Devoțiunea Preasfântului Chip în viața și revelațiile Sfinților: Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfântului Chip

 

   Cu 3 ani înainte de a intra în rândul Carmelitanilor, Sfânta Tereza, împreună cu întreaga sa familie, s-a înregistrat ca membră a Arhifraternității de Reparație către Preasfântul Chip din Tours, Franța. Sfânta Tereza i-a purtat o mare iubire Sorei Maria Sfântului Petru, prin care Domnul nostru ne-a dăruit această devoțiune.

   Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfântului Chip este cunoscută cel mai adesea drept Micuța Floare. Modul ei de copilărie spirituală a fost o inspirație și un mijloc de a atinge culmile sfințeniei pentru nenumărate suflete. Fiind proclamată drept doctor al Bisericii în anul 1997 de către Papa Ioan Paul al II-lea, doctrina ei este autorizată de către Biserică pentru propagare universală. Deși astăzi este una dintre cele mai populare sfinte, micuța ei viață a fost petrecută în izolarea Mănăstirii Carmelitane unde aceasta se ruga să rămână ascunsă și necunoscută. Devoțiunea ei către Preasfântul Chip s-a aprofundat odată cu intrarea sa în Carmel atunci când sora ei mai mare, Pauline (Mama Agnes), care a precedat-o cu intrarea în Carmel, o va introduce în bogăția ascunsă a acestei devoțiuni.

  

   Spre deosebire de Sora Maria Sfântului Petru, devoțiunea Sfintei Tereza nu era bazată pe dorința de a face ispășire pentru încălcarea primelor 3 Porunci ale Decalogului deși Tereza făcea aluzie la reparație în scrierile ei. Dorința sa arzătoare era să imite ascultarea și umilința Domnului în propriile ei suferințe. Ea dorea și se ruga « Fă-mă să semăn cu Tine, Isuse ». Această rugăciune o scrisese pe o bucată de hârtie pe care o purta zi și noapte lângă inima ei.

   Precum ea însăși spune în „ Istoria unui suflet ”, Sfânta Tereza avea o devoțiune arzătoare către Preasfântul Chip:

  „ Ah, doream ca asemeni feței lui Isus, fața mea să rămână cu adevărat ascunsă și nimeni de pe pământ să nu mă cunoască.”

   Pe data de 5 August 1897, cu doar câteva săptămâni înainte de moartea sa, pentru a celebra Sărbătoarea Schimbării la Față, surorile ei i-au adus la infirmerie  „ imaginea sfântului chip, pe care ea l-a iubit atât de mult, agățându-l într-un loc unde ea îl va putea vedea ”.

   În acest context Sfânta Tereza îi va spune Maicii Agnes:

     „ Aceste cuvinte ale lui Isaia (53 :1-3, 63 1-3) sunt întregul fundament al devoțiunii mele către Preasfântul Chip, sau pentru a mă exprima mai bine, fundamentul întregii mele evlavii. ”

( Isaia 53:1-3: Cine a crezut mesajul nostru? Cui i-a fost descoperit braţul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca un lăstar, ca o rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat; nu avea nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă, nu era nimic în înfăţişarea Lui care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era atât de dispreţuit, încât oamenii îşi ascundeau faţa de El, iar noi nu L-am luat în seamă. )

   Mai devreme în aceea zi Sf. Tereza a spus:

   „ Cât de bine și-a redus ochii Săi Domnul când ne-a dăruit Portretul Său. Devreme ce ochii sunt oglinda sufletului, dacă noi i-am fi văzut sufletul, am fi murit de bucurie. O cât de mult bine a făcut Sfântul Chip în viața mea! ”

   Mărturia Mamei Agnes la procesul de beatificare al Sfintei Tereza:                

„ Devoțiunea către Sfântul Chip a fost atracția specială a servei lui Dumnezeu. Pe cât de tandră a fost devoțiunea sa către Pruncul Isus nu se poate compara cu devoțiunea sa către Preasfântul Chip.”