miercuri, 19 noiembrie 2025

✝️ Novena celor Șase Sfinte Liturghii


(Cele Șase Sfinte Liturghii ale acestei Novene trebuie celebrate în ordinea următoare și cu următoarele intenții)



1️⃣ Prima Sfântă Liturghie


Prima Sfântă Liturghie va fi celebrată în onoarea arestării nevinovate a Domnului nostru Isus Cristos, pentru ca sufletul pentru care se celebrează să fie eliberat din starea de captivitate și din durerile Purgatoriului, cauzate de păcatele pe care le-a săvârșit în timpul vieții pe pământ.



2️⃣ A doua Sfântă Liturghie


A doua Sfântă Liturghie va fi celebrată în onoarea condamnării nevinovate la care S-a supus Domnul nostru Isus Cristos, pentru ca sufletul amărât al celui răposat să fie iertat de pedepsele la care a fost condamnat de Dreapta Judecată a lui Dumnezeu, din cauza păcatelor sale.



3️⃣ A treia Sfântă Liturghie


A treia Sfântă Liturghie va fi celebrată în onoarea batjocurii nevinovate pe care Domnul nostru Isus Cristos a acceptat-o în timpul întregii Sale vieți, dar mai ales în timpul ultimelor Sale chinuri pe lemnul Crucii, pentru ca sufletul să fie dezlegat de toate pedepsele atrase voluntar prin păcate.



4️⃣ A patra Sfântă Liturghie


A patra Sfântă Liturghie va fi celebrată în onoarea Sfintelor Răni și a durerilor Domnului nostru Isus Cristos, precum și a agoniei și morții Sale pe lemnul Crucii, pentru ca sufletul defunctului să fie vindecat de toate rănile pricinuite de păcatele sale și să fie scutit de pedeapsa sa dreaptă.



5️⃣ A cincea Sfântă Liturghie


A cincea Sfântă Liturghie va fi celebrată în onoarea înmormântării Domnului nostru Isus Cristos, pentru a-L ruga să îngroape, în nesfârșita Sa milostivire, toate păcatele și faptele rele ale sufletelului, scutindu-le de pedeapsa meritată.



6️⃣ A șasea Sfântă Liturghie


A șasea Sfântă Liturghie va fi celebrată în onoarea Învierii și Înălțării Domnului nostru Isus Cristos, pentru ca El însuși să smulgă sufletul defunctului din umbra morții și să-i dăruiască o strălucită înviere și o grabnică urcare la Cer.



🌟 Merit spiritual


(Nimeni nu poate măsura măreția meritului dobândit înaintea lui Dumnezeu de cel care răspândește și face cunoscută această Novenă a celor Șase Sfinte Liturghii și modul în care ele trebuie celebrate.)


„Străbătând întreaga lume, de la un loc de pelerinaj la altul, nu se vor dobândi merite mai mari decât îndemnând alte persoane să folosească această Novenă a celor Șase Sfinte Liturghii, deoarece prin ea multe suflete din Purgatoriu se bucură și sunt eliberate.”


De asemenea, nu trebuie neglijat marele merit pe care fiecare credincios îl poate dobândi pentru sine, făcând să i se celebreze aceste Șase Sfinte Liturghii încă din timpul vieții.


Într-adevăr, nu numai că poate obține iertarea păcatelor sale, dar, prin puterea acestor Șase Sfinte Liturghii, credinciosul va primi harul unei spovedanii sincere, chiar dacă în trecut s-a îndepărtat de Dumnezeu, evitând astfel condamnarea veșnică.



🙏 Rugăciune


O, Doamne Dumnezeule, prin Pătimirea Fiului Tău Unic și prin Preascumpul Sânge vărsat din cele Cinci Răni ale Sale, Tu ai restaurat firea omului atât de grav rănită de păcat.


Noi cinstim pe pământ Sfintele Sale Răni și Te rugăm cu mare umilință:

fă ca și noi să ne bucurăm, într-o zi, de rodul Preascumpul Său Sânge în Cer, prin Cristos Domnul nostru.

Amin.


(Indulgență de 5 ani — Poenit., 12.12.1936)



📖 2.37.1. Relatare despre Novena celor Șase Sfinte Liturghii


Sfintele Liturghii pot fi celebrate pentru intențiile celor vii și ale celor morți, spre mai marea glorie a lui Dumnezeu, în cinstea Lui și ca mulțumire, precum și pentru sufletele din Purgatoriu, spre folos, ajutor și mângâiere.


Dacă un preot hirotonit va celebra cele șase Sfinte Liturghii în această ordine și cu aceste intenții, sufletul pentru care sunt oferite va fi curând eliberat din captivitatea dureroasă a Purgatoriului.


Un preot învățat și sfânt din Compania lui Isus, profesor de Sfintele Scripturi, a predicat public că dacă aceste Șase Sfinte Liturghii ar fi celebrate după intenția unui defunct, sufletul său ar fi imediat scos din Purgatoriu, chiar dacă ar fi fost condamnat să sufere până la Ziua Judecății.


Două femei, ascultând predica, și-au promis una alteia că, dacă una dintre ele va muri, cealaltă va face să se celebreze aceste Șase Sfinte Liturghii.


Așa s-a întâmplat.


După moartea prietenei ei, femeia rămasă în viață a făcut să se celebreze Novena celor Șase Sfinte Liturghii după intenția promisă.


Noaptea următoare încheierii Novenei, sufletul defunctei i-a apărut cu o frumusețe și o strălucire atât de negrăite, încât femeia, cuprinsă de bucurie, nu a mai putut mânca trei zile.


După ce și-a revenit din acea emoție puternică, nu a mai avut decât o singură dorință: să moară și ea. A făcut așadar să se celebreze aceleași Șase Liturghii pentru ea însăși — iar după șapte zile, a murit în bucurie și pace.


📌 Sursa: P. Ghislain Roy, „Rugăciuni și Instrumente de Eliberare și Vindecare”, ediția a IX-a, p. 82.

joi, 13 noiembrie 2025

Mesajul din 8 noiembrie dăruit Simonei - Sfânta Fecioară Maria din Zaro

Am văzut-o pe Sfânta Fecioară Maria îmbrăcată toată în alb, având pe cap o coroană de douăsprezece stele și purtând un mantou alb care îi acoperea umerii și îi cobora până jos, la picioarele ei, care, desculțe, se sprijineau pe o stâncă. Mama avea mâinile împreunate în rugăciune, iar între ele o coroniță lungă a Sfântului Rozariu, făcută ca din picături de gheață.


„Lăudat să fie Isus Cristos!


Dragi copii ai mei, vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele; copiii mei, vă iubesc cu o iubire nesfârșită. Copiii mei, diavolul, ca un leu care răcnește, dă târcoale, căutând pe cine să înghită; întăriți-vă rugăciunea, copiii mei, întăriți-vă sufletul prin Sfintele Sacramente. Rugați-vă, copiii mei, și nu vă temeți; dacă sunteți statornici în credință, răul nu poate nimic împotriva voastră. Dar dacă, vai, nu vă rugați, nu urmați învățăturile Sfintei Biserici, nu vă hrăniți cu Sfintele Sacramente, și vă îndepărtați de Inima mea Neprihănită, deveniți o pradă ușoară, iar diavolul este gata să sară asupra voastră și să vă devoreze; vă va face să cădeți, amăgindu-vă și înșelându-vă cu falsele frumuseți ale acestei lumi, vă va înșela, făcându-vă să vă îndepărtați tot mai mult de iubitul meu Isus, făcându-vă să credeți că sunteți suficienți vouă înșivă și că nu aveți nevoie de Isus. Vă va face să cădeți în păcate și, mințindu-vă, vă va face să credeți apoi că nu există cale de ieșire, nu există iertare; dar voi, copiii mei, nu-l credeți, nu vă temeți și amintiți-vă mereu că nu există păcat care, odată spovedit, să nu fie iertat. Isus Și-a întins brațele pe cruce pentru fiecare dintre voi, pentru a vă mântui; murind, a învins moartea și v-a dăruit viața veșnică.


Copiii mei, rugați-vă și nu vă temeți. Vă iubesc, copiii mei, vă iubesc. Rugați-vă, copiii mei, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă. Acum vă dau sfânta mea binecuvântare. Vă mulțumesc că ați venit la mine.”


https://madonnadizaro.org/messaggio-del-8-novembre-dato-a-simona/

Consacrare la Dumnezeu Tatăl

Tatăl nostru care ești în Cer, mă apropii de Tronul Tău și îți cer să-mi dăruiești harul de a mă ascunde în Inima Ta Preasfântă. Ajută-mă să te iubesc și să te ador cu toată inima și cu tot sufletul meu. O, Tată Atotputernic, iubește-mă și permite-mi să te iubesc, ca și eu să fiu una cu Voința Ta Preasfântă. Tu, Dumnezeul meu, ești Creatorul Meu și Tatăl Milostivirii și al Iubirii și în Tine eu îmi pun încrederea, pentru ca iubirea Ta să devină a mea, iar Voința Ta să devină voința mea și astfel să trăiesc și să împlinesc Voința Ta, nu doar în lumea aceasta, ci și în următoarea. O, Preamilostivă și Iubitoare Inimă a Tatălui Ceresc, te iubesc și mă încred în Tine, prin Fiul Tău, Isus Cristos. Amin.

sâmbătă, 8 noiembrie 2025

Litania Sângelui Preascump al lui Isus

Doamne, miluieşte-ne,

Cristoase, miluieşte-ne,

Doamne, miluieşte-ne,

Cristoase, auzi-ne,

Cristoase, ascultă-ne.

Tată din cer, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,

Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,

Duhule Sfânt, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,

Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.


Sângele lui Cristos, al Fiului Unul-născut al Tatălui ceresc, mântuieşte-ne pe noi! (*)

Sângele lui Cristos, al Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, *

Sângele lui Cristos, al Noului şi Veşnicului Testament, *

Sângele lui Cristos, vărsat în agonie pe pământ,*

Sângele lui Cristos, curs la încoronarea cu spini,*

Sângele lui Cristos, preţul mântuirii noastre, *

Sângele lui Cristos, fără de care nu este iertare,*

Sângele lui Cristos, băutura şi spălarea sufletelor în Sfânta Euharistie, *

Sângele lui Cristos, belşug de milă, *

Sângele lui Cristos, învingătorul diavolilor, *

Sângele lui Cristos, puterea mărturisitorilor, *

Sângele lui Cristos, care creezi suflete feciorelnice, *

Sângele lui Cristos, tăria celor ce sunt în pericol,*

Sângele lui Cristos, odihna celor osteniţi, *

Sângele lui Cristos, mângâierea celor ce plâng, *

Sângele lui Cristos, speranţa celor ce fac pocăinţă, *

Sângele lui Cristos, mângâierea muribunzilor, *

Sângele lui Cristos, pacea şi fericirea inimilor, *

Sângele lui Cristos, chezăşia vieţii veşnice, *

Sângele lui Cristos, scăparea sufletelor din focul Purgatoriului, *

Sângele lui Cristos, preavrednic de toată lauda, *


Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, iartă-ne, Doamne,

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ascultă-ne, Doamne,

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi!


V. Ne-ai răscumpărat, Doamne, cu sângele tău.

R. Şi ne-ai făcut pe noi împărăţie Dumnezeului nostru.


Să ne rugăm:

Atotputernice, veşnice Dumnezeule, care ai orânduit pe Fiul tău Unul-născut ca Mântuitor al lumii şi ai voit să te îndupleci prin sângele lui, dă-ne, te rugăm, ca astfel să cinstim preţul mântuirii noastre, încât să fim apăraţi pe pământ prin puterea lui de relele vieţii acesteia şi să ne bucurăm în cer de roadele lui veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.


Sursă: ercis.ro/liturgie/preces.asp?id=26

miercuri, 5 noiembrie 2025

Rugăciuni în cinstea celor 7 dureri și bucurii ale Sfântului Iosif 🕊️

N.B.: Este de folos să ne amintim de aceste dureri și bucurii ale Sfântului Iosif și în timpul Misterelor de Bucurie ale Sfântului Rozariu 📿. Sfântul Iosif a fost prezent în cadrul acestora. În mod deosebit, în zilele de miercuri și prime miercuri ale lunii, este bine să ne amintim de figura lui prin intermediul acestor rugăciuni.


Sursa: canalul whatsapp Drumul spre Dumnezeu https://whatsapp.com/channel/0029Vb79yd77T8bgZWJUYD2F



1️⃣ O, soțule preacurat al Sfintei Fecioare Maria, pe cât de mare a fost suferința și chinul tău atunci când ai crezut că trebuie să o părăsești pe mireasa ta neprihănită, tot atât de mare ți-a fost bucuria când Îngerul ți-a descoperit marele mister al Întrupării.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să mângâi sufletele noastre cu bucuria unei vieți bune și a unei morți sfinte, precum a fost a ta lângă Isus și Maria.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


2️⃣ O, Patriarhule preafericite, durerea ce ai simțit-o văzându-l pe Pruncul Isus născându-se în atâta sărăcie, ți s-a preschimbat repede într-o bucurie cerească, atunci când ai auzit cântarea îngerilor și ai văzut slava acelei nopți strălucite.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să ne dobândești harul ca, după călătoria acestei vieți, să trecem la ascultarea laudelor îngerești și la bucuria strălucirii slavei cerești.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


3️⃣ O, îndeplinitorule ascultător al legilor dumnezeiești, Preascumpul Sânge al Pruncului Isus, vărsat la circumciziune, ți-a străpuns inima, dar numele de Isus ți-a reînsuflețit-o, umplând-o de mulțumire.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, alungând păcatul din inima noastră, murind, să ne dăm sufletul cu preasfântul nume al lui Isus în inimă și pe buze.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


4️⃣ O, preacredinciosule sfinte Iosife, ție ți-au fost descoperite misterele mântuirii noastre. Dacă prorocia lui Simeon despre cele ce aveau de suferit Isus și Maria ți-a pricinuit o durere amară, mântuirea și învierea slăvită te-au umplut de bucurie.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul de a face și noi parte din numărul celor care, prin Isus și mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, vor învia în măreție.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


5️⃣ O, păzitorule preaveghetor al întrupatului Fiu al lui Dumnezeu, ce necaz ai avut în a-l hrăni și sluji pe Fiul Celui Preaînalt, mai cu seamă când ai fugit în Egipt! Dar cât de mare a trebuit să fie și bucuria ta, avându-l pururea cu tine pe același Dumnezeu.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, ținând departe de noi pe vrăjmașul din iad, să cadă din inima noastră orice idol al dragostei și, închinându-ne cu totul slujirii lui Isus și Mariei, să trăim și să murim fericiți, ajutați numai de dânșii.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


6️⃣ O, îngere al pământului, când l-ai văzut pe Regele Cerului supus poruncilor tale, dacă mângâierea ta a fost tulburată de frica lui Archelau, apoi, liniștindu-te îngerul, ai locuit bucuros la Nazaret, împreună cu Isus și Maria.

Prin această durere și bucurie a ta: dobândește-ne harul ca, alungând din inima noastră orice teamă vătămătoare, să ne bucurăm de pacea sufletului și să trăim uniți cu Isus și Maria.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


7️⃣ O, model al sfințeniei, când l-ai pierdut fără vina ta pe copilul Isus, l-ai căutat trei zile întregi, până când l-ai găsit în Templu între învățători, spre marea ta fericire.

Prin această durere și bucurie a ta: te rugăm să mijlocești pentru noi, ca să nu pierdem pe Isus prin păcat, dar dacă l-am pierde, să-l căutăm din nou cu inima smerită, până ce-l vom găsi plin de milostivire, mai cu seamă în ceasul morții noastre.


Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…


V: Roagă-te pentru noi, Sfinte Iosife

R: Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.


Să ne rugăm:

Dumnezeule, care printr-o pronie nespusă ai binevoit să-l alegi pe Sfântul Iosif de soț al Preasfintei Născătoare, fă, Te rugăm, ca și noi să ne învrednicim a-l avea drept mijlocitor în Cer pe acela pe care-l cinstim pe Pământ ca pe un ocrotitor al nostru. Tu, Care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.