vineri, 4 septembrie 2026

5 septembrie - Prima Sâmbătă a lunii: Devoțiunea către Inima Neprihănită a Mariei și Marea Promisiune a Primelor Cinci Sâmbete ale lunii - Coronița Durerilor Mariei

 🌹 Sfânta Fecioară Maria, apărând la Fatima pe 13 iunie 1917, i-a spus Luciei:


“Isus vrea să se folosească de tine pentru a mă face cunoscută și iubită. El vrea să stabilească în lume devoțiunea către Inima Mea Neprihănită.”


Pe 13 iulie 1917, celor trei păstori Luciei, Francisc și Iacinta, li s-a arătat într-o viziune la Fatima, din partea Preasfintei Fecioare, iadul. Ea le-a spus cu blândețe, dar și cu tristețe:


„Ați văzut Iadul, unde cad sufletele păcătoșilor nefericiți. Pentru a le salva, Dumnezeu vrea să stabilească în lume devoțiunea către Inima Mea Neprihănită. Dacă vor face ceea ce vă voi spune, multe suflete se vor mântui și vor avea pace… voi veni să cer consacrarea Rusiei la Inima Mea Neprihănită și Împărtășania reparatoare în primele sâmbete… În cele din urmă, Inima Mea Neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte va consacra Rusia, care se va întoarce la Dumnezeu, și lumii îi va fi oferit un timp de pace.”


📜 Pe 10 decembrie 1925, povestește Lucia:


„Mi s-a arătat în cameră Preasfânta Fecioară și alături de Ea un Prunc, ca suspendat pe un nor. Maica Domnului îi ținea mâna pe umeri și, în același timp, în cealaltă mână ținea o Inimă înconjurată de coroane de spini.”


În acel moment, Pruncușorul Isus mi-a spus:


„Ai milă de Inima Mamei tale Preasfinte, înconjurată de spinii pe care oamenii nerecunoscători îi înfig continuu, în timp ce nimeni nu face acte de reparare pentru a-i smulge.”


Imediat după, Preasfânta Fecioară a adăugat:


„Privește, fiica mea, Inima Mea înconjurată de spinii pe care oamenii nerecunoscători îi înfig neîncetat asupra ei prin blasfemii și nerecunoștință. Consolază-mă cel puțin tu și fă cunoscut acest lucru:


*Toți cei care timp de cinci luni, în Prima sâmbătă din lună: se vor spovedi, vor primi Sfânta Împărtășanie, se vor ruga Rozariul și îmi vor face companie timp de 15 minute meditând la misterele rozariului cu intenția de a-mi oferi reparație, le promit să-i asist în ceasul morții cu toate harurile necesare mântuirii.*


━━━━━━━━━━━━━━━


🌹 De ce Primele Cinci Sâmbete ale lunii?


Un confesor al Luciei a întrebat-o de ce a fost ales numărul cinci.

Ea l-a întrebat pe Isus, care i-a răspuns:


„Este vorba de a aduce reparație pentru cele 5 ofense aduse Inimii Neprihănite a Mamei Mele”


📖 Cele cinci ofense sunt:


1️⃣ Blasfemiile împotriva Neprihănitei sale Zămisliri.

2️⃣ Ofensele împotriva Fecioriei Ei.

3️⃣ Ofensele împotriva Maternității Ei Divine și refuzul de a o recunoaște ca Mamă a oamenilor.

4️⃣ Opera celor care încurajează în inimile celor mici indiferența, disprețul și chiar ura față de această Mamă Neprihănită.

5️⃣ Lucrarea celor care o ofensează direct în sfintele sale imagini.


━━━━━━━━━━━━━━━


🙏 Rugăciune către Inima Neprihănită a Mariei


Inimă Neprihănită a Mariei, plină de bunătate față de noi, arată-ne iubirea Ta. Flacăra inimii Tale, o, Marie, să coboare peste toți oamenii.

Noi te iubim nespus. Imprimă în inimile noastre iubirea adevărată, astfel încât să avem un dor continuu după Tine.


O, Marie, blândă și smerită cu inima,

adu-ți aminte de noi atunci când ne aflăm în păcat. Tu știi că toți oamenii păcătuiesc. Dăruiește-ne, ca prin Inima Ta Neprihănită, să fim vindecați de orice boală spirituală. Fă să privim mereu bunătatea inimii Tale materne și să ne convertim

prin flacăra inimii Tale. Amin.


━━━━━━━━━━━━━━━


🌹 Pentru a obține Marea Promisiune a Inimii Mariei, este necesar:


1️⃣ Spovada

Să fie făcută în opt zile înainte, cu intenția de a repara ofensele aduse Inimii Neprihănite a Mariei.

Dacă cineva uită această intenție la mărturisire, o poate formula la următoarea spovadă.


2️⃣ Împărtășania

Să fie primită în Harul lui Dumnezeu în Prima Sâmbătă a lunii, cu aceeași intenție reparatoare.


3️⃣ Cinci luni consecutive

Spovada și Împărtășania trebuie repetate cinci luni consecutive, fără întrerupere.


4️⃣ Rozariul și meditația

Recitarea Rozariului Fecioarei Maria și 15 minute de meditație la misterele Rozariului, ținându-i companie Preasfintei Fecioare Maria.


━━━━━━━━━━━━━━━


📚 Surse


🔗 https://www.vaticanstate.va/it/stato-governo/note-generali/santo-del-giorno/2138-28-giugno-cuore-immacolato-della-beata-vergine-maria.html


🔗 https://worldfatima.com/it/la-devozione-dei-primi-sabati


🔗 https://www.sanmarcelloalcorso.eu/preghiere/i%20primi%20cinque%20sabati%20del%20mese.pdf


🔗 https://www.smaurizio.it/wp-content/uploads/2019/09/I-primi-5-Sabati-del-mese.pdf


🔗 https://radiomaria.it/i-primi-cinque-sabati-del-mese/


*Coronița durerilor Mariei* 


În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.


1️⃣ Profeția lui Simeon 


„Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israél şi ca semn de contradicţie – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău!” (Lc. 2,34-35)


🙏 Tatăl nostru… 7 Bucură-te, Marie…


(Varianta scurtă, se anunță durerea Mariei, apoi 1 Bucură-te, Marie)



2️⃣ Fuga în Egipt 


După ce au plecat ei, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosíf, zicând: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Iród are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!”. Sculându-se, [Iosíf] a luat copilul şi pe mama lui în [timpul] nopţii şi a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Iród, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. (Mt. 2,13-15)


🙏 Tatăl nostru… 7 Bucură-te, Marie…


(Varianta scurtă, se anunță durerea Mariei, apoi: 1 Bucură-te, Marie)



3️⃣ Pierderea lui Isus în Ierusalim 


Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalím de Sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalím, dar părinţii lui nu ştiau. Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalím căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. (Lc. 2, 41-46)


🙏 Tatăl nostru… 7 Bucură-te, Marie…


(Varianta scurtă, se anunță durerea Mariei apoi 1 Bucură-te, Marie)


(Opțional, pentru cei doritori să-l cinstească și pe Sfântul Iosif care a fost prezent în viețile lui Isus și Mariei și i-a ocrotit și susținut, după această durere, se poate insera și durerea Mariei legată de moartea Sfântului Iosif - 1x Bucură-te, Marie)



4️⃣ Întâlnirea Mariei cu Isus pe drumul Crucii ✝️


Purtându-şi singur crucea, a ieşit spre locul numit „al Craniului”, care, în ebraică, este numit „Gólgota”, (In. 19,17). “Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau.” (Lc. 23,27)


🙏 Tatăl nostru… 7 Bucură-te, Marie…


(Varianta scurtă, se anunță durerea Mariei, apoi: 1 Bucură-te, Marie)



5️⃣ Răstignirea, patima și moartea lui Isus pe cruce 


“…L-au răstignit pe el şi împreună cu el alţi doi, de o parte şi de alta, iar Isus în mijloc…”

“Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleópa, şi Maria Magdaléna. Aşadar, văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!”. Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el. După aceasta, văzând Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. Era acolo un vas plin cu oţet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oţet şi i l-au apropiat de gură. După ce a luat oţetul, Isus a spus: „S-a împlinit”. Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.” (In 19,18.25-30)


🙏 Tatăl nostru… 7 Bucură-te, Marie…


(Varianta scurtă, se anunță durerea Mariei, apoi: 1 Bucură-te, Marie)



6️⃣ Străpungerea coastei lui Isus și punerea Sa în brațele mamei sale 


“Ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă…”

“…După acestea, Iosíf din Arimatéea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilát să ia trupul lui Isus. Pilát i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus.” (In. 19,34.38)


🙏 Tatăl nostru… 7 Bucură-te, Marie…


(Varianta scurtă, se anunță durerea Mariei, apoi: 1 Bucură-te, Marie)



7️⃣ Înmormântarea lui Isus 


“Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu [uleiuri] aromate, după cum este [obiceiul de înmormântare] la evrei. În locul unde fusese răstignit [Isus] era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu fusese pus nimeni niciodată. Aşadar, pentru că era Ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.” (In. 19,40-42)


🙏 Tatăl nostru… 7 Bucură-te, Marie…


(Varianta scurtă, se anunță durerea Mariei, apoi: 1 Bucură-te, Marie)



🕯️ Să ne rugăm:


O, Dumnezeule, care ai dorit ca viața Sfintei Fecioare Maria să fie marcată de misterul suferinței și al durerii; dăruiește-ne harul de a o urma pe calea credinței și de a ne uni suferințele cu Pătimirea lui Isus Cristos, ca ele să devină prilej de har și instrument de mântuire. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.


(Se poate face și ca Novenă, dacă se face pentru obținerea unui har se adaugă invocația: Isuse pentru durerile și lacrimile Mamei Tale, dăruiește-mi harul …)



📿 Devoțiunea durerilor Mariei este o devoțiune oferită Sfintei Brigita a Suediei, care a fost redescoperită cu ocazia aparițiilor mariane recunoscute de Biserică în Kibeho, Rwanda, în care Sfânta Fecioară Maria cerea răspândirea acestei coronițe.


📜 PROMISIUNI 📜


Sfânta Brigita a Suediei (1303–1373) mărturisea că Sfânta Fecioară Maria a promis să acorde șapte haruri celor care o cinstesc și se apropie de Ea și de Fiul Ei, prin intermediul meditării zilnice a durerilor Ei:


1. Voi dărui pace familiilor lor.

2. Vor fi luminați cu privire la misterele Divine.

3. Îi voi consola în durerile lor și îi voi însoți în munca lor.

4. Le voi oferi ceea ce vor cere, atât timp cât rugămințile lor nu se împotrivesc voinței adorabile a Fiului Meu Dumnezeiesc sau sfințirii sufletelor lor.

5.  Îi voi apăra în luptele lor spirituale împotriva dușmanului infernal și îi voi proteja în fiecare clipă a vieții lor.

6. Îi voi ajuta vizibil în ceasul morții lor — vor vedea chipul mamei lor.

7. Am primit acest har de la Fiul Meu Dumnezeiesc: cei care vor răspândi această devoțiune față de lacrimile și durerile mele vor fi duși direct din această viață pământească la fericirea veșnică, întrucât toate păcatele lor vor fi iertate, iar Fiul Meu le va fi veșnica bucurie și mângâiere.


📌 Sursa: https://ewtn.co.uk/ca-what-are-the-seven-sorrows-of-our-lady-and-what-are-the-graces-promised-to-those-who-pray-its-chaplet-daily/


🕊️ În aparițiile Sfintei Fecioare Maria, recunoscute de Biserică din Kibeho, Rwanda, Sfânta Fecioară Maria cerea oamenilor să reînceapă să se roage această coroniță. Iată un sumar al acestor mesaje, oferite de una dintre vizionare, Nathalie Mukamazimpaka:



“Sfânta Fecioară a insistat asupra necesității rugăciunii. A spus că lumea este rea. Este necesar să ne rugăm, să ne rugăm, să ne rugăm mult pentru această lume care este rea, să ne rugăm pentru păcătoși, să ne rugăm pentru convertirea lor. 


A insistat foarte mult asupra nevoii de convertire: Convertiți-vă la Dumnezeu! Convertiți-vă la Dumnezeu! Convertiți-vă la Dumnezeu!


Spunând că oamenii nu respectă poruncile lui Dumnezeu, că oamenii au inima împietrită, ea ne-a cerut, de asemenea, să medităm la misterele Rozariului și să îl recităm în fiecare zi.


Ne-a învățat și Rozariul celor Șapte Dureri. Ne-a cerut să îl recităm în fiecare _marți și vineri._


Ne-a cerut să ascultăm de Biserică, să-L iubim pe Dumnezeu în adevăr și să-l iubim pe aproapele nostru cu umilință și simplitate.


A vorbit despre necesitatea mortificării, a unui spirit de pocăință și sacrificiu. A vorbit, de asemenea, despre necesitatea suferinței — să ne purtăm suferințele în fiecare zi. A spus că _nimeni nu intră în Cer fără suferință._


Ne-a spus și că faptele de caritate față de cei săraci ne transformă în flori frumoase pe care Dumnezeu le iubește.


Ea a dorit ca aici, la Kibeho, să fie construită o capelă, pentru ca toți să-și amintească aparițiile ei și să se roage pentru Biserică și pentru persoanele consacrate.


Sfânta Maria ne-a vorbit în limba Kinyarwanda [limba Rwandei], cu o voce foarte blândă.”



📌 Sursa: https://marian.org/mary/prayers/chaplet-of-the-seven-sorrows


📿 Coronița în onoarea Lacrimilor Preasfintei Fecioare Maria


Sursa: P. Ghislain Roy, „Rugăciuni și Instrumente de eliberare și vindecare”, Ediția IX, p. 54.


Sursa originală: www.nossasenhoradaslagrimas.com/br/coroa-de-nossa-senhora-das-lagrimas/


(8 martie 1930, Campinas – Brazilia. Revelație în timpul unei apariții a Preasfintei Fecioare către sora Amalia: „Iată Coronița lacrimilor mele. Fiul meu o încredințează institutului tău ca moștenire.”


„El ți-a revelat deja invocațiile. El dorește să fiu onorată în mod deosebit cu această rugăciune și va acorda mari haruri tuturor celor care vor recita această coroniță și îl vor ruga în numele lacrimilor mele. Această coroniță va servi la convertirea multor păcătoși și în mod special a adepților spiritismului. Institutului vostru îi va fi rezervată marea cinste de a readuce în sânul Sfintei Biserici și de a converti un număr mare de adepți ai acestei secte nefaste. Diavolul va fi învins prin această coroniță, iar lucrarea lui infernală va fi distrusă.”)


Isus: „Fiica Mea, ceea ce oamenii îmi vor cere prin lacrimile Mamei Mele, Eu le voi dărui cu iubire.” (Campinas, 08-11-1929)



Coronița este alcătuită din 49 de bobițe, împărțite în grupe de câte 7  și separate de 7 bobițe mari; se încheie cu 3 bobițe mici.



Rugăciunea inițială


O, Isuse, Dumnezeul nostru Răstignit, prosternați la picioarele Tale, îți oferim lacrimile Celei care Te-a însoțit pe drumul dureros al Calvarului, cu o iubire atât de arzătoare și plină de compasiune.

Ascultă-ne, o Bunule Învățător, rugăciunile și cererile noastre, din iubire pentru Lacrimile Preasfintei Tale Mame. Dă-ne harul de a înțelege învățăturile dureroase pe care ni le oferă lacrimile acestei Bune Mame, pentru ca să împlinim întotdeauna Sfânta Ta Voință pe pământ și să fim găsiți vrednici de a Te lăuda și slăvi veșnic în Cer.



Pe bobițele mari (x1)


O, Isuse, privește lacrimile Celei care Te-a iubit cel mai mult pe pământ și Te iubește cel mai arzător în Cer.


Pe bobițele mici (x7)


O, Isuse, ascultă rugăciunile noastre, pentru lacrimile Sfintei Tale Mame.



La final, de 3 ori


O, Isuse, privește lacrimile Celei care Te-a iubit cel mai mult pe pământ.



Rugăciunea finală


O, Marie, Mamă a frumoasei iubiri, Mamă a durerii și a milostivirii, Te rugăm să unești rugăciunile Tale cu ale noastre, pentru ca Fiul Tău Dumnezeiesc, căruia ne adresăm cu încredere, în virtutea lacrimilor Tale, să ne asculte cererile și să ne dăruiască, pe lângă harurile pe care I le cerem, coroana gloriei în veșnicie. Amin.



– Mamă Îndurerată, lacrimile Tale să distrugă puterea iadului.

– Prin Dumnezeiasca Ta Blândețe, o, Isuse cu mâinile strâns legate, mântuiește lumea de rătăcirea care o amenință.



Aprobări ecleziastice


• Imprimatur: † Episcopul Francisco de Campos Barreto, Dieceza de Campinas, SP (Brazilia), 8 martie 1931

• Imprimatur: † Episcopul Michael James Gallagher, Dieceza de Detroit, MI (Statele Unite), 22 martie 1935

• Imprimatur: † Arhiepiscopul John Robert Roach, D.D., Arhidieceza de Saint Paul și Minneapolis, MN (Statele Unite)

• Nihil obstat nr. 924/1935: Ansgarus Borsiczky, Cenzor Diecezan la Sopron (Ungaria), 25 mai 1935

• Imprimatur: † Episcopul Stephanus Breyer, Dieceza de Győr (Ungaria), 13 iulie 1935

• Imprimatur: † Vicar General Ferdinand Buchwieser, Arhidieceza de München și Freising (Germania), 22 martie 1935

joi, 3 septembrie 2026

4 septembrie - Prima Vineri din lună – Devoțiunea la Inima Preasfântă a lui Isus

În prima vineri a fiecărei luni, Biserica îi invită pe credincioși să cinstească Inima Preasfântă a lui Isus, amintind în mod special promisiunile făcute de Isus Sfintei Maria Margareta Alacoque.


✨ Marea Promisiune


Isus i-a spus Sfintei Maria Margareta Alacoque:


„Tuturor celor care, timp de nouă luni consecutive, se vor împărtăși în prima vineri a fiecărei luni, le promit harul perseverenței finale: ei nu vor muri în neplăcerea Mea, ci vor primi Sfintele Sacramente, iar Inima Mea le va fi refugiu sigur în acel moment extrem.”


Cum se poate obține harul Marii Promisiuni?


Pentru a primi acest har este necesar:


• 🙏 Să te apropii de Sfânta Împărtășanie în stare de har, deci după ce te-ai spovedit.

• ⛪ Spovada poate fi făcută în cele 8 zile înainte de prima vineri a lunii, sau înainte de Sfânta Liturghie în cazul în care starea sufletului o cere.

• ❤️‍🔥 Să primești Sfânta Împărtășanie în fiecare primă vineri a lunii timp de nouă luni consecutive, fără întrerupere.


———————


Rugăciune către Inima Preasfântă a lui Isus


Inimă Dumnezeiască a lui Isus, îți ofer, prin Inima Neprihănită a Mariei, Maica Bisericii, în unire cu Jertfa Euharistică, rugăciunile, acțiunile, bucuriile și suferințele acestei zile, ca ispășire pentru păcatele lumii întregi și pentru mântuirea tuturor oamenilor, în harul Duhului Sfânt și spre slava Tatălui Ceresc. Amin. 


———————


📚 Surse:


🔗 https://www.vaticannews.va/it/festivita-liturgiche/sacro-cuore-di-gesu.html

🔗 https://www.diocesiaversa.it/wp-content/uploads/sites/2/2021/09/Nove-Primi-Venerdì-del-Mese-diocesi-Aversa.pdf

🔗 https://www.smaurizio.it/wp-content/uploads/2019/09/Sacro-Cuore-Primi-9-venerdì-.pdf

miercuri, 2 septembrie 2026

Prima zi de Joi a lunii septembrie - Cinstirea și ispășirea față de Euharistie

 3 septembrie - Prima zi de Joi a lunii septembrie

——————-

Devoțiunea celor șase prime joi ale lunii – Fericita Alexandrina Maria da Costa


Continuăm parcursul Devoțiunii celor Șase Prime Joi ale lunii.

————-


Isus (către Fericita Alexandrina Maria da Costa): 


„Fiica mea, fă ca Eu să fiu iubit, consolat și reparat în Euharistia Mea. _Spune în numele Meu, că toți cei  care vor primi Sfânta Împărtășanie cu umilință sinceră, fervoare și iubire în Primele Șase Joi consecutive ale lunii și vor petrece o oră de adorație în fața Tabernacolului, în uniune intimă cu Mine, le promit raiul. Ei să cinstească rănile Mele sfinte, prin Euharistie, onorând mai întâi rana umărului Meu sfânt, care este atât de puțin amintită. Cei care, amintindu-și rănile Mele, își vor aminti și de durerile Preasfintei Mele Mame și ne vor cere haruri spirituale și trupești, au promisiunea Mea că le vor fi acordate, cu excepția cazului în care ar fi dăunătoare sufletelor lor. În momentul morții lor, o voi lua pe Preasfânta Mea Mamă alături de mine pentru a-i apăra._


Vorbește despre Euharistie, dovada iubirii infinite; ea este hrana sufletelor. Spune sufletelor să Mă iubească, să trăiască unite cu mine în timpul muncii lor; în casele lor, atât ziua, cât și noaptea, să îngenuncheze des în spirit și, cu capul plecat, să spună: *„Isuse, te ador în toate locurile în care trăiești în Preasfântul Sacrament; îți țin companie pentru cei care te disprețuiesc, te iubesc pentru toți cei care nu te iubesc, îți ofer mângâiere pentru cei care te ofensează. Isuse, vino în inima mea!”*. Aceste momente vor fi pentru Mine o mare bucurie și mângâiere. Câte crime se comit împotriva Mea în Euharistie!”


📖 Sursa: https://blog.editriceshalom.it/i-sei-primi-giovedi-del-mese-il-segreto-rivelato-dalla-beata-alexandrina-maria-da-costa/


🔗 Pentru mai multe informații despre Fericita Alexandrina Maria da Costa, consultați următorul link: https://www.vatican.va/news_services/liturgy/saints/ns_lit_doc_20040425_da-costa_en.html

marți, 1 septembrie 2026

Prima zi de miercuri a lunii septembrie - cinstirea Inimii Preacurate a Sfântului Iosif

În această primă miercuri din lună, vă propun parcursul devoțiunii primelor 5 Miercuri din lună, dedicate cinstirii Inimii Preacurate a Sfântul Iosif, cel care ne obține nenumărate haruri prin mijlocirea sa. Să-i cerem să ne mijlocească darul păcii în familiile noastre, în anturajul nostru și în lumea întreagă, deoarece el este un puternic mijlocitor, alături de Preasfânta Fecioară Maria.


Ce avem de făcut pentru a împlini această devoțiune a Primelor 5 Miercuri ale lunii?


- Un rozariu cu misterele de bucurie, meditând și la prezența Sfântului Iosif în cadrul acestora

- ⁠Rugăciunile în cinstea celor 7 dureri și bucurii ale Sfântului Iosif



Rugăciuni în cinstea celor 7 dureri și bucurii ale Sfântului Iosif 🕊️


1️⃣ O, soțule preacurat al Sfintei Fecioare Maria, pe cât de mare a fost suferința și chinul tău atunci când ai crezut că trebuie să o părăsești pe mireasa ta neprihănită, tot atât de mare ți-a fost bucuria când Îngerul ți-a descoperit marele mister al Întrupării.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să mângâi sufletele noastre cu bucuria unei vieți bune și a unei morți sfinte, precum a fost a ta lângă Isus și Maria.


Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.


Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


2️⃣ O, Patriarhule preafericite, durerea ce ai simțit-o văzându-l pe Pruncul Isus născându-se în atâta sărăcie, ți s-a preschimbat repede într-o bucurie cerească, atunci când ai auzit cântarea îngerilor și ai văzut slava acelei nopți strălucite.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să ne dobândești harul ca, după călătoria acestei vieți, să trecem la ascultarea laudelor îngerești și la bucuria strălucirii slavei cerești.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


3️⃣ O, îndeplinitorule ascultător al legilor dumnezeiești, Preascumpul Sânge al Pruncului Isus, vărsat la circumciziune, ți-a străpuns inima, dar numele de Isus ți-a reînsuflețit-o, umplând-o de mulțumire.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, alungând păcatul din inima noastră, murind, să ne dăm sufletul cu preasfântul nume al lui Isus în inimă și pe buze.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


4️⃣ O, preacredinciosule sfinte Iosife, ție ți-au fost descoperite misterele mântuirii noastre. Dacă prorocia lui Simeon despre cele ce aveau de suferit Isus și Maria ți-a pricinuit o durere amară, mântuirea și învierea slăvită te-au umplut de bucurie.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul de a face și noi parte din numărul celor care, prin Isus și mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, vor învia în măreție.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


5️⃣ O, păzitorule preaveghetor al întrupatului Fiu al lui Dumnezeu, ce necaz ai avut în a-l hrăni și sluji pe Fiul Celui Preaînalt, mai cu seamă când ai fugit în Egipt! Dar cât de mare a trebuit să fie și bucuria ta, avându-l pururea cu tine pe același Dumnezeu.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, ținând departe de noi pe vrăjmașul din iad, să cadă din inima noastră orice idol al dragostei și, închinându-ne cu totul slujirii lui Isus și Mariei, să trăim și să murim fericiți, ajutați numai de dânșii.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


6️⃣ O, îngere al pământului, când l-ai văzut pe Regele Cerului supus poruncilor tale, dacă mângâierea ta a fost tulburată de frica lui Archelau, apoi, liniștindu-te îngerul, ai locuit bucuros la Nazaret, împreună cu Isus și Maria.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, alungând din inima noastră orice teamă vătămătoare, să ne bucurăm de pacea sufletului și să trăim uniți cu Isus și Maria.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


7️⃣ O, model al sfințeniei, când l-ai pierdut fără vina ta pe copilul Isus, l-ai căutat trei zile întregi, până când l-ai găsit în Templu între învățători, spre marea ta fericire.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să mijlocești pentru noi, ca să nu pierdem pe Isus prin păcat, dar dacă l-am pierde, să-l căutăm din nou cu inima smerită, până ce-l vom găsi plin de milostivire, mai cu seamă în ceasul morții noastre.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


V: Roagă-te pentru noi, Sfinte Iosife

R: Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.


Să ne rugăm:

Dumnezeule, care printr-o pronie nespusă ai binevoit să-l alegi pe Sfântul Iosif de soț al Preasfintei Născătoare, fă, Te rugăm, ca și noi să ne învrednicim a-l avea drept mijlocitor în Cer pe acela pe care-l cinstim pe Pământ ca pe un ocrotitor al nostru. Tu, Care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.



🌹 Misterele de Bucurie ale Sfântului Rozariu al Fecioarei Maria 


1️⃣ Buna Vestire 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (1,26-31.38)


În luna a şasea, îngerul Gabriél a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galiléea, al cărei nume era Nazarét, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosíf, din casa lui Davíd. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”. Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. […] Atunci, Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui


O, Isuse al meu, iartă-ne păcatele, ferește-ne de focul iadului și du în Cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila Ta. Amin


2️⃣ Vizita Fecioarei Maria la Elisabeta


Din Evanghelia după Sfântul Luca (1,39-45)


În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iúda. A intrat în casa lui Zaharía şi a salutat-o pe Elisabéta. Când a auzit Elisabéta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabéta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este [dată] mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


3️⃣ Nașterea lui Isus 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,1.4-7)


Şi Iosíf a urcat din Galiléea, din cetatea Nazarét, către Iudéea, în cetatea lui Davíd, care se numeşte Betleém, întrucât era din casa şi din familia lui Davíd, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


4️⃣ Fecioara Maria și Iosif îl prezintă pe Isus în templu 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,22.25a.27-28.33-35)


Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, au dus pruncul la Ierusalím ca să-l ofere Domnului.  Şi iată că era la Ierusalím un om cu numele Simeón; A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu […]. Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeón i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israél şi ca semn de contradicţie – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


5️⃣ Pierderea și Regăsirea lui Isus în Templu 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,41-43.45-46.48-49)


Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalím de Sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalím, dar părinţii lui nu ştiau.  Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalím căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!”. El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


Rugăciuni conclusive:


Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, Bucură-te.

Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei.

Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi.

Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi

şi după surghiunul acesta, aratâ-ni-l nouă pe Isus, binecuvântat rod al trupului tău.

O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria.


Să ne rugăm:


Dumnezeule, al cărui Unul‑Născut, prin viața, moartea și învierea Sa ne‑a pregătit răsplata mântuirii veșnice, dă‑ne, Te rugăm, harul ca, cinstind aceste mistere prin Rozariul Preasfintei Fecioare Maria, să imităm ceea ce ele cuprind și să dobândim ceea ce ele făgăduiesc, prin același Cristos, Domnul nostru. Amin.


Consacrare către Inima Preacastă a Sfântului Iosif


O, Inimă Preacastă și umilă a Sfântului Iosif, eu mă consacru ție, deoarece în tine toate sufletele sunt protejate. Din iubire pentru tine, mă abandonez ție. Amin.


De asemenea nu uitați că puteți descărca gratuit cartea în format pdf. _Rugăciuni către Sfântul Iosif_ accesând următorul link: 

duminică, 30 august 2026

Rugăciune pentru Botezul Spiritual al Copilașilor Avortați

(29 Iulie 1998)


Tată Ceresc, iubirea Ta este veșnică. În oceanul Tău de iubire, ai mântuit lumea prin Fiul Tău, Unul-Născut, Isus Cristos. Privește acum la Fiul Tău Unic, răstignit pe Cruce, care sângerează constant din iubire pentru Poporul Său și iartă lumea Ta. Purifică și botează copilașii avortați cu Sângele Prețios și Apa din Coasta Preasfântă a Fiului Tău, Isus Cristos, care atârnă mort pe Cruce pentru mântuirea lor. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Fie ca ei, prin Sfânta Moarte a lui Isus Cristos, să dobândească viața cea veșnică, prin Rănile Sale, să fie vindecați și prin Sângele Său Prețios, să fie eliberați. De acolo din Cer, ei să se bucure împreună cu sfinții Tăi. Amin.


📖 Sursa: Association of the Precious Blood International. Precious Blood of Jesus Daily Devotional: A Prayer Book (pdf), p. 109.


La dispoziția dumneavoastră se află acum gratuit mai multe cărți de rugăciune și lecturi spirituale în format electronic, care pot fi descărcate, în format electronic (pdf.) de la următoarele link-uri:


Coronița îngerească a lui Dumnezeu și a Sfintei Fecioare Maria, Trandafirul tainic: https://cutt.ly/hcZDM8d


Isus Regele Tuturor Națiunilor: https://cutt.ly/NcyegwM


Sfânta Liturghie revelată Catalinei Rivas și revelațiile ei (fragment): https://cutt.ly/5cyeIY9


Chipul Preasfânt al lui Isus: https://cutt.ly/gcyeLsz


Devoțiunea zilnică în cinstea Sângelui Prețios al lui Isus: https://cutt.ly/Ccye6m2


Inima Preacastă a Sfântului Iosif: https://cutt.ly/0cyrpMk


Marie Julie Jahenny, mistica stigmatizată din Bretania și remediile revelate ei pentru timpurile pedepselor: https://cutt.ly/qcyrEhc


Noaptea de veghe și rugăciuni în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail: https://cutt.ly/2cyrCya


Carte de rugăciuni - o carte complexă care conține rugăciuni pentru răposați, detalii despre Flacăra de iubire, rugăciuni în cinstea sfinților etc., creată specială pentru a fi distribuită tuturor credincioșilor, mai ales celor care nu au încredere în rugăciunile recente, cartea fiind alcătuită din rugăciuni cu surse diferite și citate: https://cutt.ly/ocytCNp