miercuri, 3 iunie 2026

Prima Joi a lunii iunie - Corpus Domini

——————-

Devoțiunea celor șase prime joi ale lunii – Fericita Alexandrina Maria da Costa

————-


Isus (către Fericita Alexandrina Maria da Costa): 


„Fiica mea, fă ca Eu să fiu iubit, consolat și reparat în Euharistia Mea. Spune în numele Meu, că toți cei  care vor primi Sfânta Împărtășanie cu umilință sinceră, fervoare și iubire în Primele Șase Joi consecutive ale lunii și vor petrece o oră de adorație în fața Tabernacolului, în uniune intimă cu Mine, le promit raiul. Ei să cinstească rănile Mele sfinte, prin Euharistie, onorând mai întâi rana umărului Meu sfânt, care este atât de puțin amintită. Cei care, amintindu-și rănile Mele, își vor aminti și de durerile Preasfintei Mele Mame și ne vor cere haruri spirituale și trupești, au promisiunea Mea că le vor fi acordate, cu excepția cazului în care ar fi dăunătoare sufletelor lor. În momentul morții lor, o voi lua pe Preasfânta Mea Mamă alături de mine pentru a-i apăra.


Vorbește despre Euharistie, dovada iubirii infinite; ea este hrana sufletelor. Spune sufletelor să Mă iubească, să trăiască unite cu mine în timpul muncii lor; în casele lor, atât ziua, cât și noaptea, să îngenuncheze des în spirit și, cu capul plecat, să spună: „Isuse, te ador în toate locurile în care trăiești în Preasfântul Sacrament; îți țin companie pentru cei care te disprețuiesc, te iubesc pentru toți cei care nu te iubesc, îți ofer mângâiere pentru cei care te ofensează. Isuse, vino în inima mea!”. Aceste momente vor fi pentru Mine o mare bucurie și mângâiere. Câte crime se comit împotriva Mea în Euharistie!”


📖 Sursa: https://blog.editriceshalom.it/i-sei-primi-giovedi-del-mese-il-segreto-rivelato-dalla-beata-alexandrina-maria-da-costa/


🔗 Pentru mai multe informații despre Fericita Alexandrina Maria da Costa, consultați următorul link: https://www.vatican.va/news_services/liturgy/saints/ns_lit_doc_20040425_da-costa_en.html

marți, 2 iunie 2026

Prima zi de miercuri a lunii iunie - cinstirea Inimii Preacurate a Sfântului Iosif (a treia miercuri din cele 5 prime miercuri dedicate Sf. Iosif)

În această primă miercuri din luna iunie, vă propun continuarea parcursului devoțiunii primelor 5 Miercuri din lună, dedicate cinstirii Inimii Preacurate a Sfântul Iosif, care ne obține nenumărate haruri prin mijlocirea sa. Să-i cerem Sfântului Iosif să ne mijlocească darul păcii în familiile noastre, în anturajul nostru și în lumea întreagă, deoarece el este un puternic mijlocitor, alături de Preasfânta Fecioară Maria.


Ce avem de făcut pentru a împlini această devoțiune a Primelor 5 Miercuri ale lunii?


- Un rozariu cu misterele de bucurie, meditând și la prezența Sfântului Iosif în cadrul acestora

- ⁠Rugăciunile în cinstea celor 7 dureri și bucurii ale Sfântului Iosif



*Rugăciuni în cinstea celor 7 dureri și bucurii ale Sfântului Iosif* 🕊️


1️⃣ O, soțule preacurat al Sfintei Fecioare Maria, pe cât de mare a fost suferința și chinul tău atunci când ai crezut că trebuie să o părăsești pe mireasa ta neprihănită, tot atât de mare ți-a fost bucuria când Îngerul ți-a descoperit marele mister al Întrupării.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să mângâi sufletele noastre cu bucuria unei vieți bune și a unei morți sfinte, precum a fost a ta lângă Isus și Maria.


Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.


Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


2️⃣ O, Patriarhule preafericite, durerea ce ai simțit-o văzându-l pe Pruncul Isus născându-se în atâta sărăcie, ți s-a preschimbat repede într-o bucurie cerească, atunci când ai auzit cântarea îngerilor și ai văzut slava acelei nopți strălucite.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să ne dobândești harul ca, după călătoria acestei vieți, să trecem la ascultarea laudelor îngerești și la bucuria strălucirii slavei cerești.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


3️⃣ O, îndeplinitorule ascultător al legilor dumnezeiești, Preascumpul Sânge al Pruncului Isus, vărsat la circumciziune, ți-a străpuns inima, dar numele de Isus ți-a reînsuflețit-o, umplând-o de mulțumire.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, alungând păcatul din inima noastră, murind, să ne dăm sufletul cu preasfântul nume al lui Isus în inimă și pe buze.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


4️⃣ O, preacredinciosule sfinte Iosife, ție ți-au fost descoperite misterele mântuirii noastre. Dacă prorocia lui Simeon despre cele ce aveau de suferit Isus și Maria ți-a pricinuit o durere amară, mântuirea și învierea slăvită te-au umplut de bucurie.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul de a face și noi parte din numărul celor care, prin Isus și mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, vor învia în măreție.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


5️⃣ O, păzitorule preaveghetor al întrupatului Fiu al lui Dumnezeu, ce necaz ai avut în a-l hrăni și sluji pe Fiul Celui Preaînalt, mai cu seamă când ai fugit în Egipt! Dar cât de mare a trebuit să fie și bucuria ta, avându-l pururea cu tine pe același Dumnezeu.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, ținând departe de noi pe vrăjmașul din iad, să cadă din inima noastră orice idol al dragostei și, închinându-ne cu totul slujirii lui Isus și Mariei, să trăim și să murim fericiți, ajutați numai de dânșii.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


6️⃣ O, îngere al pământului, când l-ai văzut pe Regele Cerului supus poruncilor tale, dacă mângâierea ta a fost tulburată de frica lui Archelau, apoi, liniștindu-te îngerul, ai locuit bucuros la Nazaret, împreună cu Isus și Maria.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, alungând din inima noastră orice teamă vătămătoare, să ne bucurăm de pacea sufletului și să trăim uniți cu Isus și Maria.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


7️⃣ O, model al sfințeniei, când l-ai pierdut fără vina ta pe copilul Isus, l-ai căutat trei zile întregi, până când l-ai găsit în Templu între învățători, spre marea ta fericire.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să mijlocești pentru noi, ca să nu pierdem pe Isus prin păcat, dar dacă l-am pierde, să-l căutăm din nou cu inima smerită, până ce-l vom găsi plin de milostivire, mai cu seamă în ceasul morții noastre.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


V: Roagă-te pentru noi, Sfinte Iosife

R: Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.


Să ne rugăm:

Dumnezeule, care printr-o pronie nespusă ai binevoit să-l alegi pe Sfântul Iosif de soț al Preasfintei Născătoare, fă, Te rugăm, ca și noi să ne învrednicim a-l avea drept mijlocitor în Cer pe acela pe care-l cinstim pe Pământ ca pe un ocrotitor al nostru. Tu, Care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.



🌹 Misterele de Bucurie ale Sfântului Rozariu al Fecioarei Maria 


1️⃣ Buna Vestire 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (1,26-31.38)


În luna a şasea, îngerul Gabriél a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galiléea, al cărei nume era Nazarét, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosíf, din casa lui Davíd. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”. Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. […] Atunci, Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui


O, Isuse al meu, iartă-ne păcatele, ferește-ne de focul iadului și du în Cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila Ta. Amin


2️⃣ Vizita Fecioarei Maria la Elisabeta


Din Evanghelia după Sfântul Luca (1,39-45)


În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iúda. A intrat în casa lui Zaharía şi a salutat-o pe Elisabéta. Când a auzit Elisabéta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabéta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este [dată] mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


3️⃣ Nașterea lui Isus 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,1.4-7)


Şi Iosíf a urcat din Galiléea, din cetatea Nazarét, către Iudéea, în cetatea lui Davíd, care se numeşte Betleém, întrucât era din casa şi din familia lui Davíd, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


4️⃣ Fecioara Maria și Iosif îl prezintă pe Isus în templu 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,22.25a.27-28.33-35)


Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, au dus pruncul la Ierusalím ca să-l ofere Domnului.  Şi iată că era la Ierusalím un om cu numele Simeón; A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu […]. Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeón i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israél şi ca semn de contradicţie – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


5️⃣ Pierderea și Regăsirea lui Isus în Templu 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,41-43.45-46.48-49)


Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalím de Sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalím, dar părinţii lui nu ştiau.  Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalím căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!”. El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


Rugăciuni conclusive:


Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, Bucură-te.

Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei.

Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi.

Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi

şi după surghiunul acesta, aratâ-ni-l nouă pe Isus, binecuvântat rod al trupului tău.

O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria.


Să ne rugăm:


Dumnezeule, al cărui Unul‑Născut, prin viața, moartea și învierea Sa ne‑a pregătit răsplata mântuirii veșnice, dă‑ne, Te rugăm, harul ca, cinstind aceste mistere prin Rozariul Preasfintei Fecioare Maria, să imităm ceea ce ele cuprind și să dobândim ceea ce ele făgăduiesc, prin același Cristos, Domnul nostru. Amin.


Consacrare către Inima Preacastă a Sfântului Iosif


O, Inimă Preacastă și umilă a Sfântului Iosif, eu mă consacru ție, deoarece în tine toate sufletele sunt protejate. Din iubire pentru tine, mă abandonez ție. Amin.


De asemenea nu uitați că puteți descărca gratuit cartea în format pdf. _Rugăciuni către Sfântul Iosif_ accesând următorul link: https://drive.google.com/file/d/12BmNDKBx_JFgmgfDCl-W1SzDks7toIIu/view?usp=drivesdk

Prima marți a lunii iunie – Cinstirea Sfântului Chip al lui Isus

La 31 mai 1938, Fecioara Maria i-a cerut Fericitei Maria Pierina de Micheli ca cei care vor purta scapularul (sau medalia) Sfântului Chip să facă și o vizită în fiecare marți la SS. Sacrament, pentru a repara jignirile primite de Sfântul Chip în dureroasa Sa Patimă. În schimb, în 1939, Isus i-a spus Beatei Maria Pierina: „Doresc ca Chipul Meu să fie onorat într-un mod deosebit în fiecare marți.”


Rugăciunea Fericitei Maria Pierina de Micheli către Sfântul Chip al lui Isus


Luminează, Doamne, Fața Ta asupra noastră, pentru ca doar în lumina Ta Divină să putem înțelege tainele și dureroasa frumusețe a Sfântului Tău Chip.


Lacrimile de sânge care ți-au udat obrajii nevinovați îmi vorbesc despre agonia Ta din Ghetsimani, martiriul cumplit al sufletului Tău în fața viziunii oribile a nerecunoștinței păcatelor, pe care, împins de iubirea Ta infinită, ai dorit să ți le asumi.


Ochii Tăi văluiți îmi vorbesc despre o tristețe mortală, iar gura Ta divină pare să se deschidă și să repete:


„Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac.”


O, Isuse, ajută-ne ca în timp ce dorim să contemplăm Sfântul Tău Chip, să pătrundem în abisurile durerii și iubirii Inimii Tale, să facem ca durerile Tale să devină ale noastre și să unim sărmanele noastre reparații cu ale Tale. Am vrea să ștergem lacrimile Tale cu acceptarea generoasă a Sfintei Tale Voințe, prin sacrificiu și suferință. Am vrea, o, Isuse, să Te contemplăm cu aceeași durere cu care Te-a contemplat Preasfânta Ta Mamă în dureroasa Ta Patimă, dar fiind acest lucru imposibil pentru sărmana noastră fire, depunem intențiile, faptele și inimile noastre în Mâinile Mariei, ca Ea să le purifice și să le facă mai plăcute privirii Tale Divine.


O, Isuse, permite-ne să repetăm împreună cu Psalmistul această frumoasă invocație:


„Chipul Meu Te-a căutat; Chipul Tău îl voi căuta eu, Doamne” (Ps. XVI) și, așteptând să Te contemplăm deslușit în Cer, fă ca să umblăm mereu în lumina Sfântului Tău Chip, ca trăsăturile Tale divine să se imprime în inimile noastre și să fie bucuria noastră, și să suferim pentru Tine. Amin. 



🔹 Surse disponibile online

 • Suore Missionarie della Divina Rivelazione (italiană):

https://www.divinarivelazione.org/martedi-prima-del-mercoledi-delle-ceneri-devozione-al-santo-volto-di-gesu/

 • Congregazione Figlie dell’Immacolata Concezione (italiană):

www.missionariavoltosantomadrepierina.it/devozione_volto_santo_madre_pierina_de_micheli.html

 • The Marian Franciscans (engleză):

https://www.themarianfranciscans.org/post/devotion-to-the-holy-face-of-jesus

 • Jurnalul Fericitei Maria Pierina di Micheli (1940–1945) disponibil online:

https://divinavoluntas.it/files/Diario-della-beata-Madre-Pierina-De-Micheli,-APOSTOLA-DEL-VOLTO-SANTO.pdf

luni, 1 iunie 2026

Prima zi de luni din luna iunie – Devoțiunea în cinstea Inimii Tatălui Ceresc

Vă invit să continuăm parcursul de creștere a relației de iubire pe care o avem față de Tatăl Ceresc, prin devoțiunea pe care să i-o oferim timp de 8 luni, în primele zile de luni ale fiecărei luni.



În mod concret, să urmăm acești pași:


🔹*1. Să căutăm să ne spovedim pentru prima zi de luni, să participăm la Sfânta Liturghie, și să primim Sfânta Euharistie.* (putem fi spovediți deja dacă ultima spovadă a avut loc cu maxim 8 zile înainte și nu am făcut între timp un păcat de moarte)



❓ De ce?


Atunci când îl primim pe Isus în Preasfântul Sacrament, îl primim de asemenea și pe Tatăl Ceresc înăuntrul nostru. El este Cel ce este, Una cu Fiul Său, așa cum Isus este una cu El, iar Ei sunt Una cu Duhul Sfânt. Ei sunt uniți în Voința lor și în Iubirea lor, legați fiind unul de celălalt în Misterul Sfintei Treimi.


Prin urmare, atunci când îl primim pe Isus în Euharistie, noi nu îl primim doar pe Isus, ci și pe Tatăl Ceresc care dorește să locuiască în noi, alături de Duhul Sfânt. 



🔹 *2. Să recităm Misterele de durere ale Sfântului Rozariu al Fecioarei Maria, meditând la Iubirea și Sacrificiul pe care l-a făcut Tatăl Ceresc, jertfindu-l pe Fiul său Unul Născut, Isus Cristos ✝️, pentru mântuirea fiecăruia dintre noi.*


Oferind aceste rugăciuni, vom obține vindecare pentru propriile noastre răni, dar și pentru Rănile și ofensele pe care i le aducem lui Dumnezeu zilnic prin păcatele noastre.



🔹*3. Să încercăm să-l iubim pe Tatăl Ceresc din întreaga noastră ființă* 


Să căutăm să răspundem la iubirea Tatălui Ceresc pe care ne-o oferă în fiecare moment, cu iubire. Să încercăm să-l iubim pe Dumnezeu Tatăl cu întreaga noastră inimă, cu întreaga noastră minte, cu tot sufletul și cu toată tăria noastră. 


Dumnezeu Tatăl, la fel ca și Isus, își dorește să-i oferim iubirea și afecțiunea noastră. 


Să-i spunem că îl iubim și că dorim să împlinim Voința Lui, precum și că dorim să trăim în aceasta. 


Să ne rugăm de asemenea cu încredere rugăciunea Tatăl nostru. Această rugăciune este atât de puternică, deoarece Isus însuși este Cel care i-a cerut Tatălui ca Voința sa să se împlinească pe pământ, la fel ca și în Cer.


Nimeni nu poate spune că împlinește Voința lui Dumnezeu însă dacă nu trăiește și cinstește Iubirea lui Dumnezeu. 



🔹*4. Să spunem rugăciuni scurte pline de iubire față de Dumnezeu, precum: „Te iubesc, Tată și mă dăruiesc Ție.”*



🔹*5. Să ne consacrăm Tatălui Ceresc și Iubirii și Voinței sale pentru noi.*


_Consacrare la Dumnezeu Tatăl_ 


Tatăl nostru care ești în Cer, mă apropii de Tronul Tău și îți cer să-mi dăruiești harul de a mă ascunde în Inima Ta Preasfântă. Ajută-mă să te iubesc și să te ador cu toată inima și cu tot sufletul meu. O, Tată Atotputernic, iubește-mă și permite-mi să te iubesc, ca și eu să fiu una cu Voința Ta Preasfântă. Tu, Dumnezeul meu, ești Creatorul Meu și Tatăl Milostivirii și al Iubirii și în Tine eu îmi pun încrederea, pentru ca iubirea Ta să devină a mea, iar Voința Ta să devină voința mea și astfel să trăiesc și să împlinesc Voința Ta, nu doar în lumea aceasta, ci și în următoarea. O, Preamilostivă și Iubitoare Inimă a Tatălui Ceresc, te iubesc și mă încred în Tine, prin Fiul Tău, Isus Cristos. Amin. 




…Tatăl va răspunde rugăciunilor și jertfei noastre de iubire și ne va dărui, prin Fiul Său, Isus, pace, iertare și ocrotire față de rău, chiar și pentru pedeapsele pe care le-am merita pentru păcatele noastre. El însuși ne va apropia de Sine, ne va îndepărta de păcat și ne va vindeca rănile, fie ele emoționale, spirituale sau de altă natură, așa cum și noi am căutat să-L mângâiem cu iubirea și afecțiunea noastră, pentru rănile păcatelor pe care noi și lumea întreagă le aducem Iubirii Sale.

sâmbătă, 30 mai 2026

Medjugorje – Mesajul Sfintei Fecioare Maria, Regina Păcii – 25 mai 2026

„Dragi copii! Acest timp să fie pentru voi un timp de rugăciune și de post. Copilașilor, în iubire întoarceți-vă la Dumnezeu, care este pacea voastră. Eu sunt cu voi, copilașilor, și vă iubesc cu tandrețea mea maternă. Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele.”


(Cu aprobare ecleziastică).