ritualuri şi formule religioase, se ascund atâţia egoişti, care cred că Dumnezeu ar trebui să le mulţumească pentru atâtea rugăciuni frumoase. Lipseşte credinţa care duce la umilinţă; lipseşte credinţa care înseamnă încredere în Dumnezeu şi nu în noi înşine sau în propria dreptate.

Nu sunt puţini cei care Îl invocă pe Dumnezeu din obişnuinţă, educaţie, urmând tradiţia locului în care trăiesc, pentru că toţi o fac şi nu se cade să facă excepţie. Aceste persoane nu-şi pun întrebări privind credinţa; sunt obişnuiţi să meargă duminica fără tragere de inimă la biserică, să suporte predica preotului, să se roage dimineaţa şi seara aşa cum îi învăţa bunica, tot aşa cum obişnuiesc să ia autobuzul în fiecare dimineaţă pentru a merge la serviciu. Totul e gri, plat, fără implicare şi bucurie interioară. Religiozitatea acestor persoane e ca o haină care se îmbracă pentru a face paradă când e nevoie; ieşite din biserică, termină ritualul rugăciunii şi se întorc la viaţa de dinainte care nu are nici o legătură cu credinţa. Nu simt prezenţa lui Dumnezeu, cu toate că se roagă şi poate că parohul îi laudă fiindcă sunt mereu în prima bancă.

Să nu mai vorbesc de cei care participă cu entuziasm la festivităţi, organizează banchete, tombole în cinstea unui sau altui sfânt, aşa cum făceau generaţiile care i-au precedat, fără să se implice prea mult. Aici, religiozitatea se amestecă într-un mod periculos cu spiritul lumii, iar credinţa şi în acest caz, slăbeşte.

Iată-i şi pe cei care-L invocă pe Dumnezeu pentru a le rezolva problemele; sunt în mare procentaj! Toţi aveţi nevoie de Dumnezeu pentru a vă rezolva problemele, dar acesta n-ar trebui să fie scopul principal al relaţiei voastre cu Dumnezeu, pentru că altfel credinţa se murdăreşte din cauza îngrijorării pentru problemele vieţii cotidiene. Persoanele despre care vorbesc, se folosesc de religiozitate nu ca de un mijloc pentru a exprima credinţa, ci nevoia, care devine scop în sine. Se roagă pentru a obţine şi darurile lor presupun mereu un schimb. Dacă Dumnezeu nu le împlineşte rugăciunea se răzvrătesc sau sunt atât de dezamăgite încât intră în disperare. Vor ceva anume, imediat şi aşa cum ei aşteapă, altfel Dumnezeu nu mai e Dumnezeu. Şi aici religiozitatea, cu formele ei frumoase, acoperă un mare egoism, şi pretenţia ca Dumnezeu să fie la ordinele lor. E ca şi cum s-ar ruga: „…Tată… facă-se voia noastră, precum în cer aşa şi pe pământ…”

V-am dat unele exemple ca să vă ajut să înţelegeţi cum se face că religiozitatea şi credinţa nu au mereu legătură una cu alta. De ce? Şi ce-i de făcut?

Să ne întoarcem la punctul de plecare: credinţa şi încrederea în Dumnezeu.

Însă vă spun că credinţa nu e o încredere generică în Dumnezeu, ci e încrederea în Dumnezeul Viu, în Dumnezeul care Mântuieşte. Adevărata credinţă vă conduce la Dumnezeul Viu, Unul şi Întreit. Viu, pentru că este izvorul vieţii, trăieşte în voi şi, prin voi, se manifestă. Dacă nu înţelegeţi că Dumnezeu e viu în spiritul vostru, nu veţi ajunge nici să-I înţelegeţi acţiunea. Dumnezeu acţionează în voi şi pentru voi; trebuie să fiţi siguri de asta. Cine are credinţă nu poate considera acţiunea lui Dumnezeu ca pe ceva îndepărtat şi nesigur, şi nici nu se poate gândi la Dumnezeu ca la o fiinţă inaccesibilă, imobilă în perfecţiunea sa, şi care are trebuie invocată încontinuu pentru a deveni milostivă.

Nu, dragi copii, Tatăl vă iubeşte cu o duioşie nemărginită, şi nici cel mai mic suspin al vostru nu-L lasă indiferent. El M-a trimis la voi ca şi Salvator, pentru a vă fi mai aproape, pentru a vă deschide un alt drum, acela prin care Îi aparţineţi ca fii în Fiul Său. V-a dat Spiritul Sfânt care are puterea să facă să încolţească în voi sămânţa sfinţeniei, a vieţii noi, nealterate, sublime.

Eu am murit şi am înviat pentru a învinge tot ceea ce e moarte în voi şi în jurul vostru. Am murit şi am înviat pentru voi, nu pentru altcineva. M-am făcut fratele vostru care merge alături de voi. De ce nu Mă simţiţi aproape acum? De ce Mă căutaţi undeva departe, când sunt alături de fiecare dintre voi? Sunt Viu în voi, sunt Cel Viu. La ce folosesc lungile voastre rugăciuni, dacă veniţi la Mine ca la una din statuile pe care le sărutaţi în biserici, când Eu sunt acolo Viu, trec pe lângă voi şi nu Mă vedeţi? Credinţa vă face să-L vedeţi pe Dumnezeul cel Viu, cu ochii spiritului vostru, pe când religiozitatea vă face să vedeţi doar o imagine a lui Dumnezeu.

Vreţi o imagine sau o realitate?

Daţi-Mi viaţa voastră, abandonaţi-vă Mie, şi atunci credinţa voastră va creşte, va deveni puternică şi matură. Încetaţi să vreţi să controlaţi situaţiile, persoanele şi problemele; voi nu deţineţi soluţiile şi nici nu le veţi găsi înmulţindu-vă cuvintele pentru a fi ascultaţi.

Eu vă ascult mai înainte de a-Mi vorbi, ascult viaţa care palpită în voi pentru că Eu sunt Cel care v-a dat viaţa, şi cine poate să vă cunoască mai bine decât Mine? Eu am rezolvarea pentru toate problemele voastre pentru că vă regenerez cu sângele Meu.

Credinţa e încrederea în Dumnezeul care salvează. Copilaşii Mei, vă văd preocupaţi să căutaţi Mântuirea, vă observ alunecând înspre o falsă religiozitate, făcută din activism şi din opere umane; de câte ori vă învârtiţi în jurul vostru! Parcurgeţi kilometri pentru a vizita sanctuare şi pentru a căuta vizionari, şi apoi vă întoarceţi acasă mai goi ca înainte, la fel înspăimântaţi. Nu aţi înţeles încă ce am făcut pentru voi? Am murit în locul vostru pentru a achita datoria voastră faţă de Tatăl, pentru a vă împăca cu El.

Când vă simţiţi vinovaţi şi vă temeţi de pedeapsa lui Dumnezeu, când vă chinuie remuşcările, când nu ştiţi să vă iertaţi şi să iertaţi, gândiţi-vă la Mine, gândiţi-vă la Cineva care a murit în locul vostru, pentru a vă permite să vă apropiaţi de Tatăl fără frică, fără chinuri. Am dat pentru voi tot sângele Meu, şi acum sângele Meu vă spală de păcatele voastre. Carnea Mea, care nu era atinsă de stricăciune, a fost răstignită pentru a smulge rădăcina stricăciunii.

Satana e duşmanul vostru, încearcă să vă înspăimânte şi să vă facă să vă simţiţi vinovaţi. Dar nu vă temeţi! Dacă credeţi în Mine, Mă aveţi; şi atâta timp cât Mă aveţi pe Mine, aveţi forţa vieţii pe care moartea nu o poate înfrânge.

Duşmanul vă acuză? Căutaţi-Mă, şi Eu îl voi înfrunta pentru voi, pentru că l-am învins pe Acuzatorul fraţilor Mei. Fiii Mei, dacă aţi înţelege iubirea pe care o am pentru voi! Sângele Meu vărsat pe cruce şi Trupul Meu răstignit stau înaintea voastră, pe altarele de pe pământ, dar fără credinţa voastră, Eu mor singur şi veţi muri şi voi dacă nu vă uniţi pe deplin cu Mine.

Întoarceţi-vă la credinţa adevărată, şi când vă rugaţi sau mergeţi la Sfânta Liturghie, întrebaţi-vă cu sinceritate de ce o faceţi! Purificaţi-vă inima de nevoile omeneşti, de interese, de ambiţii, de frici. Puneţi înaintea lui Dumnezeu problemele voastre, lăsaţi-le cu seninătate în mâinile Lui. Înălţaţi o privire curată, de copil, către Dumnezeul cel Viu care vă iubeşte şi vă salvează, fiţi bucuroşi că puteţi sta împreună cu El, iubiţi-L cu sinceritate; iubiţi-L şi atât. Atunci veţi primi în schimb iubirea Sa, care vă umple viaţa şi care nu se poate câştiga cu eforturile omeneşti, pentru că iubirea se cucereşte cu iubire.

Veţi vedea dispărând falsa religiozitate care e ipocrizie, şi reînălţându-se victorioasă credinţa; invocarea Numelui Meu va fi salvarea voastră, bucuria voastră, pacea voastră.

Atunci şi numai atunci Mă veţi putea invoca: „Doamne, Doamne!” şi voi fi cu adevărat Domnul, voi fi bucuria vieţii voastre.

Vă binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.

Mesajul lui Isus: Voi sunteti templul lui Dumnezeu (catre vizionara Stefania Caterina)

Sursa: http://www.versolanuovacreazione.it

”Vă binecuvântez, dragii mei fii, atât de iubiţi şi de preţioşi. Sunteţi cu adevărat preţioşi şi iubiţi de Tatăl Meu. Fiecare dintre voi a fost creat pentru a fi un vas preţios în care sunt păstrate comori nepreţuite; şi atât de puţini dintre voi înţeleg acest lucru!

Sunteţi alcătuiţi din spirit, suflet şi trup. În spiritul vostru trăieşte Spiritul Sfânt, oaspetele divin care vă comunică iubirea lui Dumnezeu şi gândul Său. Spiritul se află în sufletul vostru; e centrul fiinţei voastre. E făcut pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pentru a comunica cu El; în spiritul vostru puteţi să-L întâlniţi pe Dumnezeu, pentru că acesta este locul unde El vi se face cunoscut.

Spiritul se află în suflet, comunică cu acesta şi-i dă viaţa, pe care sufletul o transmite mai apoi corpului. Astfel, spiritul, sufletul şi trupul formează un întreg minunat care face din fiecare din voi templul lui Dumnezeu. Vă întreb atunci: de ce nu arătaţi ceea ce sunteţi? De ce îngăduiţi spiritului lumii să vă modeleze după chipul său, să facă să pălească chipul şi prezenţa lui Dumnezeu pe care le purtaţi în voi? Şi totuşi, aţi fost creaţi pentru a răspândi parfumul dumnezeiesc al vieţii, aţi fost plăsmuiţi ca vase preţioase ce conţin parfumul suav al Spiritului Meu.

Mi-am dat viaţa pentru voi, pentru a reface zidurile templului vostru, dărâmate din cauza păcatului strămoşilor voştri; am împodobit aceste ziduri cu pietre preţioase care sunt virtuţile, pentru ca strălucirea voastră să atragă pelerinii istoviţi care călătoresc prin lume. Am iluminat templul vostru cu lumina inteligenţei, i-am întărit temeliile cu forţa Mea pe care v-o dăruiesc fără încetare, l-am prevăzut cu porţile solide ale libertăţii, pe care numai voi le puteţi deschide şi închide.

Copiii Mei, cu durere vă privesc cum irosiţi darul imens al vieţii căutând binele în ceva exterior, când el se află înlăuntrul vostru, în spiritul vostru. Dumnezeu se află în voi, iar voi căutaţi maeştri care să vă ajute să daţi un sens vieţii şi să vă vorbească despre El. Căutaţi semne şi miracole care să confirme slaba voastră credinţă, şi nu vedeţi cel mai mare semn: prezenţa lui Dumnezeu în voi. Urmaţi atâţia maeştri răi care vă derutează cu teoriile, cu sistemele lor şi cu vorbele goale, uneori chiar mincinoase, care vă lasă trişti şi fără iubire!

Intraţi în legătură cu viaţa divină din voi! Astfel, nu veţi mai avea nevoie să vă proiectaţi în afara fiinţei voastre ca să căutaţi  forţa pentru a trăi şi soluţii pentru problemele voastre. Încercaţi să descoperiţi spaţiul adânc al spiritului vostru! Rugaţi-L pe Spiritul Sfânt să vă ajute să-I simţiţi prezenţa şi să vă transmită puterea Sa. El va împlini rugăciunea voastră şi vă va conduce la Mine, vă va descoperi chipul Meu şi vă va comunica gândul Meu. Eu vă voi învălui cu iubirea Mea şi vă voi dărui Tatălui Meu, care  vă va iubi.

Atunci veţi fi cu adevărat fericiţi, pentru că vă veţi bucura de prezenţa continuă a lui Dumnezeu în viaţa voastră şi veţi fi faţă în faţă cu El în fiecare moment. Astfel, veţi putea discerne ceea ce e bine, şi vă veţi orienta în mod natural spre legile lui Dumnezeu, pentru a trăi în armonie cu El; veţi trăi în pace pentru că Dumnezeu va fi pacea voastră.

Să nu vă temeţi dacă ceea ce vă spun vă pare greu de realizat. Adeseori greşiţi gândind că transformarea voastră depinde de voi, de forţele voastre, de devoţiunile, de moralitatea sau de activismul vostru, însă lucrurile nu stau aşa. Toate eforturile voastre omeneşti nu pot să vă schimbe. E necesar să vă rugaţi şi să vă străduiţi să fiţi mai buni, însă numai acestea nu sunt suficiente. Nici o sforţare umană, oricât de nobilă ar fi, nu are în sine puterea de a transforma viaţa. E nevoie de o decizie de fond: aceea de a permite ca Dumnezeu să trăiască şi să lucreze în voi. Atunci Dumnezeu va fi cel care va face cel mai mare miracol, pe care nimeni altcineva nu-l poate face: învierea vieţii voastre. Aceasta e minunea  pe care o poate face pentru voi cu puterea Sa care nu cunoaşte piedici, fiindcă pentru Dumnezeu nimic nu e imposibil.

Viaţa voastră se schimbă atunci când Mi-o daţi Mie; atunci eu umplu spiritul vostru cu Spiritul Meu, şi conduc inteligenţa voastră pentru a înţelege adevăratul bine. Atunci rugăciunile voastre devin puternice, şi eforturile voastre se alătură puterii lui Dumnezeu accelerând transformarea voastră. Fără să vă daţi seama, zi după zi, veţi vedea tranformarea gândirii voastre, a acţiunilor voastre, veţi înţelege ceea ce până ieri nu aţi înţeles; încetul cu încetul veţi vedea fricile şi neliniştile voastre dispărând, vă veţi simţi mai puternici, vii, oameni noi. Asta, pentru că iubirea Mea va acţiona în voi pentru a vă ridica, mângâia cu delicateţe, pentru a vă readuce pe drumul cel bun. Eu vă iubesc şi aş vrea să vă văd fericiţi şi uniţi cu Mine.

De aceea vă cer să facem împreună un pelerinaj interior, care să vă ducă în centrul fiinţei voastre, până la tebernacolul sfânt al spiritului vostru. Aici veţi cunoaşte viaţa lui Dumnezeu care, în sfârşit, va deveni viaţa voastră. E o călătorie sfântă pe care o puteţi face doar dacă vă abandonaţi Mie, dacă puneţi toată viaţa voastră în mâinile Mele, pentru ca eu să vă pot călăuzi lăuntric.

Daţi-Mi Mie totul, chiar şi durerea voastră. Daţi-Mi voie să vă rezolv problemele şi să vă vindec rănile. Permiteţi-Mi să vă eliberez de poverile care vă apasă, de convingerile voastre care vă sufocă. Lăsaţi-Mi Mie îndatorirea de a vă scoate din laţurile lumii, din moda, nevroza, tristeţea, josnicia, din monotonia ei perpetuă.

Asta vă oferă lumea: sub luminile ei sclipitoare şi artificiale, se află întunericul şi singurătatea rece a nopţii. Nu credeţi că meritaţi mai mult decât atât? Sunteţi fii de Dumnezeu; de ce vreţi să trăiţi ca şi nişte sclavi?

Eu vă voi ajuta să descoperiţi comorile ascunse în voi. Vom ajunge acolo unde nu v-aţi fi gândit niciodată; şi când veţi simţi puterea lui Dumnezeu în voi şi veţi fi în sfârşit conştienţi de demnitatea voastră, nu veţi mai căuta nimic altceva decât pe Dumnezeu şi viaţa Sa. Veţi şti cum să procedaţi în orice situaţie. Veţi avea forţa de a învinge în fiecare luptă împotriva răului. Veţi şti să recunoaşteţi şi să demascaţi maeştrii răi care vă îndepărtează de Mine cu toate că vă vorbesc despre  Mine; lupii trevestiţi în miei nu vă vor mai înşela.

Doresc să fiţi liberi şi să ştiţi sta faţă în faţă cu Dumnezeu în spiritul vostru. Am nevoie să fiţi temple vii ale Spiritului Meu, în care aproapele vostru să poată percepe prezenţa Mea, şi prin care să se clădească împărăţia Mea. Doresc să fiţi vase pline de lucruri preţioase şi nu cutii de carton, pline de lucruri fără valoare. De aceea, ridicaţi-vă privirea din pământ şi îndreptaţi-o către Mine! Eu sunt unicul Maestru şi singura cale pentru a ajunge la Tatăl.

Dacă veţi avea încredere în Mine şi vă veţi dărui Mie, veţi fi uniţi cu Mine şi Eu vă voi conduce la Tatăl Meu în puterea Spiritului Sfânt.

Vă binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.”

Mesajul lui Isus: Sa primim viata lui Dumnezeu

Sursa: http://www.versolanuovacreazione.it

MESAJUL LUI ISUS DIN 18 OCTOMBRIE 2010 (catre vizionara Stefania Caterina)

“Dragii Mei fii, cunosc inima şi greutăţile voastre. Cunosc dorinţele, dificultăţile, preocupările voastre profunde. Nimic nu-mi este ascuns; înaintea ochilor Mei stau binele şi răul care alcătuiesc viaţa voastră. Vă cunosc pe fiecare, pentru că Eu sunt Cel care v-a dat viaţa.

EU SUNT VIAŢA. Nu veţi găsi viaţă în afara Mea, nici speranţă şi, cu atât mai puţin iubire. Voi căutaţi multe lucruri, în loc să mă căutaţi pe Mine. De aceea nu găsiţi pacea, pentru că şi pe Mine Mă găsiţi arareori. V-am spus că cel care caută găseşte (Lc 11, 9-13). Însă ce anume trebuie să căutaţi? Nu soluţii pentru problemele voastre, neliniştile sau bolile voastre. Ceea ce ar trebui să căutaţi este viaţa Mea în voi. Dându-vă viaţă, M-am dăruit pe Mine Însumi şi Spiritul Meu, v-am făcut cunoscut chipul Tatălui Meu şi al vostru. Am pus în fiecare dintre voi scânteia vieţii divine, care este sămânţa existenţei voastre. În ea există tot ceea ce vă este necesar pentru a înfrunta viaţa.

V-am dăruit INTELIGENŢA, FORŢA şi IUBIREA ca să puteţi înfrunta drumul vieţii voastre. Cu jertfa Mea, am luat toată ruşinea de pe chipul vostru, pentru că păcătuiserăţi împotriva Tatălui Meu. Cu sângele Meu v-am spălat urâţenia, pentru ca să puteţi sta înaintea Tronului Dumnezeiesc ca fiinţe noi şi mântuite. V-am reîmbrăcat cu hainele cele mai de preţ. Am creat pentru voi lucrurile cele mai frumoase, pentru ca inima voastră să se bucure privind minunăţiile creaţiei.

Cu toate astea, puţini dintre voi sunt fericiţi şi mulţi, prea mulţi, nu ştiu ce să facă cu Mine şi cu viaţa Mea; îl aleg pe duşman, pe Satana, care îi ademeneşte cu ura şi viclenia sa, până când le ia toată demnitatea.

Există multe moduri de a te preda duşmanului, şi cel mai perfid este acela de a vrea să vă satisfaceţi dorinţele convinşi fiind că este bine, doar pentru că aşa fac toţi şi aşa gândeşte lumea. În centrul minţii voastre se află succesul, puterea, cariera, banul şi bunurile materiale, o casă frumoasă, vacanţe şi multe alte lucruri. Pentru a le obţine, sunteţi în stare să trădaţi, să furaţi, să ucideţi, în atâtea feluri, chiar şi cu o privire sau cu un cuvânt. Şi în timp ce căutaţi aceste lucruri, uitaţi să trăiţi. Pentru că viaţa pe care voi o visaţi nu e viaţă, ci un surogat de viaţă.

Viaţa adevărată nu se află în afara voastră, ci în voi. Ea este în spiritul vostru, în partea cea mai nobilă şi mai profundă a fiinţei voastre; e ca apa limpede din fundul fântânii: nu o puteţi bea dacă nu ajungeţi la ea. Aşa e şi cu viaţa adevărată; nu o puteţi găsi dacă nu sunteţi dispuşi să staţi înaintea lui Dumnezeu, dacă nu sunteţi atât de oneşti încât să recunoaşteţi că sunteţi săraci şi că aveţi nevoie de ajutorul Său.

DE ce nu căutaţi viaţa Mea? De ce nu aveţi niciodată timp să reflectaţi asupra voastră, pentru a vă întreba cu sinceritate dacă sunteţi femei şi bărbaţi autentici, capabili să trăiască în Adevăr? De ce nu Mă lăsaţi să vă privesc?

Nu doresc să vă judec, vreau să vă vindec. Vreau să vă dăruiesc Spiritul Meu, pentru ca El să îndrepte tot ceea ce e deformat în voi. Daţi-Mi tot ceea ce sunteţi voi şi Eu vă voi da totul. Daţi-Mi şi problemele voastre, slăbiciunile voastre, păcatele voastre.

Nu vă ascundeţi când greşiţi, de teamă că vă voi condamna. Eu nu vă condamn, pentru că vă iubesc. Aveţi încredere în Mine. Daţi-Mi cheile inimilor voastre, şi eu le voi umple de bogăţii nepreţuite. Nu vă temeţi, veniţi la Mine! Fiii Mei, vreţi să ştiţi ce vă lipseşte pentru a fi fericiţi? Vă lipseşte curajul de a deveni sfinţi.

Ce înseamnă a fi sfânt? Nu înseamnă să fii pomenit în calendar sau pus într-o ramă, cinstit pe altare sau citat în multe cărţi. A fi sfânt, înseamnă pur şi simplu a trăi în armonie cu Dumnezeu şi cu legile Sale, condus de dorinţa de a se apropia de El, cu încredere în bunătatea şi-n harul Său, iubind Binele şi Adevărul.

Sfântul, e cel care trăieşte pentru Mine, îşi pune mâna sa într-a Mea, şi cu docilitate se lasă condus acolo unde Eu ştiu, unde se află binele vostru. Voi nu cunoaşteţi cărările tainice ale fericirii, care trec pe unde v-aţi aştepta mai puţin; nu le cunoaşteţi, aşa cum nu ştiţi nici încotro suflă vântul, nici cum ia naştere un spic de grâu. Viaţa e un mister pe care îl puteţi cunoaşte doar în Mine.

Cunosc calea care vă duce la Binele Suprem care e Tatăl, pentru că Eu sunt Calea. Abandonaţi-vă Mie, şi Eu vă voi conduce pe cărări noi, pe care picioarele voastre nu vor obosi. Lăsaţi-mă să vă întind Mâna, să vă susţin. Nu vă daţi seama cât sunteţi de obosiţi?

Lumea vă promite ceea ce nu vă va putea da niciodată. Falşii profeţi se învârt peste tot, înspăimântându-vă cu mesajele lor sumbre. Conducătorii voştri vă înşeală cu vorbe goale, iar îndrumătorii voştri spirituali adesea nu ştiu ce să vă spună. Prindeţi-Mă de mână; ea e unicul sprijin pentru omenire. Nici tată, nici mamă, nici cei puternici sau înţelepţi, nimeni nu vă poate da ceea ce vă dau Eu, pentru că Eu cunosc ceea ce voi nu cunoaşteţi.

EU SUNT ÎNŢELEPCIUNEA, acea înţelepciune imprimată în spiritul vostru şi nu cea tipărită în cărţi sau în creierele voastre. Daţi-mi viaţa voastră, puneţi-o în mâinile Mele şi eu vă voi face înţelepţi şi capabili să trăiţi o viaţă demnă de acest nume. Atunci vă veţi şti rezolva problemele, nu cu artificii umane sau cu viclenie, ci cu inteligenţa divină pe care o deţineţi pentru că sunteţi Fii de Dumnezeu. Această inteligenţă se află în voi, dar nu o vedeţi; continuaţi să întrebaţi încoace şi-ncolo ce şi cum să faceţi. Astfel, ajungeţi la soluţii care înrăutăţesc situaţiile şi de multe ori îi rănesc pe cei din jurul vostru.

Duceţi o viaţă simplă! Dumnezeu este simplu în imensitatea Sa; de aceea, fiţi şi voi simpli. Nu vă cer să fiţi eroi şi nici martiri. Viaţa pe pământ e deja destul de grea şi, dacă ştiţi să oferiţi durerile mici şi mari de fiecare zi rămânându-Mi fideli, aţi făcut deja un lucru bun şi plăcut Tatălui. Când uniţi suferinţele voastre cu jertfa Mea de pe cruce, sunteţi deja pe calea Învierii. Amintiţi-vă asta, şi nu veţi fi niciodată disperaţi; lacrimile pe care Mi le oferiţi cu încredere şi speranţă sunt perle preţioase. Lacrimile celor care se dăruiesc lui Dumnezeu spală lumea.

Trăiţi cu bucurie şi simplitate, bucurându-vă de darurile lui Dumnezeu, însă fără să vă alipiţi de nimic. Fiţi mulţumiţi cu ceea ce aveţi, căutând să progresaţi în fiecare zi. Cu cât veţi înainta în spirit, cu atât veţi primi mai mult; cu cât veţi fi mai uniţi cu Mine, cu atât veţi fi mai ocrotiţi de Tatăl Ceresc, Tată iubitor care hrăneşte păsările cerului, îmbracă crinii câmpului (Mt 6, 24-34), şi cu atât mai mult se gândeşte la voi. Nimic nu vă va lipsi; ochii voştri vor vedea minunăţiile bunătăţii Sale.

Adoraţi-L pe Tatăl şi căutaţi-L prin mijlocirea Mea. Adoraţi-L pe Spiritul Sfânt care este iubirea preacurată şi Cel ce reînnoieşte viaţa. Uniţi-vă cu Mine şi cu Mine veţi învia.

Am dorit să vă adresez aceste cuvinte ca să vă dea curaj şi mângâiere. De prea multe ori oile Mele sunt fără păstor, prea adesea urmează răi învăţători. Eu sunt unicul Păstor şi unicul Învăţător, pentru că EU SUNT ADEVĂRUL care nu poate înşela şi care demaschează orice minciună. SUNT DREPTATE ŞI ÎNDURARE pentru că sunt ADEVĂRUL.

Vreau să vă arăt calea care duce la viaţa adevărată, pentru ca şi voi, la rândul vostru, să-i puteţi îndruma pe fraţii voştri la Mine.

Vă binecuvântez cu iubire, în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.”

Viziunile Catalinei Rivas in timpul Liturghiei

 Introducere despre vizionara:

Despre Marea Cruciada a Iubirii si Milostivirii, despre mesajele date de Isus stigmatizatei Catalina(Katya) Rivas din Cochabamba, Bolivia, s-a realizat o emisiune de doua ore pe canalul FOX TV Network Broadcast, intitulata “Semnele lui Dumnezeu - Stiinta pune credinta la incercare”.

Arhiepiscopul de Cochabamba a dat Imprimatur (formula prin care cenzura bisericii catolice aproba tiparirea unei carti).

Catalina Rivas traieste cu sotul sau la Cochabamba, in Bolivia. Ea s-a convertit la 47 ani, in octombrie 1993. Dupa aceea a inceput sa primeasca mesaje de iubire si de milostivire de la Domnul Nostru Isus Cristos, sub forma de locutiuni interioare. In octombrie 1994, Catalina a vazut brusc, o lumina puternica in jurul Crucifixului si a simtit nevoia sa-si ofere viata Domnului. A vazut fascicole de lumina iesind din mainile, din picioarele si din coasta lui Isus rastignit, care au patruns ca fulgerul in mainile, picioarele si inima ei. Durerea a fost intensa. Dupa doua zile, Isus i-a spus ca stigmatele sunt un dar care ii permite sa impartaseasca cu El durerea Crucii Sale, si ca ele erau daruite numai acelora care sunt in stare sa-L iubeasca asa cum doreste El sa fie iubit.

De atunci, Catalina poarta stigmatele Domnului, care apar joia seara, se manifesta vinerea cu dureri mari, si dispar sambata. Autoritatiile Bisericii le-au constat. Toate mesajele dictate de Isus, Catalinei, au fost stranse in opt carti, care au primit, la 2 aprilie 1998, imprimatur de la arhiepiscopul de Cochabamba, Mons. Rene Fernandez Apaza. In acest document, arhiepiscopul afirma:

"Am citit cartile Catalinei si suntem siguri ca singurul lor scop este de a conduce pe calea unei spiritualitati autentice, a carei sursa este Evanghelia lui Cristos [...]. De aceea, autorizez editarea si difuzarea lor, recomandandu-le ca suporturi de meditatie si de directie spirituala, in scopul de a se obtine multe roade pentru Domnul, care ne cheama sa salvam sufletele, aratandu-le ca este un Dumnezeu Viu, plin de iubire si milostivire".

   Marturia Catalinei Rivas

Intr-o minunata cateheza, Domnul si Fecioara Maria mi-au dat, in aceste pagini, invatatura “despre ce se intampla in timpul Sfintei Liturghii si cum sa o traim cu inima”. Trebuie si vreau sa dau aceasta marturie lumii intregi, inainte de toate, pentru cea mai mare Glorie a Lui Dumnezeu si pentru mantuirea tuturor celor care vor sa-si deschida inima lui Dumnezeu.

Apoi, dau aceasta marturie pentru ca numeroase suflete consacrate lui Dumnezeu sa poata reaprinde focul iubirii lor pentru Cristos. Unele dintre aceste suflete sunt proprietarele mainilor care au puterea de a-L aduce pe Cristos in lumea noastra, permitandu-I sa devina hrana noastra.

Aceste pagini au scopul de a permite altor suflete sa “rupa” rutina modului in care Il primesc pe Cristos si sa poata retrai uimirea intalnirii de fiecare zi cu Iubirea. Si, in sfarsit, dau marturia mea pentru ca surorile si fratii mei laici din lumea intreaga sa poata trai, cu inima, cel mai mare dintre Miracole: celebrarea Euharistiei.

Eram la Vigilia Buneivestiri, si noi cativa membrii ai grupului nostru de rugaciune ne-am dus la Sacramentul Reconcilierii. Cateva doamne din grupul nostru n-au putut sa ni se alature, si atunci si-au amanat spovada pentru a doua zi, inainte de liturghie. In ziua urmatoare, cand am ajuns la Biserica cu putina intarziere,

Arhiepiscopul si preotii incepusera deja sa iasa din sacristie. Fecioara Maria a spus, cu glasul ei dulce si feminin, care mangaie sufletul : “Astazi va fi pentru tine o zi in care vei primi invatatura si vreau sa fii foarte atenta la ce vei asista, pentru ca va trebui sa impartasesti intregii omeniri aceasta experienta pe care o vei trai astazi”.
Eram profund emotionata, fara sa inteleg de ce, dar am incercat sa fiu foarte atenta.

   Ritualul penitential

Primul lucru pe care l-am remarcat, a fost o corala minunata care se auzea cantand ca din departare. Timp de cateva clipe, muzica s-a apropiat, apoi s-a indepartat, precum o suflare de vant.

Arhiepiscopul a inceput celebrarea Liturghiei si, cand a ajuns la Actul penitential, Sfanta Fecioara mi-a spus: “Cere, din adancul inimii tale, Domnului, sa-ti ierte greselile care L-au ofensat. In felul acesta, vei fi in masura sa participi cu demnitate la privilegiul de a asista la Sfanta Liturghie”. Intr-o fractiune de secunda, m-am gandit: “Bineinteles ca sunt in stare de har cu Dumnezeu, caci m-am spovedit ieri seara”. Ea a raspuns: ”Te gandesti ca de ieri seara nu L-ai mai ofensat pe Domnul ? Lasa-Ma sa-ti amintesc anumite lucruri. Cand ai plecat de acasa incoace, fata care te ajuta s-a apropiat de tine ca sa te intrebe ceva si, fiindca erai in intarziere si grabita, n-ai fost prea delicata in modul de a-i raspunde. A fost o lipsa de caritate din partea ta, si spui ca nu L-ai ofensat pe Dumnezeu?..."

Cand erai pe drum, un autobuz a manevrat gresit si era gata sa te loveasca. Te-ai exprimat intr-un mod putin recomandabil contra sarmanului om, in loc sa-ti spui rugaciunile si sa te pregatesti pentru liturghie. Ai fost lipsita de caritate si ti-ai pierdut rabdarea si pacea. Si spui ca nu L-ai ofensat pe Domnul? Sosesti in ultima clipa, cand procesiunea celebrantului era deja in drum spre altar, pentru a celebra liturghia ...si vei participa la ea fara sa fi pregatita...”. Am raspuns: “Prea-bine, Mama, nu mai spune nimic. Nu trebuie sa-mi mai amintesti altceva, caci as muri de amaraciune si de rusine”.

Sfanta Fecioara a continuat : “De ce trebuie sa veniti in ultima clipa? Ar fi trebuit sa vii mai devreme, ca sa fii in stare sa te rogi si sa-I ceri Domnului sa-L trimita pe Sfantul Sau Duh, ca El sa-ti acorde un duh de pace si sa te purifice de duhul lumii, de preocuparile, problemele si neatentia ta, pentru a-ti permite sa traiesti acest moment atat de sfant. In loc de asta, tu ajungi in momentul in care celebrarea este pe punctul de a incepe si participi ca si cum ar fi vorba de un eveniment obisnuit, fara nici o pregatire spirituala.

De ce ? Aici este cel mai mare dintre Miracole. Vei trai momentul in care Dumnezeu Cel Preainalt da cel mai mare dar al Sau si nu stii cum sa-l apreciezi”.
Era de ajuns. Ma simteam atat de tulburata si stiam destule pentru a-I cere iertare lui Dumnezeu. Nu numai pentru ofensele din ziua aceea, ci pentru toate momentele cand, la fel ca atatea alte persoane, asteptam ca preotul sa-si incheie omilia inainte sa intru in biserica. De asemenea, pentru momentele in care nu stiam sau refuzam sa inteleg ce inseamna sa fii acolo si pentru momentele in care, poate sufletul meu era plin de greseli mai mari si in care am indraznit sa particip la Sfanta Liturghie.

Marire in Cer Lui Dumnezeu

Era zi de sarbatoare si se recita Marire ... Sfanta Fecioara a spus: “Preamareste si binecuvanteaza cu toata iubirea Preasfanta Treime, recunoscand ca tu esti una dintre creaturile Sale”. Cat de diferit a fost acest Marire in Cer lui Dumnezeu!

Brusc, m-am vazut intr-un loc indepartat, plin de lumina, in fata maiestuoasei Prezente a Tronului lui Dumnezeu. Ii multumeam cu mare iubire, in timp ce repetam: “Te laudam, Te binecuvantam, Te adoram, Te preamarim, Iti multumim Tie pentru Slava Ta cea mare, Doamne, Dumnezeule, Imparate Ceresc, Dumnezeule, Parinte Atotputernic”. Si mi-am amintit de chipul parintesc si tandru al Tatalui: “Doamne, Fiule-Unule-Nascut, Isuse Cristoase, Doamne Dumnezeule, Mielul Lui Dumnezeu, Fiul Tatalui, care iei asupra Ta pacatele lumii ...” Iar Isus era in fata mea, cu chip plin de tandrete si de milostivire... “caci Tu singur esti Sfant, Tu singur Domn, Tu singur Preainalt, Isuse Cristoase, impreuna cu Duhul Sfant...”

Dumnezeul iubirii vesnice. El, care in acel moment ma facea sa tremur din toata fiinta ... si am cerut: “Doamne, elibereaza-ma de toate duhurile rele. Inima mea iti apartine. Doamne, trimite-mi pacea Ta ca sa pot obtine cele mai bune haruri din Euharistie, pentru ca viata mea sa poata produce cele mai bune roade. Duhule Sfant a Lui Dumnezeu, transforma-ma, actioneaza in mine si calauzeste-ma. O, Dumnezeule, da-mi harurile de care am nevoie pentru a Te sluji mai bine!”

Liturgia Cuvantului

Sosise momentul Liturgiei Cuvantului, iar Fecioara Maria m-a facut sa repet: “Doamne, astazi vreau sa ascult Cuvantul Tau si sa aduc roade imbelsugate. Fie ca Duhul Tau Sfant sa curete interiorul inimii mele pentru ca, Cuvantul Tau sa poata sa creasca si sa se dezvolte in ea, purificand inima mea, pentru cu ea sa fie mai bine pregatita”.

Sfanta Fecioara a spus: “Vreau sa dai atentie Lecturilor si intregii omilii a preotului. Adu-ti aminte ca Biblia spune: Cuvantul lui Dumnezeu nu vine fara sa aduca roade. Daca esti atenta, ceva din cele auzite va ramane in tine. Apoi, de-a lungul intregii zile, va trebui sa incerci sa-ti amintesti acele cuvinte care te-au impresionat in mod special. Uneori, acestea pot fi doua versete. Alteori, lectura intregii Evanghelii sau, poate, doar un singur cuvant. Savureaza-le de-a lungul intregii zile si astfel, ele vor face parte din tine, caci asa reusesti sa-ti schimbi viata, permitand Cuvantului Lui Dumnezeu sa te transforme.

Acum, spune-I Domnului ca esti aici ca sa asculti, ca vrei ca El sa vorbeasca, astazi, inimii tale”. I-am multumit inca odata Lui Dumnezeu ca mi-a dat ocazia sa aud Cuvantul Sau. Si I-am cerut iertare ca am avut o inima atat de impietrita timp de atatia ani si ca i-am invatat pe copiii mei ca trebuie sa mearga la biserica din porunca Bisericii si nu din iubire si din nevoia de a fi plini de Dumnezeu. Asistasem la atatea celebrari euharistice mai ales din obligatie si, in plus, din acest motiv, ma simteam mantuita. Dar nu le traiam si, mai rau, nu dadeam atentie Lecturilor si omiliei (predica) preotului!

Ce mare durere am simtit pentru atatia ani irositi inutil, din cauza ignorantei mele! Cat de superficiala este participarea noastra la Liturghie, la care mergem numai cand cineva se casatoreste, sau pentru funeralii, sau pentru a fi vazuti de ceilalti! Cata ignoranta in privinta Bisericii noastre si a sacramentelor sale! Ce pierdere, cautand sa ne informam despre lucrurile lumesti, care pot disparea intr-o singura clipa, fara sa ne lase nimic si care, la sfarsitul vietii noastre, nu vor servi deloc la prelungirea existentei noastre.

Dinpotriva, nu stim nimic din ceea ce ar putea sa ne dea un pic de Cer deja aici pe pamant, si dupa aceea, viata vesnica. Si ne mai numim femei si barbati cultivati!

   Ofertoriul

Un moment mai tarziu a inceput Ofertoriul, iar Sfanta Fecioara mi-a spus: “Roaga-te asa:(si eu am repetat dupa Ea) Doamne, Iti ofer tot ceea ce sunt, toate ce am si tot ce pot. Pun totul in mainile Tale. Tu stii, Doamne, ca eu sunt un nimic. Prin meritele Fiului Tau, transforma-ma, Dumnezeule Atotputernic. Eu mijlocesc pe langa Tine pentru familia mea, pentru binefacatorii mei, pentru fiecare membru al Apostolatului Tau, pentru toti cei care se lupta impotriva noastra, pentru toti cei care imi cer sa ma rog pentru ei. Invata-ma sa am o inima primitoare fata de ei, pentru ca mersul lor inainte sa fie mai putin dificil. Asa se rugau sfintii si asa as vrea s-o faceti fiecare dintre voi”.

Asadar, in felul acesta ne cere Isus sa ne rugam pentru ei, ca si cum am prezenta, ca sa spun asa, inima noastra deschisa in fata lor, ca ei sa nu simta severitate, si sa alinam, astfel, suferinta pasilor lor.

Multi ani mai tarziu, am citit o carte de rugaciuni compuse de un sfant pe care il iubesc mult, Jose Maria Escriva de Balaguer si, in aceasta carte am gasit rugaciunea asemanatoare celei pe care am invatat-o de la Sfanta Fecioara. Poate ca acest sfant, sub protectia caruia ma pun, i-a fost placut Fecioarei Maria, cu rugaciunile lui.

Brusc, cateva personaje pe care nu le vazusem, au inceput sa se ridice. Era ca si cum, alaturi de fiecare persoana care era prezenta in Catedrala, se ivea o alta persoana si, in curand, Catedrala s-a umplut de persoane foarte frumoase si tinere. Erau imbracate in vesminte albe si au inceput sa se indrepte spre culoarul central, apoi spre altar. Mama noastra a spus : “Priveste. Acestia sunt Ingerii pazitori ai fiecarei persoane prezente aici. Este momentul in care Ingerii vostri pazitori duc ofrandele si implorarile voastre in fata Altarului Domnului”.

In momentul acela eram total uluita, caci fiintele ceresti aveau un chip atat de radios si de o asemenea frumusete incat ii este cu neputinta cuiva sa si-o imagineze. Aveau o infatisare foarte frumoasa, cu un chip aproape feminin. Totusi, trupurile, mainile si marimea lor erau masculine. Picioarele lor goale nu atingeau podeaua, ci se deplasau ca si cum ar fi lunecat. Aceasta procesiune a fost foarte frumoasa. Unii duceau un fel de bol aurit cu ceva care stralucea foarte puternic, cu o lumina alba-aurie. Fecioara Maria a spus: “Sunt Ingerii pazitori ai persoanelor care ofera aceasta liturghie pentru mai multe intentii, cei care sunt constienti de semnificatia acestei celebrari. Ei au ceva de oferit Domnului."

"Oferiti-va pe voi insiva in acest moment ... oferiti suferintele voastre, durerile voastre, sperantele, tristetile, bucuriile, implorarile voastre. Aduceti-va aminte ca Liturghia are o valoare infinita. Si atunci, fiti generosi in ofrande si in cereri”.
In spatele primilor Ingeri, veneau altii care nu aveau nimic in mainile lor, inaintau cu mainile goale. Fecioara Maria a spus: “Acestia sunt sunt Ingerii persoanelor care sunt aici, dar nu ofera niciodata nimic. Ei nu simt nici un interes pentru a trai fiecare etapa liturgica a Liturghiei si nu au de adus nici un dar in fata Altarului Domnului”.
   

La sfarsitul procesiunii alti Ingeri, care pareau tristi si tineau mainile impreunate in rugaciune, dar aveau ochii plecati. “Acestia sunt Ingerii pazitori ai persoanelor care sunt aici, dar nu doresc sa fie aici, adica persoane care au fost fortate sa vina aici, care au venit din obligatie, fara nici o dorinta de a participa la Sfanta Liturghie. Ingerii inainteaza cu tristete, pentru ca nu au nimic de adus la altar, cu exceptia propriilor lor rugaciuni”.

"Nu-l amarati pe Ingerul vostru pazitor. Cereti mult! Rugati-va pentru convertirea pacatosilor, pentru pace in lume, pentru familiile voastre, pentru vecinii vostri, pentru cei care se recomanda rugaciunilor voastre. Rugati-va, cereti in rugaciune multe lucruri, dar nu numai pentru voi insiva, ci si pentru toti ceilalti. Aduceti-va aminte ca ofranda care ii este cea mai placuta Domnului este aceea in care va oferiti ca jertfa, pentru ca Isus sa poata, la coborarea Lui, sa va transforme prin propriile Sale merite. Ce aveti voi de oferit Tatalui prin voi insiva ? Nimicnicie si pacat. Dar ofranda de sine, unita cu meritele lui Isus, este ofranda placuta Tatalui”.

Viziunea acestei procesiuni era de o asemenea frumusete, incat mi-ar fi greu s-o compar cu orice altceva. Toate aceste creaturi ceresti se inclinau in fata altarului, unele isi depuneau ofrandele pe podea, altele se prosternau, in genunchi, pe podea, aproape atingand podeaua cu fruntea. Si, deindata ce ajungeau la Altar, dispareau din fata ochilor mei. 

Sanctus

A venit sfarsitul Prefetei si, adunarea a raspuns: “Sfant! Sfant! Sfant!”, tot ce se afla in spatele celebrantului a disparut brusc.
In partea stanga, in spatele celebrantului, au aparut, intr-un sir pe diagonala, mii de ingeri, mai mici, mai mari, cu aripi imense sau micute si ingeri fara aripi. La fel ca cei dinainte, erau imbracati toti in vesminte care semanau cu alba preotilor sau a ministrantilor.

Au ingenunchiat cu totii, cu mainile impreunate pentru rugaciune si capul plecat in semn de respect.

Se auzea o muzica minunata, ca si cum mai multe coruri de voci mixte cantau, la unison cu adunarea: Sfant! Sfant! Sfant!

   Consacrarea

La Consacrare, a venit momentul celui mai minunat dintre miracole. In partea dreapta, in spatele Arhiepiscopului, a aparut o multime de persoane insiruite pe diagonala. Erau imbracate in aceleasi vesminte, dar de culori pastel: roz, verde, albastru deschis, lila, galben, pe scurt, culori diferite si foarte dulci. Si chipurile lor erau stralucitoare si pline de bucurie. Pareau sa aiba toate aceeasi varsta. Ati putea remarca (nu pot spune de ce) ca erau persoane de varste diferite, dar chipurile lor erau toate asemanatoare, fara riduri si fericite.

Au ingenunchiat si ele, toate la cantecul: “Sfant! Sfant! Sfant! Domnul ...” Sfanta Fecioara a spus: “Sunt toti Sfintii si Fericitii din Cer, iar printre ei se afla sufletele parintilor tai, care se bucura deja de Prezenta lui Dumnezeu”.
Apoi, am vazut-o pe Sfanta Fecioara, exact la dreapta Arhiepiscopului, cu un pas inpoia celebrantului. Ea era ca suspendata putin deasupra podelei, ingenunchiata pe ceva ce parea o tesatura foarte fina, dar, in acelasi timp, transparenta, care semana cu o apa cristalina.

Sfanta Fecioara, cu mainile impreunate, il privea pe celebrant cu mare respect si atentie. Ea mi-a vorbit din acel loc, dar in tacere, direct din inima sa, fara a ma privi : “Te surprinde, nu-i asa, sa Ma vezi ca stau putin in spatele Monseniorului (Arhiepiscopul). Dar asa trebuie sa fie ... Cu toata iubirea pe care Mi-o da Fiul Meu, El nu Mi-a conferit demnitatea pe care o da preotilor, de a fi capabila sa operez in fiecare zi cu mainile Mele Miracolul, asa cum fac preotii. Din acest motiv, Eu simt un profund respect pentru preoti si pentru miracolul pe care Il face Dumnezeu prin intermediul lor, ceea ce Ma face sa ingenunchiez in spatele lor”.
Dumnezeule, ce demnitate si ce har acorda Dumnezeu sufletelor preotilor, si nici noi, nici chiar multi dintre ei nu sunt constienti de asta.

In fata altarului au aparut ca niste umbre de persoane in gri, cu mainile ridicate. Sfanta Fecioara a spus: “Acestea sunt sufletele binecuvantate din Purgatoriu, care asteapta rugaciunile voastre pentru a-i racori. Nu incetati sa va rugati pentru ele. Ele se roaga pentru voi, dar nu se pot ruga pentru ele insele. Voi aveti misiunea de a va ruga pentru ele pentru a le ajuta sa iasa si sa se uneasca cu Dumnezeu in fericirea vesnica”.

”Acum, vezi ca Eu sunt mereu aici. Oamenii merg in pelerinaj, cautand locuri in care am aparut. Este un lucru bun, datorita tuturor harurilor pe care le primesc acolo. Dar in nici o aparitie, in nici un alt loc nu sunt atat de prezenta ca in timpul Sfintei Liturghii. Ma veti gasi mereu la picioarele Altarului la care se celebreaza Euharistia. La fel si la picioarele Tabernacolului, unde raman cu ingerii, caci sunt intotdeauna langa El”.

Infatisarea atat de frumoasa a Mamei in momentul in care s-au rostit cuvintele : “Sfant! Sfant! Sfant!”, precum si a tuturor celorlalti, cu chipurile lor radioase, cu mainile impreunate, asteptand miracolul care se repeta incontinuu, ma facea sa ma simt ca si cum m-as fi aflat chiar in Cer. Si cand te gandesti ca sunt persoane neatente din cauza ca vorbesc intre ele in acel moment ! Imi pare rau ca trebuie sa va spun ca multi barbati si femei stau in picioare, cu bratele incrucisate, ca si cum i-ar aduce cinstire Domnului ca de la egal la egal. Fecioara Maria mi-a spus : “Spune lumii ca un om niciodata nu este mai om ca atunci cand ingenuncheaza in fata lui Dumnezeu”.

Celebrantul a rostit cuvintele Consacarii. Era o persoana de statura normala, dar, brusc, a inceput sa creasca, sa se umple de lumina, o lumina supranaturala intre alb si auriu, care l-a invaluit si a devenit foarte densa in jurul chipului sau. Din aceasta cauza, nu-i mai puteam vedea trasaturile. Cand a ridicat in sus Ostia, i-am vazut mainile si dosul palmelor. Avea niste semne din care emana o lumina intensa. Era Isus! Era El, care il invaluia pe celebrant cu Trupul Sau, care invaluia iubitor mainile Arhiepiscopului.

In acel moment, Ostia a inceput sa se mareasca si a devenit enorma, iar in ea a aparut chipul minunat a Lui Isus, care se uita la poporul Sau. Din instinct, am vrut sa plec capul, dar Sfanta Fecioara mi-a spus : “Nu-ti pleca ochii. Priveste, pentru a-L vedea si a-L contempla. Schimba o privire cu El si repeta rugaciunea de la Fatima: Dumnezeul meu, cred in Tine, Te ador, nadajduiesc si Te iubesc. Iti cer iertare pentru cei care nu cred in Tine, nu Te adora, nu nadajduiesc si nu Te iubesc. Iertare si milostivire ... Acum, spune-I cat de mult Il iubesti si adu cinstire Regelui regilor”.

I-am spus-o, si parea ca eu eram singura pe care El o privea din aceasta enorma Ostie. Dar am aflat ca asa se uita El la fiecare persoana, cu deplina iubire. Pot oare sa plec capul pana cand voi atinge pamantul cu fruntea, asa cum facusera toti ingerii si fericitii Cerului? Probabil ca, pentru o fractiune de secunda, m-am intrebat cum putea Isus sa ia trupul celebrantului si sa fie, in acelasi timp, in interiorul Ostiei; si in timp ce el cobora Ostia, aceasta si-a reluat marimea normala. Lacrimile imi curgeau siroaie pe obraji; nu eram in stare sa-mi revin din uluire. Imediat, Arhiepiscopul a rostit cuvintele Consacrarii vinului si, in timp ce el pronunta cuvintele, pe cer si in fundal au aparut fulgere. Peretii si tavanul bisericii disparusera. Totul era intunecat, cu exceptia unei lumini stralucitoare care venea din Altar. Brusc, L-am vazut pe Isus rastignit, suspendat in aer. I-am vazut capul si bustul. Bratele orizontale ale crucii erau sustinute de niste maini lungi si puternice. Din interiorul acestei lumini stralucitoare, o luminita, ca o sclipitoare si micuta porumbita, a tasnit si a survolat rapid intreaga biserica. Apoi a venit si s-a asezat pe umarul stang al Arhiepiscopului, care continua sa apara ca Isus, caci nu-i puteam distinge decat parul lung, ranile Sale luminoase si trupul zvelt, dar nu-I puteam vedea Chipul.   

Deasupra se afla Isus rastignit, cu capul cazut pe umarul drept. Ii puteam contempla chipul, bratele ranite si carnea sfasiata. In partea dreapta a toracelui, avea o rana din care curgea sange spre partea stanga si ca o apa foarte stralucitoare, spre partea dreapta. Pareau mai mult niste jeturi de lumina care se indreptau spre credinciosi, deplasandu-se de la dreapta la stanga. Eram stupefiata vazand cantitatea de sange care curgea in potir. Credeam ca acesta va da pe dinafara si va pata Altarul, dar nici o picatura nu s-a varsat. In clipa aceea, Fecioara Maria mi-a spus: “Acesta este Miracolul miracolelor. Iti spuneam mai inainte ca Domnul nu este constrans de timp si de spatiu. In momentul Consacrarii, intreaga adunare este transportata la poalele Calvarului, in clipa rastignirii lui Isus”.

Poate cineva sa-si imagineze asta? Ochii nostri nu pot vedea, dar noi suntem cu totii acolo in chiar momentul cand Isus era rastignit. Iar El Ii cere iertare Tatalui Sau nu numai pentru cei care L-au ucis, ci si pentru fiecare dintre pacatele noastre: “Tata, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”.

Din ziua aceea, nu-mi pasa daca lumea poate sa ma creada nebuna, dar le cer tuturor sa ingenuncheze si sa incerce sa traiasca, cu inima si cu toata sensibilitatea de care sunt capabili, sa constientizeze acest privilegiu pe care ni-l acorda Isus.

   Tatal Nostru

In momentul in care ne pregateam sa spunem Tatal Nostru, Domnul a vorbit pentru prima data de la inceputul celebrarii. El a spus: “Asteapta! Vreau sa te rogi cu cea mai mare ardoare pe care o poti simti. In acest moment, adu-ti aminte de persoana sau de persoanele care ti-au facut cel mai mare rau in viata ta, ca sa le poti imbratisa, strangandu-le la piept, si sa le spui din adancul inimii: In numele lui Isus te (va) iert si iti (va) doresc pacea. In numele lui Isus iti (va) cer iertare si imi doresc pacea. Daca persoana este demna de aceasta pace, atunci o va primi si se va simti mai bine. Daca persoana nu este in stare sa se deschida la aceasta pace, atunci pacea se va intoarce in inima ta. Dar nu vreau nici sa primesti, nici sa oferi pacea, daca nu esti in stare sa ierti si sa simti aceasta pace in primul rand in inima ta. Fiti atenti la ceea ce faceti, a continuat Domnul, caci repetati in Tatal Nostru: iarta-ne, asa cum si noi iertam gresitilor nostri. Daca sunteti in stare sa iertati, dar nu sa si uitati, cum spun unele persoane, puneti conditii iertarii Lui Dumnezeu.

Caci spuneti: Iarta-ma numai in masura in care sunt eu in stare sa iert, nu mai mult”.
 

 Impartasania

A venit timpul Impartasaniei celebrantilor. Am remarcat inca o data prezenta tuturor preotilor langa Arhiepiscop. Cand acesta s-a impartasit, Fecioara Maria mi-a spus: “Iata momentul in care trebuie sa ne rugam pentru celebrant si pentru preotii care il insotesc. Repeta dupa mine:Doamne, binecuvanteaza-i, sfinteste-i, ajuta-i, purifica-i, iubeste-i, ai grija de ei si sprijina-i cu iubirea Ta. Adu-ti aminte de toti preotii din lume, roaga-te pentru sufletele consacrate”.

Dragi frati si surori, in acest moment noi trebuie sa ne rugam pentru ei, caci ei sunt Biserica, la fel cum suntem si noi, laicii. De cate ori nu cerem noi, laicii, atat de mult de la preoti, si nu suntem in stare ca macar sa ne rugam pentru ei, sa intelegem ca si ei sunt oameni si sa putem aprecia singuratatea care, de multe ori, ii inconjoara. Ar trebui sa intelegem ca preotii sunt, cu totii, persoane ca si noi, ca au nevoie sa fie intelesi si sustinuti de noi. Ei au nevoie de afectiune si de atentie din partea noastra, caci isi consacra viata pentru fiecare dintre noi, la fel ca Isus, fiindu-I consacrati Lui.

Domnul vrea ca oamenii din turma pe care I-a incredintat-o Dumnezeu, sa se roage pentru sfintenia pastorului lor si sa-i fie de ajutor. Caci, intr-o zi, cand vom fi de partea cealalta, vom intelege minunile pe care le-a facut Domnul, dandu-ne preoti care sa ne ajute sa ne mantuim sufletul.

Oamenii au inceput sa iasa din banci pentru a se indrepta spre locul Impartasaniei. Venise marele moment al intalnirii. Domnul mi-a spus: “Asteapta o clipa ! Vreau sa te fac sa observi ceva ...” Un indemn launtric m-a facut sa-mi indrept privirea spre persoana care urma sa primeasca Impartasania din mana preotului. Trebuie sa precizez ca aceasta persoana era una dintre doamnele din grupul nostru, care nu se putuse spovedi in seara precedenta, dar a putut s-o faca in dimineata aceea, inainte de Sfanta Liturghie.

Cand preotul a asezat Ostia Sfanta pe limba ei, un flash de lumina alba-aurie a trecut prin aceasta persoana, mai intai prin spatele ei, apoi invaluind-o, din spate, in jurul umerilor si apoi a capului. Domnul a spus: “Asa Ma bucur Eu sa imbratisez o persoana care Ma primeste cu sufletul curat”. Tonul vocii lui Isus era cel al unei persoane fericite. Eram uimita s-o vad pe prietena mea intorcandu-se in banca inconjurata de lumina, imbratisata de Domnul. Ma gandeam la minunea de care ne lipsim de atatea ori cand mergem sa-L primim pe Isus cu ofensele noastre, mici sau mari, in timp ce aceasta ar trebui sa fie o sarbatoare.

De multe ori ne spunem ca nu avem preot la care sa putem merge sa ne spovedim in orice moment. Dar problema nu consta in a merge sa ne spovedim in orice clipa, ci usurinta cu care recadem in pacat. Dimpotriva, asa cum ne straduim sa gasim un salon de infrumusetare, sau, in cazul barbatilor, un frizer cand avem o sarbatorire, tot astfel trebuie sa ne straduim sa gasim un preot pentru a ne spala de tot ceea ce ne murdareste sufletul. Nu trebuie sa indraznim niciodata sa-L primim pe Isus cu inimile pline de lucruri urate.

Cand m-am dus sa primesc Impartasania, Isus mi-a spus : “Cina cea de Taina a fost momentul de cea mai mare intimitate cu ai Mei. In timpul acelei ore de Iubire, am infaptuit ceea ce ar putea fi considerat, in ochii oamenilor, ca cel mai mare act de nebunie, acela de a Ma face de buna-voie prizonier al Iubirii. Am instituit Euharistia. Voiam sa raman cu voi pana la sfarsitul veacurilor, caci iubirea Mea nu putea suporta sa va las orfani, pe voi, pe care va iubeam mai mult decat propria-Mi Viata”.
   

Am primit acea Ostie care avea o savoare deosebita: un amestec de sange si tamaie, care ma inunda in intregime. Simteam atata iubire incat imi siroiau lacrimi pe obraz fara sa le pot retine. Cand m-am intors la locul meu, pe cand ingenunchiam, Domnul mi-a spus:“Asculta ...”. Peste o clipa, am inceput sa aud rugaciunile doamnei care era asezata in fata mea si care tocmai primise Impartasania. Ceea ce a spus, fara sa deschida gura, suna cam asa: “Doamne, adu-ti aminte ca e sfarsit de luna si n-am bani sa platesc chiria, facturile pentru masina si scoala copiilor. Trebuie sa faci ceva ca sa ma ajuti ... Te rog, fa ca sotul meu sa inceteze cu bautura. Nu mai pot suporta betiile lui atat de dese, iar baiatul cel mic va repeta iar anul, daca nu vii in ajutorul lui. Are examene saptamana asta ... Si nu uita de vecinul nostru, care trebuie sa se mute. Fa-l sa plece imediat, ca nu-l mai pot suporta ...” 

Apoi, Arhiepiscopul a spus : “Sa ne rugam”. Evident, toata comunitatea s-a ridicat pentru rugaciunea finala. Isus mi-a spus pe un ton trist : “Ai remarcat rugaciunea ei? Nu Mi-a multumit nici macar odata. Nu Mi-a spus nici macar odata ca Ma iubeste, pentru darul pe care tocmai i-l facusem coborand dumnezeirea Mea pana la sarmana ei umanitate, ca sa o pot inalta pana la Mine. N-a spus nici macar odata: Multumesc Doamne. Era o litanie de cereri ... si asa fac aproape toti dupa ce Ma primesc. Eu am murit din iubire si am inviat, din iubire. Il astept pe fiecare dintre voi si, din iubire, raman cu voi ... Dar voi nu realizati ca am nevoie de iubirea voastra. Aduceti-va aminte ca Eu sunt Cersetor de Iubire in acest ceas sublim pentru suflet”.

Realizati, oare, ca El, Iubirea, cerseste iubirea noastra, si noi nu I-o dam; si, pe deasupra, mai si evitam sa mergem la aceasta intalnire cu Iubirea iubirilor, cu singura Iubire care se daruieste intr-o jertfire permanenta?

   Ritualul incheierii

Cand celebrantul urma sa dea binecuvantarea, Sfanta Fecioara a spus: “Asculta-Ma cu foarte mare atentie! Voi faceti indiferent ce semn mai degraba decat semnul Crucii. Aduceti-va aminte ca aceasta binecuvantare ar putea fi ultima pe care o primiti din mainile unui preot. Nu stiti daca veti mai avea vreodata ocazia sa primiti o binecuvantare de la un alt preot. Aceste maini consacrate va dau o binecuvantare in Numele Sfintei Treimi. Asadar, faceti-va Semnul Crucii cu respect, ca si cum ar fi ultimul pe care l-ati face pentru tot restul vietii voastre”.

Cat de mult pierdem neparticipand in fiecare zi la Sfanta Liturghie si neintelegand-o ! De ce sa nu facem efortul de a ne incepe ziua cu o jumatate de ora mai devreme si sa alergam la Sfanta Liturghie ca sa primim toate binecuvantarile pe care Domnul vrea sa le reverse asupra noastra?

Sunt constienta ca, din cauza obligatiilor, nu toata lumea poate sa mearga la Liturghie in fiecare zi, dar poate s-o faca macar de doua sau trei ori pe saptamana. Si sunt atatea persoane care lipsesc de la Liturghia de duminica sub cele mai mici pretexte: ca au un copil, sau doi, sau zece si, deci, nu pot asista la Liturghie.

In schimb, persoanele care vor cu adevarat sa asiste la Liturghie stiu sa se organizeze in cazul in care au si alte angajamente importante; isi iau cu ele toti copiii, sau se duc pe rand, sotul la o ora si sotia la alta. Astfel isi indeplinesc datoria fata de Dumnezeu. Ne gasim timp sa studiem, sa lucram, sa primim musafiri, sa ne odihnim, dar nu avem timp ca, cel putin duminica, sa participam la Sfanta Liturghie. Isus mi-a cerut sa mai raman cu El cateva minute dupa Liturghie.

Mi-a spus: “Nu va grabiti sa plecati imediat ce Liturghia a luat sfarsit. Mai ramaneti cateva clipe in compania Mea si lasati-Ma sa Ma bucur si Eu de a voastra”. Cand eram mica, cineva mi-a spus ca Domnul ramane cu noi cinci sau zece minute dupa Impartasanie. Si, amintindu-mi de asta, am profitat de acel moment ca sa-L intreb: “Doamne, spune-mi, cat timp ramai, intr-adevar, cu noi dupa Impartasanie?"

Presupun ca Domnul trebuie sa fi ras de zapaceala mea, caci mi-a raspuns: “Cat timp vrei sa stai tu cu Mine. Daca Imi vorbesti de-a lungul intregii zile, adresandu-Mi cateva cuvinte in timp ce te ocupi de treburile tale, Eu te voi asculta, caci sunt intotdeauna cu tine. Tu esti cea care ma parasesti.

Voi plecati de la Liturghie si gata, v-ati incheiat obligatia. Ati incheiat Ziua Domnului si, cu asta s-a terminat. Nu va ganditi ca Mi-ar place sa impartasesc cu voi viata voastra de familie, macar in acea zi.
In locuintele voastre, aveti cate un loc pentru fiecare lucru, o camera pentru fiecare activitate: o camera unde dormiti, alta in care gatiti, o alta in care mancati, etc.

Dar pentru Mine, ce loc ati pregatit? Aceasta n-ar trebui sa fie un loc in care va marginiti sa asezati o imagine pe care se aduna intotdeauna praful, ci un loc unde, macar cinci minute pe zi, se aduna familia ca sa multumeasca pentru ziua respectiva si pentru darul vietii, sa faca cereri pentru nevoile zilnice, sa ceara binecuvantari, ocrotire, sanatate. Toate isi au loc in casele voastre, in afara de Mine. Oamenii isi planifica ziua, saptamana, semestrul, vacantele, etc. Stiu si in ce zi se vor odihni, in ce zi vor merge la film sau la o serata, ori in vizita la bunici sau la nepoti, la copii sau la prietenii lor si la distractii. Dar cate familii spun, macar o data pe luna: Astazi este ziua in care vom merge sa-L vizitam pe Isus in Tabernacol, si toata familia sa-Mi vorbeasca? Cati vin sa se aseze in fata Mea si sa stea de vorba cu Mine, spunandu-Mi ce s-a mai intamplat de la ultima lor vizita, ce probleme si greutati au, cerandu-Mi ceea ce au nevoie ... facandu-Ma partas la toate aceste lucruri? De cate ori ? Eu stiu totul. Citesc cele mai ascunse secrete din inimile si gandurile voastre. Si totusi, Imi face mare placere sa va ascult povestindu-Mi viata voastra, lasandu-Ma sa particip la ea ca un membru al familiei, ca prietenul vostru cel mai intim. Oh, cate haruri pierde omul care nu-Mi da un loc in viata sa”.

Cand am ramas cu El in ziua aceea si in multe alte zile, Domnul a continuat sa ne dea invataturi. Astazi vreau sa impartasesc cu voi aceasta misiune pe care El mi-a incredintat-o. Isus spune: “Voiam sa salvez creatura Mea, caci in momentul in care trebuia sa se deschida poarta Cerurilor, Creatura Mea era prea impregnata de suferinta ... Aduceti-va aminte ca nu exista nici o mama care sa-si fi hranit copilul cu propria ei carne. Eu am mers pana la acest punct extrem al Iubirii pentru a transmite meritele Mele fiecaruia dintre voi.

Sfanta Liturghie este prelungirea Vietii Mele si a Jertfei Mele pe Cruce pentru voi.

Fara meritele Vietii Mele si ale Sangelui Meu, ce aveti voi pentru a va prezenta in fata Tatalui Meu? Nimic, in afara de mizerie si de pacat ...

Ar trebui sa-i intreceti in virtuti pe ingeri si pe arhangheli, caci ei nu au bucuria de a Ma primi ca hrana, cum este cazul pentru voi. Ei beau o picatura din izvor, dar voi, care aveti harul de a Ma primi, aveti intregul ocean ca sa-l beti”.
 
Celalalt subiect abordat cu mare durere de Domnul, se refera la persoanele care vin sa-L intalneasca din obisnuinta, cele care nu mai sunt uimite la fiecare intalnire cu El. Aceasta rutina le face atat de reci pe aceste persoane, incat nu mai au nimic nou sa-i spuna lui Isus atunci cand Il primesc. El a spus ca sunt si foarte multe suflete consacrate care isi pierd entuziasmul in a-si manifesta iubirea fata de Domnul, care isi fac o ocupatie din vocatia lor, o profesie careia nu-i aduc nimic nou in afara de ceea ce le este cerut, dar si aceasta fara interes. Apoi, Domnul mi-a vorbit de roadele care vin din fiecare impartasanie pe care o facem. Se intampla, adesea, ca unele persoane sa-L primeasca pe Domnul in fiecare zi, dar viata lor sa nu se schimbe. Petrec ore intregi in rugaciune si fac multe lucrari, etc., dar viata lor nu merge spre schimbare, iar o viata care nu se transforma nu poate aduce adevarate roade venind de la Domnul.

Meritele pe care le primim in Euharistie ar trebui sa aduca roade de convertire in noi si roade de caritate fata de fratii nostri si de surorile noastre.

Noi, laicii, avem de jucat un rol foarte important in Biserica noastra. Nu avem dreptul sa ramanem tacuti, caci Domnul ne-a trimis, la fel ca pe toti cei botezati, sa mergem si sa ducem Vestea Buna. Noi trebuie sa fim o prelungire a mainilor preotilor nostri si sa mergem acolo unde ei nu pot patrunde. Dar pentru a face aceasta, ne trebuie curaj. Trebuie sa-L primim pe Isus, sa traim cu Isus, sa ne hranim cu Isus. Ne este teama sa ne angajam putin mai mult, dar cand Domnul spune: “Cautati mai intai Imparatia Cerurilor si restul vi se va da pe deasupra”, El spune totul.

Data viitoare, cand veti asista la Liturghie, traiti-o. Eu stiu ca Domnul Isi va tine promisiunea, si anume ca “Liturghia voastra nu va fi niciodata aceeasi”. Iar atunci cand Il primiti, iubiti-L!

Incercati sa vedeti cata desfatare este sa te odihnesti in coasta Sa strapunsa pentru noi pentru a ne lasa Biserica Sa si pe Mama Sa si pentru a ne deschide portile Casei Tatalui Sau.

Faceti aceasta experienta, ca sa puteti simti voi insiva Iubirea Sa milostiva prin intermediul acestei marturii, si incercati sa-I fiti recunoscatori prin iubirea voastra de fii. Fie ca Domnul sa va binecuvanteze. Sora voastra intru Isus Cel Viu, Catalina, Misionara laica a Inimii euharistice a lui Isus.