La 17 ani, m-am pregătit pentru sărbătoarea Sfântului Crăciun practicând diferite acte de virtuți și mortificări și în mod special onorând cele nouă luni în care Isus era în sânul matern, cu nouă ore de meditații pe zi, aparținând mereu misterului Întrupării.
Primul exces de iubire.
Ca de exemplu, într-o oră mă duceam cu gândul în Paradis și îmi imaginam Preasfânta Treime: Tatăl care îl trimitea pe Fiul pe pământ, Fiul care a ascultat cu promptitudine de vrerea Tatălui și Duhul Sfânt care consimțea. Mintea mea era confuză în a viziona un mister atât de mare, o iubire atât de reciprocă, atât de egală, atât de puternică între Ei și față de oameni, și apoi nerecunoștințele oamenilor și mai ales a mea, că aș fi stat nu o oră ci toată ziua. Dar o voce internă mi-a spus: „ De ajuns; vino și vezi alte excese mai mari ale iubirii mele”.
Al doilea exces de iubire.
Deci mintea mea se ducea în sânul matern și am rămas uimită considerând pe acel Dumnezeu atât de mare în cer, acum atât de anihilat, devenind mic, restrâns, încât nu putea să se miște și nici măcar să respire. Vocea internă mi-a spus: „ Vezi cât te-am iubit? Oh, dă-mi puțină lărgime în inima ta, îndepărtează tot ceea ce nu este al meu, căci așa îmi vei da mai multă destindere ca să mă pot mișca și să mă faci să respir”. Inima mea mi s-a topit; i-am cerut iertare, i-am promis că voi fi în întregime a Lui și am răbufnit în plâns. Dar spun asta din confuzia mea, căci am revenit la defectele mele obișnuite. O Isuse, cât de bun ai fost cu această mizerabilă făptură!
Al treilea exces de iubire.
O voce internă mi-a spus: „ Fiica mea, odihnește-ți capul pe sânul Mamei mele; uită-te până în interiorul ei la mica Mea Umanitate. Iubirea Mea mă mistuia; incendiile, oceanele, mările imense ale Iubirii Divinității Mele m-au inundat, m-au ars, și-au ridicat flăcările atât de sus, încât s-au ridicat și s-au extins peste tot, la toate generațiile, de la primul până la ultimul om, iar mica Mea Umanitate a fost mistuită în mijlocul atâtor flăcări.Dar ști ce a vrut Iubirea Mea Veșnică să mistuie? Ah, sufletele! Și atunci am fost mulțumit când Le-am mistuit pe toate, rămânând concepute cu Mine. Eram Dumnezeu: trebuia să lucrez ca Dumnezeu, trebuia să le iau pe toate; Iubirea Mea nu mi-ar fi dat pace, dacă aș fi exclus vreuna… Ah, fiica mea, uită-te bine în sânul Mamei mele; fixează bine ochii în Umanitatea Mea zămislită și vei găsi sufletul tău conceput cu Mine și flăcările Iubirii Mele care te mistuiau. Oh, cât te-am iubit și te iubesc!”
Eu m-am pierdut în mijlocul acestei mari iubiri și nici nu știam să ies; dar o voce m-a chemat puternic, spunându-mi: „ Fiica mea asta nu este încă nimic. Strângete mai mult de Mine; oferă-ți mâinile Mamei mele dragi, pentru ca să te țină strâns la sânul ei matern, iar tu dă o altă privire Umanității Mele mici concepute și privește al patrulea exces al Iubirii Mele”.
Al patrulea exces de iubire.
„ Fiica mea, de la Iubirea mistuitoare treci să privești Iubirea Mea lucrătoare. Fiecare suflet conceput mi-a adus povara păcatelor sale, a slăbiciunilor și a patimilor sale, iar Iubirea Mea mi-a poruncit să iau povare fiecăruia; și nu doar sufletele le-am conceput, dar și durerile fiecăruia, satisfacțiile pe care fiecare dintre ele trebuia să-i ofere Tatălui Meu Ceresc. Astfel încât Pătimirea Mea a fost concepută împreună cu Mine.
Privește-mă bine în sânul Mamei mele Cerești. Oh, cum mica Mea Umanitate a fost sfâșiată! Uită-te bine cum micul Meu Cap este înconjurat de o coroană de spini, care Mi-a strâns puternic tâmplele și M-a făcut să trimit râuri de lacrimi din ochi; nici nu puteam să Mă mișc ca să le șterg. Te rog, înduioșază-te din compasiune pentru Mine! Șterge-Mi ochii de atât de mult plâns, pentru că tu ai brațele libere pentru a face acest lucru! Acești spini sunt coroanele atâtor gânduri rele care se adună în mințile oamenilor. Oh, cum Mă înțeapă, mai mult decât spinii care încolțesc din pământ! Dar uită-te din nou la acea lungă răstignire de nouă luni: nu am putut să mișc niciun deget, nicio mână, niciun picior; am fost aici mereu nemișcat, nu exista loc să Mă pot mișca nici măcar un pic. Ce lungă și aspră răstignire, cu adaosul tuturor faptelor rele, luând formă de cuie, Mi-au străpuns mâinile și picioarele în mod repetat”.
Și așa a continuat să-mi povestească durere după durere toate suferințele Umanități sale mici, încât dacă aș vrea să le spun pe toate m-aș lungi prea mult. De unde am început să plâng și am auzit spunându-mi în interiorul meu: „ Fiica mea, aș vrea să te îmbrățișez, dar nu pot, nu există spațiu, sunt nemișcat, nu pot s-o fac; aș vrea să vin la tine, dar nu pot să merg. Deocamdată, îmbrățișează-Mă și vino tu la Mine; apoi, când voi ieși din sânul matern, voi veni Eu la tine”.
Dar în timp ce cu fantezia mea Mi-l îmbrățișam, Mi-l strângeam puternic la inima mea, o voce interioară mi-a spus: „ Fiica mea, este suficient pentru moment, continuă să reflectezi al cincilea exces al Iubirii Mele”.
Al cincilea exces de iubire.
Deci vocea interioară continua: „ Fiica mea, nu te îndepărta de Mine, nu Mă lăsa singur, Iubirea Mea vrea companie: un alt exces al Iubirii Mele care nu vrea să fie singur. Dar ști tu pe cine vrea să aibă în companie? Făptura! Vezi, în sânul Mamei mele, împreună cu Mine sunt concepute toate făpturile. Eu stau cu ei în totală Iubire; vreau să le spun lor cât îi iubesc, vreau să vorbesc cu ei pentru a le spune bucuriile mele și durerile mele, deoarece am venit în mijlocul lor ca să-i fac fericiți, să-i alin, încât voi sta în mijlocul lor ca un frățior al lor, dând fiecăruia toate bunurile Mele, Împărăția Mea, cu prețul morții Mele; vreau să le dau lor sărutările Mele, mângâierile Mele, vreau să Mă joc cu ei.
Dar, vai, câte dureri Îmi dau! Care fuge de Mine, care se preface că este surd și Mă constrânge să tac, care disprețuiește bunurile Mele și nu se îngrijește de Împărăția Mea; sărutările și mângâierile Mele îmi sunt înlocuite prin nepăsarea și uitarea de Mine, iar jocul Meu Mi-l transformă într-un plâns amar… Oh, cât de singur sunt, și totuși în mijlocul atâtor (făpturi)! Oh, cât de grea îmi este singurătatea! Nu am la cine să spun un cuvânt, la cine să Mă destăinui, nici măcar despre iubire; sunt întotdeauna trist și tăcut, deoarece dacă vorbesc nu sunt ascultat. Ah, fiica mea, te rog, te implor, nu Mă lăsa singur în atât de multă singurătate, oferă-Mi acest bine de a Mă face să vorbesc iar tu să Mă asculți; dă ascultare învățăturilor Mele. Eu sunt Învățătorul învățătorilor; câte lucruri vreau să te învăț! Dacă tu Mă vei asculta, Mă vei face să încetez din plâns și Mă voi juca cu tine; nu vrei tu să te joci cu Mine?”.
Iar în timp ce m-am abandonat în El, mângâindu-L din cauza singurătății Sale, vocea interioară a continuat: „ Este suficient, gata, continuă să reflectezi al șaselea exces a Iubirii Mele.
Al șaselea exces de iubire
„ Fiica mea, vino, roag-o pe Mama mea ca să-ți facă puțin loc în sânul ei matern, astfel încât tu însăți să vezi starea dureroasă în care mă aflu”.
Deci mi se părea, cu gândul, că Regina noastră Mamă, pentru a-L mulțumii pe Isus, mi-ar fi făcut puțin loc să mă pun înăuntru, dar era atât de dens întunericul încât nu L-am văzut; am auzit doar respirația Lui, iar El în interiorul meu continua să-mi spună: „ Fiica mea, privește un alt exces al Iubirii Mele. Eu sunt veșnica Lumină; soarele este o umbră a Luminii mele; dar vezi unde M-a condus Iubirea Mea? În ce întunecată temniță Mă aflu? Nu este o fisură de lumină, este mereu noapte pentru Mine, dar noapte fără stele, fără odihnă; sunt mereu treaz, ce durere! Îngustimea închisorii, fără a putea să fac nici cea mai mică mișcare; întunericul dens; de asemenea și respirația – respir prin respirația Mamei mele -, oh cât este de întreruptă! Și apoi se adaugă și întunericul greșelilor făpturilor; fiecare greșeală a fost o noapte pentru Mine, și unindu-se împreună, au format un abis de întuneric fără țărm. Ce durere! O exces al Iubirii Mele, Mă faci să trec dintr-o imensitate de lumină, de lățime, într-un profund și dens întuneric și de o asemenea îngustime, până să-mi lipsească și libertatea de a respira; și toate acestea din Iubire pentru făpturi!”
Iar în timp ce spunea asta, gemea, aproape cu gemete înăbușite din cauza lipsei de spațiu, și plângea.M-am topit în lacrimi, I-am mulțumit, L-am mângâiat; voiam să-I fac puțină lumină cu iubirea mea, cum El îmi spunea…, dar cine poate spune tot? Aceeași voce interioară a adăugat: „ Este suficient pentru moment, continuă al șaptelea exces a Iubirii Mele”.
Al șaptealea exces de iubire
Vocea interioară continua: „ Fiica mea, nu Mă lăsa singur în atât de multă singurătate și în atât de mult întuneric; nu ieși din sânul Mamei mele, pentru a privi cel de-al șaptelea exces al Iubirii Mele. Ascultă-Mă: În sânul Tatălui Meu Ceresc Eu am fost pe deplin fericit; nu exista niciun bine pe care să nu-l posed: bucurie, fericire, totul era la dispoziția Mea; Îngerii, cu reverență, Mă adorau și stăteau la indicațiile Mele. Ah, excesul Iubirii Mele, aș putea spune că M-a făcut să-Mi schimb fericirea, M-a restrâns în această temniță întunecată, Mi-a luat toate bucuriile Mele, fericirea și bunurile, pentru a Mă înveșmânta de toate nefericirile făpturilor; și toate acestea pentru a face schimbarea, pentru a oferi mulțumirea Mea, bucuriile și fericirea Mea veșnică lor. Dar asta ar fi fost nimic dacă nu aș fi găsit în ei o mare nerecunoștință și o încăpățânare perfidă. Oh, cât de surprinsă a rămas Iubirea Mea veșnică înaintea acestei mari nerecunoștințe și a plâns (asupra) încăpățânării și perfidiei omului! Nerecunoștința a fost spinul cel mai înțepător care Mi-a străpuns Inima, de la Zămislirea Mea până în ultimul moment al morții Mele. Uită-te, Inimioara Mea este rănită și picură sânge; ce durere, ce convulsie simt! Fiica mea, să nu-Mi fi nerecunoscătoare; nerecunoștința este durerea cea mai aspră pentru al Tău Isus, înseamnă să-Mi închizi în față ușile pentru a Mă face să rămân afară și să tremur de frig. Însă la atâta nerecunoștință Iubirea Mea nu s-a oprit și s-a dispus la o Iubire insistentă, rugătoare, gemând și cerșind; și aceasta este cel de-al optulea exces a Iubirii Mele”.
Al optalea exces de iubire
„Fiica Mea nu Mă lăsa singur; odihnește-ți capul pe sânul Mamei Mele dragi, căci chiar și dinafară vei auzi gemetele Mele și implorările Mele. Și văzând că nici gemetele Mele, nici implorările Mele nu înduioșează făptura din mila Iubirii Mele, Mă arăt ca cel mai sărac dintre cerșetori și, întinzându-Mi micuța mână, cel puțin le cer din milă și de pomană sufletele lor, afecțiunile și inimile lor. Iubirea Mea voia să învingă cu orice preț inima omului; și văzând că după șapte excese ale Iubirii Mele era rezervat, făcea pe surdul, nu se îngrijea de Mine și nici nu voia să Mi se dăruiască, Iubirea Mea a vrut să stimuleze mai mult; ar fi trebuit să se oprească, însă nu; a vrut să iasă mai mult din limitele Sale, și chiar din sânul Mamei mele a făcut să ajungă vocea Mea la fiecare inimă cu modurile cele mai nuanțate, cu rugăciunile cele mai însuflețite, cu cele mai pătrunzătoare cuvinte…Dar ști ce I-am spus? «Fiul meu, dă-mi inima ta; tot ceea ce tu vrei Eu îți voi oferi, atâta timp cât tu Îmi dai inima ta în schimb. Am coborât din Cer pentru a o cuceri: te rog, nu mi-o nega! Nu-Mi dezamăgi speranțele!» Și văzându-l rezervat, ba chiar, mulți Îmi întorceau spatele, am continuat cu gemete, împreunam mâinile Mele micuțe și, plângând cu vocea înăbușită de un plâns convulsiv, am adăugat; «Vai, vai, sunt micul cerșetor; nici măcar de pomană nu vrei să-Mi dai inima ta?» Nu este acesta un exces mai mare a Iubirii Mele, astfel încât Creatorul, pentru a se apropia de făptură, ia forma unui mic copil, pentru a nu provoca teamă, și să ceară cel puțin din milă inima făpturii? Și văzând-o că nu vrea să I-o ofere, se roagă, geme și plânge?
Și apoi am simțit că mi-a spus: „ Și tu, nu vrei să-mi oferi inima ta? Poate chiar și tu vrei să gem, să Mă rog și să plâng pentru a-Mi oferi inima ta? Vrei să-Mi refuzi mila pe care ți-o cer?”.
Iar în timp ce spunea acestea, am simțit de parcă plângea convulsiv.
Și eu: „ Isuse al meu, nu plânge, Vă ofer inima mea și pe mine însămi”.
Deci vocea interioară a continuat: „ Mergi mai departe, continuă cu al nouălea exces a Iubirii Mele”
Al noualea exces de iubire
„ Fiica Mea, starea Mea este din ce în ce mai dureroasă. Dacă Mă iubești, privirea ta să fie fixată în Mine, pentru a vedea dacă micului Tău Isus îi poți oferi o oarecare alinare. Un cuvânt de iubire, o mângâiere, un sărut, va pune capăt plânsului Meu și a suferințelor Mele.
Ascultă, fiica mea, după ce am dat opt excese a Iubirii Mele și omul Mi le-a răsplătit atât de rău, Iubirea Mea nu a renunțat iar la al optulea exces a vrut să-l adauge pe al nouălea; și acestea au fost neliniștile, suspinele de foc, flăcările dorințelor, deoarece voiam să ies din sânul matern pentru a-l îmbrățișa pe om, iar acest lucru a redus micuța Mea Umanitate, care încă nu era născută, într-o astfel de agonie încât să ajungă să-și dea ultima suflare. Iar în timp ce era să-Mi dau ultima suflare, Divinitatea Mea, care a fost nedespărțită de Mine, Mi-a dat înghițituri de viață, și așa am revenit la viață, pentru a continua agonia Mea și de a Mă reîntoarce să mor din nou. Acesta a fost al nouălea exces a Iubirii Mele: să agonizez și să mor continuu din iubire pentru făptură. Oh, ce lungă agonie de nouă luni! Oh, cum Mă făcea Iubirea să mor și să Mă sufoc! Iar dacă nu aș fi avut Divinitatea cu Mine, care Mi-a redat viața de fiecare dată când eram pe punctul istovirii, Iubirea M-ar fi mistuit înainte de a ieși la lumina zilei”.
Apoi a adăugat: „ Privește-Mă, ascultă-Mă cum agonizez! Cum bate Inima Mea mică, respiră cu dificultate, arde! Privește-Mă, acum mor!”
Și făcea o liniște profundă. Iar eu am simțit că mor, mi s-a răcit sângele în vene și tremurând I-am spus: „Iubirea mea, Viața mea, nu muri, nu mă lăsa singură! Tu vrei iubire, iar eu Te voi iubi, nu Te voi mai lăsa. Dă-mi flăcările Tale, să Te pot iubii mai mult și să Mă mistui în întregime pentru Tine”.
Concluzia Novenei
Așa am petrecut zilele novenei. În timp ce a ajuns ajunul m-am simțit mai mult decât aprinsă de o neobișnuită fervoare și eram singură în cameră și iată că mi se înfățișează dinainte Copilașul Isus, în totalitate frumos, da, dar tremurând, voind să mă îmbrățișeze, iar eu m-am ridicat și am alergat să-L îmbrățișez, dar în momentul când voiam să-L strâng mi-a dispărut; și aceasta s-a repetat de trei ori. Am rămas atât de mult mișcată și aprinsă, încât nu pot să explic.
„Unul rămâne uimit de imensa iubire și de imensa suferință a Domnului Nostru Isus Cristos binecuvântat pe care a avut-o din iubire pentru noi și pentru sănătatea sufletelor. În nicio carte nu am citit, în această privință o Revelație atât de atingătoare și pătrunzătoare” (dintr-o scrisoare a Sfântului Hanibal Maria de Francia către Luisa în 1927, care vorbește despre cele nouă excese de iubire ale lui Isus în sânul Mamei sale, în Novena de pregătire pentru Sfântul Crăciun)
