miercuri, 6 mai 2026

Prima Joi a lunii mai ——————- Devoțiunea celor șase prime joi ale lunii – Fericita Alexandrina Maria da Costa

Isus (către Fericita Alexandrina Maria da Costa): 


„Fiica mea, fă ca Eu să fiu iubit, consolat și reparat în Euharistia Mea. Spune în numele Meu, că toți cei  care vor primi Sfânta Împărtășanie cu umilință sinceră, fervoare și iubire în Primele Șase Joi consecutive ale lunii și vor petrece o oră de adorație în fața Tabernacolului, în uniune intimă cu Mine, le promit raiul. Ei să cinstească rănile Mele sfinte, prin Euharistie, onorând mai întâi rana umărului Meu sfânt, care este atât de puțin amintită. Cei care, amintindu-și rănile Mele, își vor aminti și de durerile Preasfintei Mele Mame și ne vor cere haruri spirituale și trupești, au promisiunea Mea că le vor fi acordate, cu excepția cazului în care ar fi dăunătoare sufletelor lor. În momentul morții lor, o voi lua pe Preasfânta Mea Mamă alături de mine pentru a-i apăra.


Vorbește despre Euharistie, dovada iubirii infinite; ea este hrana sufletelor. Spune sufletelor să Mă iubească, să trăiască unite cu mine în timpul muncii lor; în casele lor, atât ziua, cât și noaptea, să îngenuncheze des în spirit și, cu capul plecat, să spună: „Isuse, te ador în toate locurile în care trăiești în Preasfântul Sacrament; îți țin companie pentru cei care te disprețuiesc, te iubesc pentru toți cei care nu te iubesc, îți ofer mângâiere pentru cei care te ofensează. Isuse, vino în inima mea!”. Aceste momente vor fi pentru Mine o mare bucurie și mângâiere. Câte crime se comit împotriva Mea în Euharistie!”


📖 Sursa: https://blog.editriceshalom.it/i-sei-primi-giovedi-del-mese-il-segreto-rivelato-dalla-beata-alexandrina-maria-da-costa/


🔗 Pentru mai multe informații despre Fericita Alexandrina Maria da Costa, consultați următorul link: https://www.vatican.va/news_services/liturgy/saints/ns_lit_doc_20040425_da-costa_en.html

Prima zi de miercuri a lunii mai - cinstirea Inimii Preacurate a Sfântului Iosif (a treia miercuri din cele 5 prime miercuri dedicate Sf. Iosif)

Ce avem de făcut pentru a împlini această devoțiune a Primelor 5 Miercuri ale lunii?


- Un rozariu cu misterele de bucurie, meditând și la prezența Sfântului Iosif în cadrul acestora

- ⁠Rugăciunile în cinstea celor 7 dureri și bucurii ale Sfântului Iosif



Rugăciuni în cinstea celor 7 dureri și bucurii ale Sfântului Iosif🕊️


1️⃣ O, soțule preacurat al Sfintei Fecioare Maria, pe cât de mare a fost suferința și chinul tău atunci când ai crezut că trebuie să o părăsești pe mireasa ta neprihănită, tot atât de mare ți-a fost bucuria când Îngerul ți-a descoperit marele mister al Întrupării.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să mângâi sufletele noastre cu bucuria unei vieți bune și a unei morți sfinte, precum a fost a ta lângă Isus și Maria.


Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.


Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


2️⃣ O, Patriarhule preafericite, durerea ce ai simțit-o văzându-l pe Pruncul Isus născându-se în atâta sărăcie, ți s-a preschimbat repede într-o bucurie cerească, atunci când ai auzit cântarea îngerilor și ai văzut slava acelei nopți strălucite.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să ne dobândești harul ca, după călătoria acestei vieți, să trecem la ascultarea laudelor îngerești și la bucuria strălucirii slavei cerești.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


3️⃣ O, îndeplinitorule ascultător al legilor dumnezeiești, Preascumpul Sânge al Pruncului Isus, vărsat la circumciziune, ți-a străpuns inima, dar numele de Isus ți-a reînsuflețit-o, umplând-o de mulțumire.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, alungând păcatul din inima noastră, murind, să ne dăm sufletul cu preasfântul nume al lui Isus în inimă și pe buze.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


4️⃣ O, preacredinciosule sfinte Iosife, ție ți-au fost descoperite misterele mântuirii noastre. Dacă prorocia lui Simeon despre cele ce aveau de suferit Isus și Maria ți-a pricinuit o durere amară, mântuirea și învierea slăvită te-au umplut de bucurie.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul de a face și noi parte din numărul celor care, prin Isus și mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, vor învia în măreție.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


5️⃣ O, păzitorule preaveghetor al întrupatului Fiu al lui Dumnezeu, ce necaz ai avut în a-l hrăni și sluji pe Fiul Celui Preaînalt, mai cu seamă când ai fugit în Egipt! Dar cât de mare a trebuit să fie și bucuria ta, avându-l pururea cu tine pe același Dumnezeu.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, ținând departe de noi pe vrăjmașul din iad, să cadă din inima noastră orice idol al dragostei și, închinându-ne cu totul slujirii lui Isus și Mariei, să trăim și să murim fericiți, ajutați numai de dânșii.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


6️⃣ O, îngere al pământului, când l-ai văzut pe Regele Cerului supus poruncilor tale, dacă mângâierea ta a fost tulburată de frica lui Archelau, apoi, liniștindu-te îngerul, ai locuit bucuros la Nazaret, împreună cu Isus și Maria.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, alungând din inima noastră orice teamă vătămătoare, să ne bucurăm de pacea sufletului și să trăim uniți cu Isus și Maria.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


7️⃣ O, model al sfințeniei, când l-ai pierdut fără vina ta pe copilul Isus, l-ai căutat trei zile întregi, până când l-ai găsit în Templu între învățători, spre marea ta fericire.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să mijlocești pentru noi, ca să nu pierdem pe Isus prin păcat, dar dacă l-am pierde, să-l căutăm din nou cu inima smerită, până ce-l vom găsi plin de milostivire, mai cu seamă în ceasul morții noastre.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


V: Roagă-te pentru noi, Sfinte Iosife

R: Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.


Să ne rugăm:

Dumnezeule, care printr-o pronie nespusă ai binevoit să-l alegi pe Sfântul Iosif de soț al Preasfintei Născătoare, fă, Te rugăm, ca și noi să ne învrednicim a-l avea drept mijlocitor în Cer pe acela pe care-l cinstim pe Pământ ca pe un ocrotitor al nostru. Tu, Care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.



🌹 Misterele de Bucurie ale Sfântului Rozariu al Fecioarei Maria 


1️⃣ Buna Vestire 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (1,26-31.38)


În luna a şasea, îngerul Gabriél a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galiléea, al cărei nume era Nazarét, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosíf, din casa lui Davíd. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”. Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. […] Atunci, Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui


O, Isuse al meu, iartă-ne păcatele, ferește-ne de focul iadului și du în Cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila Ta. Amin


2️⃣ Vizita Fecioarei Maria la Elisabeta


Din Evanghelia după Sfântul Luca (1,39-45)


În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iúda. A intrat în casa lui Zaharía şi a salutat-o pe Elisabéta. Când a auzit Elisabéta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabéta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este [dată] mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


3️⃣ Nașterea lui Isus 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,1.4-7)


Şi Iosíf a urcat din Galiléea, din cetatea Nazarét, către Iudéea, în cetatea lui Davíd, care se numeşte Betleém, întrucât era din casa şi din familia lui Davíd, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


4️⃣ Fecioara Maria și Iosif îl prezintă pe Isus în templu 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,22.25a.27-28.33-35)


Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, au dus pruncul la Ierusalím ca să-l ofere Domnului.  Şi iată că era la Ierusalím un om cu numele Simeón; A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu […]. Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeón i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israél şi ca semn de contradicţie – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău!”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


5️⃣ Pierderea și Regăsirea lui Isus în Templu 


Din Evanghelia după Sfântul Luca (2,41-43.45-46.48-49)


Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalím de Sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalím, dar părinţii lui nu ştiau.  Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalím căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!”. El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?”.


Tatăl nostru… 10 Bucură-te, Marie (meditând misterul)… Slavă Tatălui… O, Isuse al meu…


Rugăciuni conclusive:


Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, Bucură-te.

Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei.

Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi.

Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi

şi după surghiunul acesta, aratâ-ni-l nouă pe Isus, binecuvântat rod al trupului tău.

O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria.


Să ne rugăm:


Dumnezeule, al cărui Unul‑Născut, prin viața, moartea și învierea Sa ne‑a pregătit răsplata mântuirii veșnice, dă‑ne, Te rugăm, harul ca, cinstind aceste mistere prin Rozariul Preasfintei Fecioare Maria, să imităm ceea ce ele cuprind și să dobândim ceea ce ele făgăduiesc, prin același Cristos, Domnul nostru. Amin.


Consacrare către Inima Preacastă a Sfântului Iosif


O, Inimă Preacastă și umilă a Sfântului Iosif, eu mă consacru ție, deoarece în tine toate sufletele sunt protejate. Din iubire pentru tine, mă abandonez ție. Amin.


De asemenea nu uitați că puteți descărca gratuit cartea în format pdf. _Rugăciuni către Sfântul Iosif_ accesând următorul link: https://drive.google.com/file/d/12BmNDKBx_JFgmgfDCl-W1SzDks7toIIu/view?usp=drivesdk

marți, 5 mai 2026

Prima zi de marți din luna mai - cinstirea Chipului Preasfânt al lui Isus

 ✨ Invocație de spus pe parcursul zilei:


O, Chip Preasfânt al lui Isus, miluiește-ne pe noi.


🗓 23 mai 1938


Isus către Fericita Maria Pierina de Micheli (pentru mai multe despre această fericită accesați link-ul: https://www.causesanti.va/it/santi-e-beati/maria-pierina-de-micheli.html)


„Mi S-a arătat Isus cu Chipul însângerat și, după ce mi-a împărtășit durerile Sale, mi-a spus: «Preaiubita Mea, îți reînnoiesc oferirea Sfântului Meu Chip, pentru ca tu să-l oferi neîncetat Tatălui Veșnic; prin această oferire vei obține mântuirea și sfințirea sufletelor. Iar când îl vei oferi pentru preoții Mei, se vor săvârși minuni.»”


🗓 27 mai 1938


„Contemplă Chipul Meu”, mi-a spus, „și vei pătrunde abisurile durerii Inimii Mele. Mângâie-Mă și caută suflete care să se jertfească împreună cu Mine pentru mântuirea lumii.”


Isus era într-o stare care ar fi stârnit milă chiar și în inimile cele mai împietrite.



📌 Sursă:

www.missionariavoltosantomadrepierina.it/devozione_volto_santo_madre_pierina_de_micheli.html


Litania către Preasfântul Chip al lui Isus ✝️


Doamne, miluiește-ne.

Cristoase, miluiește-ne.

Doamne, miluiește-ne.

Cristoase, auzi-ne.

Cristoase, ascultă-ne.


Tată ceresc, Dumnezeule — miluiește-ne.

Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule — miluiește-ne.

Duhule Sfânt, Dumnezeule — miluiește-ne.

Sfântă Treime, un singur Dumnezeu — miluiește-ne.



Chip adorabil al lui Isus, strălucirea Tatălui — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, strălucirea luminii veșnice — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, soarele dreptății — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, oglinda virtuților — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, preadulce — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, desfătarea Mariei și a lui Iosif — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, adorat de păstori și de magi — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care ai strălucit pe Muntele Tabor — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care ai fost milostiv față de Magdalena — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care ai plâns la mormântul lui Lazăr — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care ai căzut la pământ în Grădina Ghetsimani — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care ai fost sărutat de Iuda în momentul trădării — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care ai fost lovit de palme — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care ai fost scuipat — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, a cărui ochi au fost acoperiți de o cârpă — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, atât de însângerat — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care l-ai privit cu iubire pe Petru după ce te-a renegat — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care ai strălucit în momentul Înălțării — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, care vei reveni în Ziua Judecății — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, singurul nostru bine — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, alinarea celor sărmani — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, speranța celor bolnavi — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, bucuria îngerilor — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, dorul patriarhilor — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, lumina profeților — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, flacăra apostolilor — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, tăria martirilor — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, viața mărturisitorilor — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, mireasma fecioarelor — miluiește-ne.

Chip adorabil al lui Isus, desfătarea tuturor sfinților — miluiește-ne.



🕊️

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra Ta păcatele lumii — iartă-ne, Doamne.

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra Ta păcatele lumii — ascultă-ne, Doamne.

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra Ta păcatele lumii — miluiește-ne pe noi.


În Cristos Isus, Tatăl ne-a binecuvântat și a făcut să strălucească Chipul Lui.



🙏 Să ne rugăm


O, Părinte, care prin Pătimirea lui Cristos ai eliberat omenirea de moartea moștenită prin păcat, reînnoiește-ne după chipul Fiului Tău, pentru ca, ștearsă fiind imaginea vechiului Adam, să strălucească în noi, prin harul Tău, chipul noului Adam, Domnul nostru Isus Cristos. El, fiind Dumnezeu, viețuiește și domnește împreună cu tine, în unire cu Duhul Sfânt, în toți vecii vecilor. Amin.

luni, 4 mai 2026

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Zaro din 26 aprilie 2026 primit de Angela

În această după-amiază, Fecioara Maria s-a arătat îmbrăcată complet în alb; și mantia care o învăluia era albă și largă, iar aceeași mantie îi acoperea și capul. Pe cap, Sfânta Fecioară avea o coroană din douăsprezece stele strălucitoare. Chipul Fecioarei Maria era foarte trist. Avea mâinile împreunate în rugăciune și între mâini ținea un lung rozariu alb ca lumina, care îi ajungea aproape până la picioare. Picioarele erau desculțe și se sprijineau pe lume. Sfânta Fecioară Maria și-a arătat inima care era încununată cu spini, abia întrezărându-se, fiind acoperită de mantie. Lumea de sub picioarele Fecioarei Maria era învăluită într-un mare nor cenușiu.


Lăudat să fie Isus Cristos!


Dragi copii, fiți martori ai iubirii mele. Nu vă fie teamă să o arătați prin viața voastră. Copii, amintiți-vă că acesta este pădurea mea binecuvântată (pădurea din Zaro) și voi sunteți doar păzitorii acestui proiect de iubire. Nu căutați gloria voastră, ci faceți totul pentru gloria lui Dumnezeu. Fiți slujitori umili și credincioși, pentru că umilința deschide inima harului și face roditoare orice lucrare a lui Dumnezeu. Rugați-vă, copii, rugați-vă pentru iubita mea Biserică, rugați-vă pentru Vicarul lui Cristos și pentru toți preoții. Însoțiți-i cu rugăciunea, pentru că prin ei Domnul oferă lumii Euharistia, Iertarea și Cuvântul Său. Când sunteți obosiți, veniți la Mine, întindeți-mi mâinile voastre și vom merge împreună. În încercare, nu vă temeți, Eu sunt cu voi, nu sunteți singuri. Copii, oferiți suferințele voastre pentru cei care încă nu cunosc iubirea Fiului Meu Isus și pentru mântuirea sufletelor. Rugați-vă pentru pace, rugați-vă, copii. Rugați-vă cu inima și nu doar cu buzele. Rugați-vă Sfântul Rozariu în fiecare zi. Copii, fiecare mică cruce, oferită cu iubire, poate salva multe suflete.


În acel moment, Mama mi-a arătat inima Sa încununată cu spini. Apoi au ieșit imediat raze de lumină care i-au atins pe unii dintre cei prezenți. În cele din urmă, înainte de a pleca, s-a rugat pentru toți.


În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.


Sursă: https://madonnadizaro.org/messaggio-del-26-aprile-dato-ad-angela/

Prima zi de luni din luna mai – Devoțiunea în cinstea Inimii Tatălui Ceresc

Se continuă devoțiunea Inimii Preasfinte a Tatălui Ceresc începută în luna aprilie și care va continua până în luna noiembrie. (Desigur dacă nu ați putut-o începe atunci, o puteți începe și acum)


Pentru a împlini devoțiunea trebuie:


1. Să căutăm să ne spovedim pentru prima zi de luni, să participăm la Sfânta Liturghie, și să primim Sfânta Euharistie.(putem fi spovediți deja dacă ultima spovadă a avut loc cu maxim 8 zile înainte și nu am făcut între timp un păcat de moarte. 

Atunci când îl primim pe Isus în Preasfântul Sacrament, îl primim de asemenea și pe Tatăl Ceresc înăuntrul nostru. El este Cel ce este, Una cu Fiul Său, așa cum Isus este una cu El, iar Ei sunt Una cu Duhul Sfânt. Ei sunt uniți în Voința lor și în Iubirea lor, legați fiind unul de celălalt în Misterul Sfintei Treimi.

Prin urmare, atunci când îl primim pe Isus în Euharistie, noi nu îl primim doar pe Isus, ci și pe Tatăl Ceresc care dorește să locuiască în noi, alături de Duhul Sfânt. 



 2. Să recităm Misterele de durere ale Sfântului Rozariu al Fecioarei Maria, meditând la Iubirea și Sacrificiul pe care l-a făcut Tatăl Ceresc, jertfindu-l pe Fiul său Unul Născut, Isus Cristos , pentru mântuirea fiecăruia dintre noi.

Oferind aceste rugăciuni, vom obține vindecare pentru propriile noastre răni, dar și pentru Rănile și ofensele pe care i le aducem lui Dumnezeu zilnic prin păcatele noastre.

3. Să încercăm să-l iubim pe Tatăl Ceresc din întreaga noastră ființă


Să căutăm să răspundem la iubirea Tatălui Ceresc pe care ne-o oferă în fiecare moment, cu iubire. Să încercăm să-l iubim pe Dumnezeu Tatăl cu întreaga noastră inimă, cu întreaga noastră minte, cu tot sufletul și cu toată tăria noastră. 


Dumnezeu Tatăl, la fel ca și Isus, își dorește să-i oferim iubirea și afecțiunea noastră.  Să-i spunem că îl iubim și că dorim să împlinim Voința Lui, precum și că dorim să trăim în aceasta. 

Să ne rugăm de asemenea cu încredere rugăciunea Tatăl nostru. Această rugăciune este atât de puternică, deoarece Isus însuși este Cel care i-a cerut Tatălui ca Voința sa să se împlinească pe pământ, la fel ca și în Cer.

Nimeni nu poate spune că împlinește Voința lui Dumnezeu însă dacă nu trăiește și cinstește Iubirea lui Dumnezeu. 

4. Să spunem rugăciuni scurte pline de iubire față de Dumnezeu, precum: „Te iubesc, Tată și mă dăruiesc Ție.”

5. Să ne consacrăm Tatălui Ceresc și Iubirii și Voinței sale pentru noi.


Consacrare la Dumnezeu Tatăl


Tatăl nostru care ești în Cer, mă apropii de Tronul Tău și îți cer să-mi dăruiești harul de a mă ascunde în Inima Ta Preasfântă. Ajută-mă să te iubesc și să te ador cu toată inima și cu tot sufletul meu. O, Tată Atotputernic, iubește-mă și permite-mi să te iubesc, ca și eu să fiu una cu Voința Ta Preasfântă. Tu, Dumnezeul meu, ești Creatorul Meu și Tatăl Milostivirii și al Iubirii și în Tine eu îmi pun încrederea, pentru ca iubirea Ta să devină a mea, iar Voința Ta să devină voința mea și astfel să trăiesc și să împlinesc Voința Ta, nu doar în lumea aceasta, ci și în următoarea. O, Preamilostivă și Iubitoare Inimă a Tatălui Ceresc, te iubesc și mă încred în Tine, prin Fiul Tău, Isus Cristos. Amin. 

…Tatăl va răspunde rugăciunilor și jertfei noastre de iubire și ne va dărui, prin Fiul Său, Isus, pace, iertare și ocrotire față de rău, chiar și pentru pedeapsele pe care le-am merita pentru păcatele noastre. El însuși ne va apropia de Sine, ne va îndepărta de păcat și ne va vindeca rănile, fie ele emoționale, spirituale sau de altă natură, așa cum și noi am căutat să-L mângâiem cu iubirea și afecțiunea noastră, pentru rănile păcatelor pe care noi și lumea întreagă le aducem Iubirii Sale.


Devoțiunea în limba engleză:

movingheartfoundation.com/SacredHeartOfGodTheFatherReferencesForTheEightFirstMondays.htm